DOLIU LA EDITURA "CHRISTIANA" PDF Imprimare Email

 

 

Dl. RĂZVAN CODRESCU

DIRECTORUL LITERAR AL EDITURII

A PLECAT LA DOMNUL

O, Doamne, Care-ai pus lumina-n noi,
primește-ne-n pustia de apoi!
Și cîte lipsă-n pîrga noastră sînt,
cu Duhul Tău plinește-le-n Cuvînt.
Căci cele multe trag să fie una,
iar Tu le ești în veci de veci cununa.

(stihuire elinească anonimă
de pe un hrisov dispărut,
în tălmăcirea liberă a lui R.C.
)

 

<< În ce mă privește, mărturisesc că mie mi-ar plăcea, în amurg și după, să rămîn al dumneavoastră Răzvan Codrescu. Iar numai dacă s-ar întîmpla să vă rugați pentru mine, să mă numiți, cu îngăduință, "robul lui Dumnezeu Marian". >>


+-+-+   Înmormântarea: miercuri, 15 septembrie 2021, la Cimitirul Pantelimon 2, la orele 14.00   +-+-+

Dumnezeu să-l ierte și cu drepții să-l odihnească pe robul Lui, Marian!

 
Gheorghiță Ciocioi - A plecat. PDF Imprimare Email

Acum, a plecat...

Pe Răzvan Codrescu l-am cunoscut în urmă cu trei decenii. O viață de om. Mi-a fost teamă întotdeauna să scriu – fie și câteva rânduri – despre opera sa, considerând că alții sunt mult mai în măsură să o facă. L-am socotit mereu un uriaș. Nu doar al condeiului... Era, întâi de toate, un neîntrecut și autentic trăitor creștin. Răzvan Codrescu rămâne, fără doar și poate, un mare nedreptățit al literaturii noastre. Un poet, eseist și traducător de o valoare incontestabilă. Poate cel mai profund observator al fenomenului dreptei românești. Un analist nepărtinitor al perioadei interbelice, fără a ține cont însă de corectitudinea politică de astăzi, cu ale cărei măsuri se vrea cântărit totul. Aceasta îi va atrage – iubitorului de martiri ai neamului românesc – nu puține neplăceri. Și etichete. Mai ales etichete... Evident, puteau fi demontate rapid. Doar că Răzvan Codrescu a fost un adevărat cărturar, nu, pur și simplu, un intelectual de dreapta. Iar noblețea arareori se pretează la pogorământ.

Acum, a plecat... După ce și-a împlinit datoria. Mai întâi, pe cea de dascăl al adevăratei prietenii întru Hristos. N- o spun doar eu, ci sute de mulți alți prieteni ai săi. Deși sunt convins că acolo, Sus, alte mii și mii de iubitori ai Domnului – și cunoscuți dragi lui – îl așteaptă la ales praznic, nu ne este deloc ușor – nouă, celor de la „Lumea Credinței” –, astăzi, la vreme de rămas-bun... Credeam că mai are de adăstat – cu atât de mult folos – printre noi... Drum bun către Cer, Răzvan Codrescu!

(Lumea Credinței, octombrie 2021)

 
Claudiu Târziu - La ”trecerea fără de petrecere” a lui Răzvan Codrescu PDF Imprimare Email

Un monument în asfințit

Când moare un om, rămâne uneori o dragoste. Când moare un nume, rămâne o amintire cu ecou. Când moare o personalitate, ne trezim că viața ne-a fost punctată de un monument.

Răzvan Codrescu avea oroare de cuvinte mari și mai ales de laudele ce i-ar fi putut fi aduse. El însă era generos în aprecieri și cu cei care nu meritau. În timpul vieții sale, m-am ferit să-l elogiez tocmai din acest motiv, dar acum pot să spun ceea ce trebuie rostit. Prin dispariția lui Răzvan Codrescu dintre noi, am pierdut un mare creștin și un naționalist luminat; un cărturar imens și un neobosit mărturisitor al eroilor, martirilor și sfinților din rezistența anticomunistă; un foarte important teoretician și istoric al Dreptei de la noi; un proeminent teolog și un poet sensibil și profund. Eu personal am pierdut o călăuză pe calea națională și un prieten de drum lung. De aceea sentimentul pe care l-am trăit când am auzit despre plecarea lui a fost copleșitor și inexprimabil. Singura „răzbunare”, în sensul etimologic, a acestui trist eveniment este să încerc să-i fac conștienți pe cât mai mulți români cu privire la cine a fost Răzvan Codrescu.

Răzvan Codrescu a fost un pedagog, atât ca formaţie profesională, cât şi în fibra sa intimă. Împărtăşea din ştiinţa şi din experienţele sale cu dărnicie, tact şi stil, pentru a le oferi altora repere de orientare şi îmbunătăţire. A făcut-o de la catedră, a făcut-o și ca eseist, traducător, jurnalist, scriitor şi editor. Şi s-a slujit de un dar special: oratoria sa era la fel de bună ca scriitura lui. A fost unul dintre oamenii al căror discurs liber, odată transcris, devenea un text impecabil, de publicat în gazetă sau în carte. Când aborda o problemă, oricât de dificilă, dovedea o bună cunoaştere a domeniului, o mare limpezime a ideilor, un ireproşabil traseu logic, un discernământ fin şi un curaj rar la intelectualitatea noastră de astăzi.

Citeşte mai mult...
 
La plecarea unui Poet – Răzvan Codrescu PDF Imprimare Email

de Costion Nicolescu

O dedicație: „Prietenului Costion Nicolescu, cu complicitate întru Hristos. Răzvan Co¬drescu, aprilie 2002”. „Complicitate întru Hristos…”

Plecarea lui Răzvan Codrescu din această lume mi-a fost șoc. Îl admiram nespus. Îmi era nespus de drag, cu toate că dacă am pune cap la cap timpul petrecut împreună, nu am atinge durata a două zile. A plecat la 62 de ani și câteva luni (la fel ca Horia Bernea!), „în plină putere creatoare”, cum se spune, încărcat de proiecte. Horia Bernea îi admirase prezența în spațiul publicisticii românești de după decembrie 1989. Așa l-am cunoscut și eu, ca autor al acelei reviste unice, Puncte Cardinale. O revistă de o acuratețe aparte, slujind cu abnegație și cu justă măsură, cauza unei drepte autentice, în care coordonata politică era atașată fără abatere celei spirituale, fiind chemată s-o transpună în viața socială. Era extrem de bine informat în domeniu. A căutat preajma celor care au străbătut ani mulți iadul concentrațional, sub diverse dictaturi, dar îndeosebi sub cea comunistă. A fost un recuperator al acestor valori autentice ale neamului, ignorate, în general, de societatea contemporană.

Citeşte mai mult...
 
Marina Dumitrescu - O charismă subtilă PDF Imprimare Email

Ca fostă colegă de facultate, Răzvan Codrescu a rămas și va rămâne pentru mine Adolf – studiosul efervescent, captivat de propriile idealuri, nedispus la vreo formă de compromis cu regimul totalitar care, la începutul anilor ’80, atingea culmile depersonalizării. O amintire neîntâmplător fixată în memoria mea se leagă de „pogorârea” lui C. Noica printre studenții de la filologie, cândva prin ’81, dacă nu mă înșel. Un moment excepțional, bineînțeles. În Amfiteatrul „Odobescu” plin ochi de studenți extaziați, filosoful beneficiase de o primire grandioasă, orchestrată de Zoe Dumitrescu-Bușulenga. În prima parte a întâlnirii, invitatul de onoare și-a expus propriul parcurs biografic și academic. După introducerea destul de amplă, el îi invita pe cei prezenți să pună întrebări. Pe când majoritatea participanților ezitau încă să facă pasul, de undeva din mijlocul sălii se ridică în picioare Adolf, întrebându-l frontal pe Noica – cu o voce fermă, dar respectuoasă – de ce în excursul autobiografic nu l-a menționat ca mentor pe Nae Ionescu, profesorul său... O interogație azi banală, dar care atunci reprezenta un act de curaj (Nomina odiosa!).

Citeşte mai mult...
 
Preot Vasile Gordon - Răzvan Codrescu (Adolf Marian) așteptat în ”rândul cetei sale” PDF Imprimare Email

Aștern aceste rânduri cu o rană încă deschisă în suflet, neîmpăcat cu realitatea crudă că Răzvan Codrescu, harnicul eseist, poet, traducător și apologet creștin, pe numele său de botez Adolf Marian, cel care până mai ieri vorbea cu noi atât de cald și prietenos, a trecut prematur și tragic pragul veșniciei! Prohodit direct la groapă, din cauza unor măsuri excesive ale autorităților legate de pandemia de COVID , a fost petrecut creștinește totuși, cu slujba și participarea unui frumos sobor de preoți, a rudeniilor și a prietenilor apropiați. Trupul i-a fost înhumat, așadar, în Cimitirul Pantelimon II , dar sufletul său a început, potrivit tradiției ortodoxe, un pelerinaj de șase săptămâni, la sfârșitul căruia se va înfățișa înaintea Dreptului Judecător. „Pelerinajul” lui, ca al oricărui răposat – după cum ne încredințează unii Sfinți Părinți care au scris despre viața sufletului după moartea trupului[1] –, se desfășoară prin locurile în care s-a născut, a crescut, a învățat și a ostenit, în care a făcut fapte bune ori mai puțin bune, cu voie și fără de voie. Împrospătându-și memoria firului vieții, sufletul său va primi cu smerenie, apoi, în deplină cunoștință de cauză, hotărârea din ziua judecății, numită „particulară” (spre deosebire de cea de la sfârșitul veacurilor, care este numită „de obște” sau „universală”). De aceea, se știe, la șase săptămâni (în practică, în sâmbăta cea mai apropiată acestei zile), pentru sufletul celui răposat se săvârșește Sfânta Liturghie, urmată de Parastas și de slujba la mormânt, apoi agapa îndătinată și împărțirea de haine și hrană, îndeosebi pentru cei nevoiași.

Așadar, ne găsim acum în această „etapă” a peregrinării sufletului său, dar și a pregătirii pentru ziua specială a judecății. În acest context, este foarte important ca noi, toți câți l-am cunoscut și ne-am bucurat de prietenia și ajutorul lui, să-l însoțim zilnic în parcursul său liturgic, aprinzând candela sau o lumânare, rostind măcar una din rugăciunile pentru cei adormiți și, totodată, făcând milostenie după putere în numele lui, așa cum și el a fost atât de darnic, întrun fel sau altul, cu fiecare dintre noi. Toate acestea, cu credință, nădejde și dragoste. Cu credință, așa cum el a mărturisit-o în toate împrejurările, prin cuvântul rostit și scris; cu nădejde că va fi rânduit în ceata celor drepți; cu dragoste, pe măsura dragostei lui nețărmurite pentru noi și pentru întreg neamul românesc.

Citeşte mai mult...
 
Adrian Papahagi - Un patriot de secol XXI PDF Imprimare Email

L-am întâlnit pe Răzvan codrescu o singură dată, la București, într-un context monden care nu ne-a permis o adevărată discuție în doi, dar am conversat adesea pe Facebook în ultimii ani (se vede treaba că „fabrica de narcisism”, cum o numește Teodor Baconschi, poate intermedia și un dialog autentic). Regret că nu am avut ocazia să-l cunosc mai bine ca om, căci îi apreciam încă din anii ’90 scrisul limpede și tăios, pe atât de lipsit de concesii pe cât era de blajin și gentil autorul. Înțelegea dreapta prin tradiția naționalistă a interbelicului, o dreaptă care mă deranjează prin stridențele ei totalitare; alături de Teodor Baconschi, am încercat să propovăduiesc, în scurta mea implicare politică, o dreaptă creștin-democrată, populară în Italia lui Luigi Sturzo și, după catastrofa celui de Al Doilea Război Mondial, în cea a lui De Gasperi, sau în Germania lui Adenauer. La noi, această tradiție nu avusese mare succes, deși o reprezentaseră Iuliu Maniu în țară, Grigore Gafencu și Alexandru Ciorănescu în exil. După Revoluția din decembrie 1989, creștin-democrația încercase să revină, în cheie oarecum confesională, greco-catolică (deci suspectă pentru Biserica Ortodoxă Română), prin PNȚCD.

Citeşte mai mult...
 
<< Început < Anterior 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Următor > Sfârşit >>

JPAGE_CURRENT_OF_TOTAL
 
  Copyright © 2007-2011 Editura Christiana
Webdesign  ArtGround.ro
 
 
escort bayan