Articol preluat din cartea:
Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă, autor: Ioan Ianolide, ediţie îngrijită la Mânăstirea Diaconeşti, cu un cuvânt înainte de Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, 2006 (col. “Predanie a Mărturisitorilor români din închisori”)

* * * 

Valeriu continua să fie preocupat de viaţa sa lăuntrică. Un  subiect la care cugeta îndelung era conştiinţa păcatului. Spunea:
- Este foarte greu omului să-şi recunoască păcatul, dar este evident că suntem păcătoşi şi setea noastră de curăţie şi adevăr nu poate fi satisfăcută decât prin zdrobirea păcatului. Viaţa veşnică începe în sufletele smulse păcatului. Cine crede cu adevărat în Dumnezeu va ajunge la conştiinţa păcatului, cine nu crede în Dumnezeu rămâne prizonier eului său, orgoliului şi păcatului său. Eu sunt cel mai mare duşman al meu. Dacă eul nu moare, nu ne putem naşte din nou în Hristos şi rămânem în păcatul mândriei. Mândria l-a făcut pe om să se vrea Dumnezeu, împotriva evidentei sale nedesăvârşiri şi mai cu seamă împotriva faptului că noi, oamenii, suntem cu toţii muritori. Un Dumnezeu nedesăvârşit şi supus morţii e un fals Dumnezeu. Conştiinţa păcatului nu este bigotism ori obscurantism, ci luciditate şi înţelepciune. Întreaga educaţie a omului depinde de felul în care funcţionează conştiinţa păcatului. Numai omul care trăieşte în faţa lui Dumnezeu are adevărata măsură a sa, a lumii  şi a vieţii.