Prietenul Adolf Marian Vasile şi scriitorul Răzvan Codrescu PDF Imprimare Email


Cuvânt alcătuit de Lucian D. Popescu


Sînt oameni dificil de înţeles pînă la capăt. Dar, pe linia felului în care părintele Stăniloae explica relaţia ortodocşilor cu Dumnezeu în sensul că ei nu caută să Îl înţeleagă pe Dumnezeu, ci să Îl afle, tot astfel nu este esenţial, nici măcar pentru prietenul apropiat, să îl înţeleagă definitiv pe omul de lîngă el, ci să-l aşeze întru iubirea sa, cale nesmintită a cunoaşterii personale.

În ceea ce-l priveşte pe prietenul nostru Adolf, nedumeririle pot apărea chiar de la acest prenume – în realitate un pur accident onomastic lipsit de orice însemnătate. Celelalte nedumeriri, alimentate pe drept sau pe nedrept de diferite detalii existenţiale ori de eventuale plasări într-un cotidian prea recent pentru a fi just evaluat, sînt mărunţişuri palide, bîrfe literare ce trebuie alungate drept tentaţii ale unui adevăr incomplet care, prin omisiune, nu este decît minciună. Şi, oricum, cei care se vor fi putut sminti din cauza unor astfel de detalii, aveau toate datele să rateze principalul.

Or, principalul a fost la el rostirea unor adevăruri teologice şi istorice obliterate major fie de pronunţata decădere post-adamică a indivizilor, fie prin degradarea ideologică de-a stînga a lumii recente. Forma în care a vehiculat el, cel căruia i-a plăcut să se învăluie în pseudonimul Răzvan Codrescu, acele adevăruri, a fost întotdeauna excelentă. În special poezia scrisă – şi trebuie subliniat că aici scrisă vrea să însemne publicată pe hîrtie – este de o frumuseţe cu totul extraordinară: Răzvan Codrescu este în mod cert cel mai mare poet creştin – şi nu numai – din perioada postcomunismului românesc, chiar dacă ciudatul canon al premiilor de poezie şi decăzutul gust public general nu pot să perceapă această realitate.

Și mai important, poate, este să nu uităm că, prieten al adevărului, el a onorat predania pusă la dispoziţia multora de către mărturisitorii foşti deţinuţi politic pe care puţini i-au înţeles şi cărora încă şi mai puţini li s-au făcut eficient ecou publicistic, aşa cum a fost Răzvan Codrescu dispus să se facă pe sine. Cu asupra de măsură trebuie să se reţină că el a făcut asta asumîndu-şi preţul ignorării de către variile protipendade culturale, ajungîndu-se pînă la a nu fi primit între ei de scriitorii români asociaţi unional, deşi el îndeplinea fără rest criteriile şi ca poet, şi ca eseist. (Publicarea postumă a traducerii integrale a Divinei Comedii îi va face pe aceştia, poate, să-şi regrete rateul măcar faţă de traducător...). Astfel, Răzvan Codrescu a plătit un preţ greu de achitat pentru cine nu este solid încredinţat întru Hristos, însă un preţ care vădeşte excelenţa morală întru cele mari.

Nu este de crezut că liantul consistentei sale rectitudini spiritual-culturale ar fi fost performanţa intelectuală – pe care altminteri o aprecia enorm – a persoanelor exemplare care i-au fost dăscăli întru acest soi de vieţuire. Ci este de ştiut că acest liant a fost dat de colosala şi pura dragoste cu care l-au ranforsat acei dascăli – sînt mulți, unii celebri, alții anonimi – dintre care îi voi numi doar pe Marcel Petrişor, ce i-a fost profesor în liceu şi prieten în viaţă, și pe părintele Gheorghe Calciu, duh ordonator a toată lucrarea sa.

Dăruit de Dumnezeu şi de maeștrii săi spirituali, acest prieten (a se vedea Evanghelia după Ioan cap.15, v.13) al neamului românesc, al culturii universale şi mai ales al Bisericii, şi-a înmulţit talantul aşezîndu-se definitiv în raza acelui Adevăr de care nădăjduim că nu se va lipsi în veac.

Anamnetic, cel mai nimerit este să citim şi să recitim din el versuri ca acestea, scrise cu puțin după vîrsta de 20 de ani nu din vreo dezamăgire juvenilă, ci tocmai din împlinită aflare a dragostei care, deşi nu este de aici, este totuşi aici:

Scuturînd de pe sandale

pulberea iubirii tale,

mă voi duce, duce-voi,

la mireasa mea de-apoi,

singurel pe-un drum de seară,

cu o candelă de ceară,

printre plopi cu frunza rară

şi răchită gălbioară,

pe sub stele-logostele,

pîn' la tîlcurile mele,

peste crucea munţilor,

la mai marea nunţilor...

 
 
  Copyright © 2007-2011 Editura Christiana
Webdesign  ArtGround.ro