doctorul Pavel Chirilă, maestrul Dan Puric şi părintele profesor Vasile Mihoc
Sub egida Fundaţiei “Sf. Irina”, avîndu-i ca principali organizatori pe prof. dr. Pavel Chirilă şi pe maestrul Dan Puric, s-a desfăşurat la Bucureşti, în zilele de 11 şi 12 octombrie a. c., primul simpozion de martirologie din România postcomunistă, intitulat “Moartea martirică”, cu participarea unor distinse personalităţi universitare şi bisericeşti din ţară (P. S. Sofian Braşoveanul, Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc, Conf. Dr. Sebastian Moldovan, Prof. Dr. Sorin Lavric, Prof. Dr. Mircea Gelu Buta) şi din străinătate (Pr. Prof. Dr. Georgios Metallinos, Prof. Dr. Rubin Dominic, Prof. Dr. Tristram Engelhardt Jr., Dr. Dmitri Avdeev, Corinna Delkeskamp-Hayes - toţi de credinţă ortodoxă), prilej cu care s-a lansat şi volumul Principiile cercetării martirologice (Editura Christiana) realizat de Prof. Dr. Ilie Bădescu, Lector Dr. Andreea Băndoiu şi Prof. Dr. Pavel Chirilă. (Răzvan Codrescu)
Dl. dr. Pavel Chirilă, preşedintele Asociaţiei Christiana, invitat în emisiunea Eugeniei Vodă, "Profesioniştii", difuzată în fiecare sâmbătă seara la postul TVR 1
Partea 1
Adobe Flash Player not installed or older than 9.0.115!
Familia şi căsătoria sunt puse în discuţie în lumina unor noi "drepturi ale omului".
Repere tradiţionale, care au stat la baza organizării societăţii, sunt relativizate.
Cei ce afirmă valorile familiei, aşa cum au fost ele înţelese dintotdeauna de către poporul român, sunt etichetaţi drept "retrograzi" şi "fundamentalişti". Se încearcă reducerea lor la tăcere şi se doreşte crearea unei noi societăţi, cu "valori" noi trasate de câteva organizaţii care nu împărtăşesc valorile creştine, din interiorul şi din exteriorul României.
Aberaţii şi deviaţii de comportament sunt normalizate în numele "modernismului".
În faţa acestui asalt asupra valorilor tradiţionale, creştinii trebuie să ia atitudine.
Declaraţia de la Timişoara îi invită pe toţi oamenii de bună credinţă, care subscriu principiilor enunţate în ea, să-şi facă auzită vocea şi să dea glas valorilor în care cred – viaţa, căsătoria şi familia, aşa cum le-a creat Dumnezeu – cu aceeaşi fermitate, curaj şi putere în Hristos cu care au făcut-o şi înaintaşii lor.
Sfinţii 40 de Mucenici (basorelief romano-bizantin)
Sub egida Fundaţiei “Sf. Irina”, avîndu-i ca principali organizatori pe prof. dr. Pavel Chirilă şi pe maestrul Dan Puric, se va desfăşura la Bucureşti, în zilele de 10 şi 11 octombrie a. c., primul simpozion de martirologie din România postcomunistă, intitulat “Moartea martirică”, cu participarea unor distinse personalităţi universitare şi bisericeşti din ţară (P. S. Sofian Braşoveanul, Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc, Conf. Dr. Sebastian Moldovan, Prof. Dr. Sorin Lavric, Prof. Dr. Mircea Gelu Buta) şi din străinătate (Pr. Prof. Dr. Georgios Metallinos, Prof. Dr. Rubin Dominic, Prof. Dr. Tristram Engelhardt Jr., Dr. Dmitri Avdeev, Corinna Delkeskamp-Hayes), prilej cu care se va lansa şi volumul Principiile cercetării martirologice (Editura Christiana) realizat de Prof. Dr. Ilie Bădescu, Lector Dr. Andreea Băndoiu şi Prof. Dr. Pavel Chirilă. În avanpremiera simpozionului, miercuri 6 octombrie, de la ora 11.00, la Hotelul Athénée Palace Hilton Bucharest (Sala “George Enescu”), ca avea loc o conferinţă de presă. (Răzvan Codrescu)
La Consiliul Europei se va discuta săptămîna aceasta un raport deosebit de periculos [Raportul McCafferty], care intenţionează să limiteze drastic libertatea medicilor de a refuza practicarea avortului, a personalului mediu de a refuza să asiste, a farmaciştilor de a refuza eliberarea pilulei de a doua zi, a spitalelor confesionale de a refuza la nivel instituţional astfel de proceduri etc.
Această libertate, cunoscută sub numele de “obiecţia pe motive de conştiinţă”, este utilizată extensiv în multe ţări. Procentul medicilor care refuză să facă avorturi depăşeşte jumătate în ţări ca Italia, Spania, Portugalia, Luxemburg etc. Se pare că situaţia a devenit atît de deranjantă încît a fost nevoie de acest raport, care, o dată adoptat, se va solda cu o rezoluţie. Rezoluţiile CE nu au putere de lege (Consiliul Europei nefiind organism al Uniunii Europene; nu îl confundaţi cu Parlamentul European!), însă poate fi folosită ca motiv de presiune pentru modificarea legislaţiei interne şi contează în deciziile pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului le ia.
În întîmpinarea Simpozionului Internaţional de Martirologie care se va desfăşura la Bucureşti, în zilele de 11 şi 12 octombrie a. c., la Editura Christiana va apărea volumul Principiile cercetării martirologice, realizat de Prof. Univ. Dr. Ilie Bădescu, Lector Univ. Dr. Andreea Băndoiu şi Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă. Sinteza respectivă reprezintă o premieră în bibliografia românească şi va fi lansată în cadrul Simpozionului, unde vor lua cuvîntul, pe lîngă autori, maestrul Dan Puric şi mai mulţi invitaţi din ţară şi din străinătate. Teologia, bioetica şi sociologia se împletesc în această fenomenologie a martirajului, avînd explicit în vedere organizarea unor viitoare Centre de Studii Martirologice, printre care şi cel din cadrul „Proiectului Aiud”. Pentru cei interesaţi, reproduc aici Sumarul cărţii şi Bibliografia finală (care se întregeşte şi cu alte trimiteri bibliografice din numeroasele note de subsol), păstrînd ortografia autorilor. Cartea va ajunge în librării în cursul lunii octombrie şi va fi prezentă şi la Tîrgul Internaţional de Revistă şi Carte Religioasă de la Sibiu (7-10 octombrie), la standul Editurii Christiana. (Răzvan Codrescu)
Articol preluat din cartea: Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă, autor: Ioan Ianolide, ediţie îngrijită la Mânăstirea Diaconeşti, cu un cuvânt înainte de Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, 2006 (col. “Predanie a Mărturisitorilor români din închisori”)
* * *
Valeriu continua să fie preocupat de viaţa sa lăuntrică. Un subiect la care cugeta îndelung era conştiinţa păcatului. Spunea: - Este foarte greu omului să-şi recunoască păcatul, dar este evident că suntem păcătoşi şi setea noastră de curăţie şi adevăr nu poate fi satisfăcută decât prin zdrobirea păcatului. Viaţa veşnică începe în sufletele smulse păcatului. Cine crede cu adevărat în Dumnezeu va ajunge la conştiinţa păcatului, cine nu crede în Dumnezeu rămâne prizonier eului său, orgoliului şi păcatului său. Eu sunt cel mai mare duşman al meu. Dacă eul nu moare, nu ne putem naşte din nou în Hristos şi rămânem în păcatul mândriei. Mândria l-a făcut pe om să se vrea Dumnezeu, împotriva evidentei sale nedesăvârşiri şi mai cu seamă împotriva faptului că noi, oamenii, suntem cu toţii muritori. Un Dumnezeu nedesăvârşit şi supus morţii e un fals Dumnezeu. Conştiinţa păcatului nu este bigotism ori obscurantism, ci luciditate şi înţelepciune. Întreaga educaţie a omului depinde de felul în care funcţionează conştiinţa păcatului. Numai omul care trăieşte în faţa lui Dumnezeu are adevărata măsură a sa, a lumii şi a vieţii.
Lumina lină lini lumini Răsar din codri mari de crini Lumină lină cuib de ceară Scorburi cu miere milenară De dincolo de lumi venind Şi niciodată poposind Un răsărit ce nu se mai termină Lină lumină din lumină lină…
Chiar dacă poate prea prolific pentru a fi mereu egal cu sine însuşi, Ioan Alexandru rămîne, cu sau fără girul belferilor desbisericiţi ai culturii noastre actuale, cel mai de seamă poet creştin din istoria postbelică a literaturii române. Cu el pare a se fi încheiat, în apoteoza “Luminii line” (capodopera indiscutabilă a liricii lui religioase), şirul marilor poeţi tradiţionalişti ai Ardealului. Naşterea lui în chiar ziua de Crăciun a anului 1941 ne apare astăzi ca semnul unei elecţiuni: între pruncul dumnezeiesc din Betleemul Iudeii şi pruncul moroşenesc din Topa Mică se va fi întins dintru început o tainică punte de lumină, în răspărul vremurilor vitrege ce vor veni – şi cu care va fi nevoit să-şi măsoare veleatul...
Crucea este simbolul de căpătîi al religiei creştine. Indentificată cu “semnul Fiului Omului” (Matei 24, 30), ea îndeamnă toată suflarea la urmarea lui Hristos (imitatio Christi). Pentru Sfîntul Ignatie, Biserica îşi are rădăcina în lemnul crucii, creştinii fiind ramurile ei (Epistola către Smyrneni I, 2). În cultul ortodox, cinstirea Sfintei Cruci este nedespărţită de lauda Învierii: “Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi Sfîntă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim”. În ziua de 14 septembrie, Biserica prăznuieşte Înălţarea Sfintei Cruci (praznic împărătesc, dar ţinut cu post, fiind vorba de aducerea aminte a pătimirii şi morţii Celui Răstignit), de aceea am găsit nimerit în această lună un scurt remember despre cruce şi semnificaţiile ei.
DE LA PĂGÂNISM LA CREŞTINISM
Simbol cosmic cu mult anterior apariţiei creştinismului, crucea reprezenta la unele popoare din vechime soarele şi armonia contrariilor. Punctul de întretăiere al braţelor ei simboliza centrul universului, iar cele patru braţe indicau punctele cardinale. Spre sfîrşitul Antichităţii, crucea, înainte de a avea o semnificaţie sacră, ajunsese cunoscută mai ales ca instrument de supliciu (preluat în cele din urmă şi în lumea romană, se pare că de la fenicieni). De altfel, în mai toate limbile moderne, cuvîntul provine din lat. crux,-cis (în legătură cu crucio,-are, “a răstigni”, “a tortura”). Cuvîntul grec pentru cruce, stavros, însemna în sens propriu un stîlp vertical, de care se putea atîrna vreun lucru oarecare. Şi la romani termenul crux pare să fi avut la origine tot sensul de stîlp vertical.
Creştinismul a prefăcut crucea dintr-un instrument de tortură, aducător de moarte (“blestemat este… tot cel spînzurat pe lemn” – DeuteronomulI Corinteni 1, 18). Străvechiul simbol al victoriei soarelui asupra forţelor întunericului a devenit semn al mîntuirii şi al biruinţei întru Hristos, “Soarele Dreptăţii” sau “Răsăritul cel de Sus”. 21, 23), într-un obiect sfînt, dătător de viaţă (“Căci cuvîntul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mîntuim, este puterea lui Dumnezeu” – Cinstirea Sfintei Cruci a căpătat o pondere deosebită mai ales după ce Sfînta Împărăteasă Elena, mama Sfîntului Împărat Constantin cel Mare, a descoperit la Ierusalim lemnul Crucii de pe Golgota (la anul 326), iar Constantin însuşi adoptase deja crucea ca emblemă pentru steagurile şi monezile sale, după ce la anul 312, cînd îl înfruntase pe rivalul său Maxenţiu, semnul crucii i se arătase pe cer, ca făgadă de biruinţă: In hoc signo vinces, “Întru acest semn vei birui”. El a ridicat în inima Romei o cruce impunătoare, considerată prototipul troiţelor de mai tîrziu.
Luni, 21 iunie a.c., în jurul orei 11.00, am văzut sălaşul diavolului. Fortul 13. Jilava. Ziduri groase, căptuşite cu întuneric. Celule largi, cu pereţii mustind de apă, ca de balele unui monstru. Încăperi în care frigul înjunghie în plină vară. Am intrat din cameră în cameră, am străbătut hol după hol şi am văzut aproape fiecare ungher, ca într-o adevărată casă a groazei. Conştient că pardoselele acoperite acum de mîzgă au fost odinioară pline de sînge nevinovat şi că zidurile acelea ostile poartă încă memoria unor suferinţe inimaginabile.
M-am cutremurat intrînd în celula Casimcăi în care a murit, de mizerie şi după schingiuiri atroce, o minte strălucită a generaţiei interbelice, Costache Oprişan, vegheat de camarazii săi Gheorghe Calciu, Iosif V. Iosif şi Marcel Petrişor. Din patru oameni supuşi exterminării, au supravieţuit puşcăriei, în chip miraculos, trei. Mai trăieşte unul, dl profesor Marcel Petrişor. Cel care, luni, ne-a fost ghid în acest pelerinaj la unul dintre locurile de martiriu românesc.
Familia şi căsătoria sunt puse în discuţie în lumina unor noi "drepturi ale omului".
Valeriu continua să fie preocupat de viaţa sa lăuntrică. Un subiect la care cugeta îndelung era conştiinţa păcatului. Spunea:
