Mişcarea legionară: dosar bibliografic PDF Imprimare Email
 
Arhanghelul Mihail
(frescă de la M-rea Hurezi)


Lămuriri preliminare


Încerc, cu acest “Dosar bibliografic”, nu doar să ofer o orientare mai largă cititorului interesat, dar să şi pun un început de ordine în hăţişul de-a dreptul deconcertant al bibliografiei legionare.

Deşi probabil cea mai completă şi mai sistematizată din cîte s-au alcătuit pînă acum, bibliografia care urmează este totuşi departe de a fi una exhaustivă şi fără cusur.

O problemă spinoasă rămîne aceea că numeroase ediţii sînt greu accesibile, dacă nu chiar de negăsit: este vorba de multe dintre cele apărute în intervalul 1937-1941 (cînd s-a editat enorm şi dezordonat, scoţîndu-se, succesiv sau chiar în paralel, mai multe ediţii pe an din unul şi acelaşi titlu, uneori în tiraje mici şi cel mai adesea în condiţii rudimentare, multora lipsindu-le indicaţiile uzuale în producţia editorială) sau de cele scoase în exil (în locurile şi condiţiile tehnice cele mai diverse, uneori cu un amatorism înduioşător, fără ca editorii să ştie întotdeauna unii de ceilalţi, iar în unele cazuri ignorîndu-se deliberat, din adversităţi personale sau de grup).

Dacă pentru perioada antebelică editorialistica defectuoasă se explică în primul rînd prin graba şi chiar clandestinitatea tipăriturilor (“prigoanele” şi cenzura ţinîndu-se aproape lanţ), în exilul postbelic e o realitate că marile figuri culturale ale Legiunii fie fuseseră deja decimate, fie rămăseseră izolate în ţară, fie au ajuns să renunţe – din decepţie, teamă sau prudenţă – la implicarea directă într-un activism politic prost văzut şi falimentar. Vasta şi încăpăţînata muncă editorială a exilului legionar n-au făcut-o eliazii şi ciorăneştii, ci nişte oameni poate harnici şi cumsecade, dar fără altitudine culturală şi îndeobşte fără competenţele necesare (pe care s-au străduit să şi le dobîndească singuri, “din mers”, cu mai mult sau mai puţin succes).

La acest fapt s-au adăugat, mai ales în primele două decenii de după război, instabilitatea şi modestia resurselor materiale. Constatăm astăzi că, de-a lungul unei jumătăţi de veac, editurile din exil au migrat cu editorii respectivi dintr-un oraş în altul, dintr-o ţară în alta, ba chiar de pe un continent pe altul, iar uneori au funcţionat cu mai multe filiale, fără ca între acestea să existe o coordonare strictă. Colecţia “Omul Nou”, bunăoară, se regăseşte, în timp, fie la Linz, fie la Salzburg, fie la München, fie la Miami Beach, fie la Hallandale, fie – de curând – la Braşov (cu dr. Teofil Mija), iar Editura Dacia (“Dacia” a fost însă şi numele unei colecţii temporare, ca şi al unei “Biblioteci de documentare”) fie la Rio de Janeiro, fie la Madrid, fie la Paris – ca să mă rezum numai la două exemple. În aceste condiţii, ambiţia de a ţine o evidenţă strictă a ediţiilor (ce nu existase nici în ţară) apare aproape ca o naivitate. De altfel, între noţiunile de “ediţie”, “reeditare” şi “reimprimare”, ca şi între cele de “editură”, “colecţie" şi “bibliotecă” (mai rar “serie”), confuzia ni se înfăţişează aproape totală. Iluzia că o reimprimare anastatică echivalează cu o nouă ediţie pare, de pildă, curentă în editorialistica legionară a exilului.

Din neprofesionalism sau din grabă, editorul improvizat omite adesea o precizare sau alta: fie editura, fie locul, fie anul, fie ediţiile anterioare, fie textul de bază pe care l-a folosit; uneori se dispensează de foia de gardă şi chiar de tabla de materii, încurcă coloncifrurile, oscilează grafic şi ortografic etc. Alteori informaţiile există, dar sînt aşezate anapoda, în afara oricărei uzanţe curente. Nu lipsesc nici nepotrivirile între sumar şi interiorul cărţii, sau între copertă şi pagina de titlu (mergînd pînă la confuzii de supratitluri, titluri şi subtitluri, sau chiar pînă la variaţii grafice ale numelor autorilor).

Dincolo de toate aceste stîngăcii, se întîmplă, în anumite cazuri, că editorii înşişi nu mai posedă unele dintre tipăriturile lor mai vechi, iar numai cîţiva dintre ei s-au învrednicit să ţină evidenţe riguroase ale titlurilor şi ediţiilor publicate. Cartea legionară nu s-a centralizat nicăieri, iar puţinele fonduri existente, aşa incomplete cum sînt, stau şi ele să se risipească.

Nu vreau, prin toate aceste observaţii, să diminuez meritele indiscutabile ale unor oameni care, urmîndu-şi crezul de tinereţe, s-au străduit, cu eforturi şi sacrificii ştiute şi neştiute, să perpetueze, cît şi cum au putut, o literatură proscrisă, în condiţii vitrege şi fluctuante (cel care a realizat cel mai mult – nu doar cantitativ, ci şi calitativ – rămînînd neobositul Ion Mării). Vreau însă să arăt că a face inventarul bibliografic riguros al acestui material vast, împrăştiat şi pestriţ este mai dificil decît poate părea, iar rezultatele nu pot fi decît parţiale şi relative. Este, desigur, şi principalul motiv pentru care cele două bibliografii legionare de sine stătătoare publicate pînă astăzi în exil – cea a lui Ioan Boacă şi cea a lui Nicolae Niţă – sînt incomplete şi nu o dată confuze, iar pe deasupra depăşite de marele număr de publicaţii ieşite în ţară în ultimii ani*. Nu mai vorbesc de faptul că, bune sau rele cum sînt, ele nu prea stau la îndemîna cititorului din ţară, circulînd într-un cerc mai degrabă închis şi care nu întotdeauna le resimte nevoia.

Un notabil pas înainte s-a făcut, dinspre tabăra istoricilor profesionişti, prin repertoriul bibliografic inclus în volumul Radiografia dreptei româneşti (1927-1941), realizat de Gh. Buzatu, Corneliu Ciucanu şi Cristian Sandache, dar şi acolo sînt semne evidente că treaba s-a făcut cam în grabă, cu criterii insuficient de clare sau de unitare. S-ar mai putea adăuga, ca demers mai consistent, pentru referinţele străine la legionarism (şi ele anevoie de monitorizat, chiar dacă între timp a apărut şi facilitatea internetului), ampla listă bibliografică (nici pe departe completă şi impecabilă) din anexele volumului Julius Evola, Naţionalism şi asceză din 1998 (listă reluată şi în dosarul care urmează, cu unele adaosuri de titluri mai noi). Desigur, se pot consulta cu folos şi indicaţiile bibliografice din anumite studii (în speţă, teze de doctorat) dedicate Mişcării Legionare, fie ele româneşti sau străine (Armin Heinen, Francisco Veiga, Dragoş Zamfirescu etc.), dar acolo autorii nu-şi propun nicidecum să facă arheologie bibliografică, fiind, pe de altă parte, tributari unor cadre lingvistice, informative, tematice sau ideologice ce le limitează în mod fatal “orizontul bibliografic”.

Aşa stînd lucrurile, “Dosarul bibliografic” pe care-l ofer aici se vrea măcar o jumătate de pas înainte faţă de ansamblul încercărilor anterioare, precum şi o eventuală provocare pentru întreprinderi viitoare mai precis motivate şi mai îndelung pritocite. Bibliograful ideal al problemei va trebui să se poată deplasa pe îndelete în cîteva puncte-cheie din Europa şi America (Freiburg, München, Madrid, Hamilton, Florida etc.), să contacteze – dincolo de anumite relaţii particulare – toate editurile şi fundaţiile legionare din ţară, să cerceteze sistematic fondurile astăzi accesibile ale Bibliotecii Academiei şi ale altor cîteva biblioteci mari din Bucureşti şi din ţară, precum şi ale unor arhive de stat (fără să-şi facă iluzia, cu toate acestea, că ar putea obţine, pînă la capăt, un inventar de cuprindere sau precizie absolute). Efortul său ar fi motivat şi înnobilat de faptul că ar ajuta la acoperirea ştiinţifică a unui segment important al istoriei contemporane, cu ramificaţii la nivelul întregii drepte europene, dar şi al culturii tradiţionale în genere. Un capitol aparte, dar organic legat de ansamblu, îl constituie astăzi uriaşa cantitate de literatură memorialistică din spaţiul concentraţionar comunist – în cea mai mare parte a lui, prelungire tragică a istoriei legionare.

În cele ce urmează, am împărţit materia în trei mari secţiuni: 1) Literatura legionară propriu-zisă, 2) Referinţe româneşti (nelegionare) şi 3) Referinţe străine. Prima secţiune are la rîndul ei trei subsecţiuni: 1. 1. Literatura clasică1. 2. Literatura exilului legionar; 1. 3. Literatura "de sertar" şi postcomunistă. Criteriul de bază al ordonării materialului este cel alfabetic, iar sub numele aceluiaşi autor – cel cronologic. Mărturisesc că nu mi-a fost întotdeauna lesne să încadrez un autor sau un titlu într-o secţiune (subsecţiune) sau alta, aşa că în cîteva cazuri a trebuit să procedez mai degrabă opţional**. legionară (de pînă la 1941);

 

Procesiunea legionară de la înmormîntarea lui Moţa şi Marin

Fireşte, selecţia titlurilor s-a efectuat şi aici cu un fatal coeficient de subiectivitate, care nu priveşte însă corpus-ul fundamental. Cred că nu am omis nimic esenţial, mai ales la prima secţiune (care de fapt este baza tuturor celorlalte – realizate sau doar posibile). Poate că ar mai fi fost necesară, de aş fi avut mai mult răgaz şi mai multă încăpăţînare, şi o secţiune separată în care să fie înregistrate titlurile unor autori cu trecut şi forma mentis legionare (unii dintre ei publicaţi chiar şi în vremea mai tîrzie a comunismului), dar care n-au abordat direct problema, nici nu şi-au pus explicit operele sub un semn politic strict determinat (exemple: Vasile Băncilă, Dumitru Stăniloae, Constantin Noica, Vasile Lovi­nescu, Vintilă Horia, Alexandru Ciorănescu etc.), precum şi una privitoare la autori de orientări înrudite şi clar asumate, mai ales din interbelic, cînd fenomenul dreptei româ­neşti a fost nu numai extins, dar şi destul de divers (exemple: A. C. Cuza, Nicolae C. Paulescu, Mihail Manoilescu, Gh. I. Brătianu, Mircea Vulcănescu, Ilariu Dobridor ş. a.). În fine, vreau să menţionez că am lăsat deoparte cazurile extrem de controversate, gen Iosif Constantin Drăgan***, sau delirant pătimaşe, precum atacul lui M. Calciu împotriva lui Horia Sima (“dihania întunericului”) sau cel al lui M. Stavri împotriva lui Şerban Suru (“un impostor în cămaşă verde”).

Pentru literatura legionară clasică am căutat să indic atît ediţiile princeps, cît şi cele mai bune ediţii ulterioare (sau, după caz, pe cele mai recente). De asemenea, am înregistrat, cu rare excepţii (ţinînd de nesiguranţa informaţiei), traducerile în limbi străine, relativ numeroase (indicînd la sfîrşit, în paranteză, numele traducătorilor, în măsura în care mi-au fost cunoscute).
În ce priveşte secţiunile de “Referinţe”, le-am înregistrat la un loc atît pe cele favorabile cît şi pe cele nefavorabile, atît pe cele pretins obiective cît şi pe cele nedisimulat subiective, pentru că altminteri aş fi dat curs unor diviziuni arbitrare, plasînd poate corect anumite cazuri, dar pe multe altele încadrîndu-le riscat. Cred că se va observa intenţia de a ţine o cumpănă între poziţiile vădit pro şi cele vădit contra, nelipsind nici destule poziţii “reci” şi echilibrate, mai ales occidentale, pe care le-aş recomanda cu precădere.

Dacă uneori schema autor-titlu-editură-oraş-an de apariţie se prezintă cu un element lipsă, aceasta nu este rezultatul neglijenţei, ci neputinţa determinării (fie că volumele nu poartă precizarea respectivă, fie că ediţiile cu pricina nu mi-au fost accesibile direct, astfel că m-am văzut nevoit să le preiau din alte surse, nu întotdeauna suficient de scrupuloase). Dacă aproximativ două treimi din totalul titlurilor şi ediţiilor înregistrate au putut fi consultate direct, pe celelalte am fost în situaţia de a le reda prin diverse surse intermediare, mai mult sau mai puţin deficitare. În aceste cazuri, însă, am căutat să confrunt mai multe menţiuni, nu o dată întîmplîndu-se să completez/definitivez schema din trei, patru şi chiar mai multe surse indirecte. Marja de eroare este astfel destul de scăzută, dar unele inexactităţi e de presupus că tot s-au strecurat, caz în care solicit înţelegerea şi îngăduinţa cititorului.

Acolo unde mi s-a părut că se impun, am făcut şi alte scurte precizări între paranteze (pseudonime, prefeţe, postfeţe, cuprins sau tematică generală, traduceri, circulaţie etc.), pentru precizările mai lungi sau mai interpretative utilizînd şi notele de subsol. Tipografia este indicată, de regulă, acolo unde pe volume nu figurează explicit editura (sau alte precizări echivalente).

Am reţinut – trebuind să mă încadrez într-un spaţiu limitat, dar avînd în vedere şi mai lesnicioasa lor accesibilitate – mai ales volumele sau broşurile, înregistrînd doar în mod excepţional şi unele apariţii din periodice (cînd mi s-au părut de o importanţă aparte şi/sau de negăsit ca atare în vreun volum), ceva mai numeroase în ultima secţiune. Tot numai în mod excepţional au fost înregistrate scrierile cu caracter beletristic (care ar putea face obiectul unei bibliografii separate, de un interes mai larg, cultural şi estetic).

Rămîn, după cum se vede, destule de adăugat sau de îmbunătăţit. Nu exclud posibilitatea de a realiza eu însumi, în timp, un dosar bibliografic mai complet şi mai precis (deşi am, în preocupările mele, multe alte priorităţi). În această perspectivă, orice informaţie sau sugestie avizată va fi primită cu interes şi recunoştinţă.

Răzvan CODRESCU

* Ceea ce este valabil şi în privinţa chinuitului “Rezumat orientativ al literaturii legionare” inclus în vol. VII al publicisticii lui Horia Sima (eds. Victor Corbuţ şi Traian Golea), din 1994.


** Bunăoară, Corespondenţa cu Welt-Dienst-ul a lui Ion I. Moţa, datînd din 1934-36, am optat s-o pun totuşi la literatura exilului (unde a fost prima oară editată şi comentată, două decenii mai tîrziu, de C. Papanace). Iar faţă de o carte precum Louise David, Ion Mării, A Grenoble sur les traces du Capitaine, Ed. Dacia, Madrid, 1971, m-am simţit îndreptăţit s-o înregistrez de două ori: o dată la 1. 3 (Literatura legionară a exilului) şi a doua oară la 3 (Referinţe străine).


*** A se vedea, totuşi, pentru înţelegerea scandalului aferent, Constantino Dragan, Il corporativismo romeno. Cenni sulla dottrina legionaria, Stamperia Romana, Roma, 1940 (extras din revista Conquiste d’Impero, nr. 3-4, 29 nov. 1940). Nu ştiu cît de sincer legionar a fost Iosif Constantin Drăgan în tinereţe, dar mai tîrziu a avut legături dubioase cu regimul ceauşist şi cu mediile securiste, înscriindu-se pe linia unui protocronism de cea mai jenantă vecinătate naţional-comunistă (şi care continuă să aibă manifestări derutante pînă în ziua de azi).

 Continuare: blog Răzvan Codrescu 

 

Cele mai citite articole


Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79

Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79

Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79

Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79

Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79

Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79

Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79

Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79
 
  Copyright © 2007-2011 Editura Christiana
Webdesign  ArtGround.ro
 
 
escort bayan