Gabriel Constantinescu - o icoană vie a datoriei împlinite PDF Imprimare Email

În d-l Gabriel Constantinescu mie îmi place să văd, înainte de toate, o icoană vie a datoriei împlinite: faţă de Dumnezeu, faţă de neam, faţă de generaţia sa mucenicită, faţă de propria conştiinţă morală şi intelectuală. Nu există mai înalt eroism şi mai autentică nobleţe decît să trăieşti pentru a-ţi împlini datoriile în mijlocul unei lumi care aproape că nu mai ştie altceva decît să-şi cerşească drepturile (mai mult sau mai puţin iluzorii).
 
Pentru d-l Gabriel Constantinescu Dreapta nu este o simplă opţiune politică, ci în primul rînd o bună aşezare în existenţă. O dreaptă românească autentică şi cu adevărat primenitoare nu va căpăta contur şi consistenţă decît atunci cînd, urmînd modelul uman întruchipat de un Gabriel Constantinescu şi de cei din aceeaşi plămadă, va şti să se ridice jertfelnic de la ideologie la asumare existenţială.
 
A fost o şansă pentru noi toţi, cei grupaţi de-a lungul anilor în jurul Punctelor cardinale, să ucenicim prieteneşte pe lîngă un astfel de maestru discret şi ireproşabil. Şi dacă am reuşit să ajungem cu Punctele cardinale în pragul anului 20, aceasta se datorează în cea mai mare măsură încăpăţînatei sale vrednicii, care a iradiat cumva şi asupra celor apropiaţi, temeluind o adevărată familie de suflet şi de credinţă.

Pe 5 noiembrie 2009 d-l Gabriel Constantinescu a împlinit 88 de ani. Pentru că i-a plăcut mereu să se ascundă ca persoană îndărătul misiunii sale, chiar cititorii constanţi ai Punctelor cardinale şi ai cărţilor pe care le-a publicat, amăgindu-se că îl cunosc, ştiu despre el mai puţine decît s-ar cuveni. De aceea poate că nu-i de prisos un scurt memento biografic în acest cadru aniversar.

Născut în 1921, fiu al scriitorului sibian Paul Constant (1895-1981), Gabriel Constantinescu a fost ofiţer în vechea armată regală a României şi a trecut prin toate „vămile” odioasei istorii a secolului XX: frontul de Răsărit, prizonieratul la ruşi (Oranki, Mănăstîrca, Krasnigorsk, Gorki, Mariţeiska, Marşansk), temniţele comuniste din România (Securitatea Sibiu, Ministerul de Interne, Jilava, Aiud, Canal-Peninsula, Baia Sprie, Valea Nistrului, Lugoj, Gherla) şi domiciliul obligatoriu în Bărăgan (Satu Nou-Viişoara), marginalizarea socio-profesională (după întoarcerea la Sibiu din 1962, a lucrat ani de zile la încărcat ciment!) şi permanentele hărţuieli ale Securităţii de pînă în 1989. Căsătorit tot cu o fostă deţinută politic, Maria Blaj, este tatăl a două fete, Ligia-Mihaela şi Eugenia-Tatiana, iar după 1989 şi bunicul a două nepoate, Maria-Andreea şi Cristina-Maria. În pofida grelelor încercări, a reuşit, după ce făcuse studii de Filosofie în scurtul răgaz de libertate de după repatrierea din lagărele sovietice, să obţină la o vîrstă înaintată licenţa în Cibernetică. În ianuarie 1990 a întemeiat la Sibiu revista Puncte cardinale, al cărei director este şi astăzi, şi care a apărut fără întrerupere timp de 19 ani. A debutat editorial cu volumul Filosofia arabă a istoriei. Ibn Haldun (Ed. Anastasia, Col. „Religiile Cărţii”, Bucureşti, 1996), teză de doctorat în Filosofie (definitivată mult înainte de 1989, recomandată călduros de un Ion Banu sau de un Gh. Vlăduţescu, dar care n-a ajuns să fie susţinută din pricina numeroaselor obstrucţii securistice şi birocratice). A mai publicat, între altele, Marginalii la Talmud (Ed. Dacia, Col. „Homo religiosus“, Cluj-Napoca, 1999), Evreii în România (secolele XVI-XX) (Ed. FRONDE, Alba-Iulia – Paris, 2000), Gîlceava anticomunistului cu lumea. Cronica unui deceniu de tranziţie (Ed. Christiana, Bucureşti, 2002) şi Şah la rege. Declinul monarhiei române în secolul XX (Ed. Christiana, Bucureşti, 2007), iar alte cîteva volume îşi aşteaptă, aproape definitivate, editorul.

Răzvan CODRESCU
 
 
 

Dintr-un interviu cu d-l Gabriel Constantinescu

 

Cum s-a născut revista Puncte cardinale?

Spre jumătatea anului 1990, toţi oamenii cu capul pe umeri au înţeles că speranţele din decembrie ’89 fuseseră doar o amăgire. Reînfiinţarea Securităţii – în urma evenimentelor de la Tîrgu Mureş –, rezultatele alegerilor din luna mai şi constituirea unui guvern “legitim” a cărui primă măsură a fost chemarea minerilor pentru a apăra “democraţia originală” şi a spulbera fenomenul sublim al Pieţii Universităţii, toate acestea m-au pus în faţa alternativei: resemnare sau luptă. Valorificînd singurele urmări pozitive ale evenimentelor din decembrie ’89, libertatea de asociere şi libertatea de expresie, am optat pentru luptă, arma aleasă fiind cuvîntul. Cu un grup alcătuit din foşti deţinuţi politici şi din tineri intelectuali sibieni, am luat iniţiativa înfiinţării unei publicaţii care să apere tradiţia românească autentică, demascînd diversiunile neo-comuniste, dar şi celelalte forme de stîngism anticreştin şi antinaţional. În legătură cu apariţia revistei, îmi fac datoria să-i numesc, ca primi “militanţi” în redacţia Punctelor cardinale, pe camaradul de puşcărie Constantin Iorgulescu şi pe tînărul inginer Constantin Apolzan.

Iniţiativa noastră a găsit dintru început sprijin în Bucureşti, mediator fiind scriitorul Marcel Petrişor, şi el fost deţinut politic. Demostene Andronescu şi Răzvan Codrescu, care scoseseră mai înainte o foaie numită Veghea, ni s-au alăturat în mod fericit. Pe urmă cercul colaboratorilor s-a lărgit, angajînd şi vechiul Exil. Numărul de pagini a crescut şi el de la 8 la 12, apoi la 16, iar uneori la 24. Dar a fost în primul rînd o creştere calitativă, experienţa acumulată spunîndu-şi cuvîntul.
 
 
De ce Puncte cardinale?

Unii cred că denumirea revistei a fost preluată din titlul cărţii lui Nichifor Crainic, Puncte cardinale în haos. E însă o simplă coincidenţă. Ceea ce am avut noi în vedere, dincolo de orice aluzie sau înrudire culturală, a fost ideea pură şi simplă de orientare, de recuperare a reperelor, atît de necesară unui popor dezorientat cu brutalitate de lungile decenii de comunism.
 
 
Cine răsfoieşte colecţia revistei observă că pe frontispiciu scrie mai întîi “Periodic pentru afirmarea valorilor democraţiei creştine”, apoi, din februarie 1991: “Periodic independent de orientare democrat-creştină”, iar din iunie 1992: “Periodic independent de orientare naţional-creştină”. E vorba de o nuanţare a mesajului, de o evoluţie sau de schimbare la faţă?

Evoluţie – da, schimbare la faţă – nu. Să mă explic. La începutul anului 1990, un grup de foşti deţinuţi politici înfiinţase o formaţiune politică de inspiraţie occidentală, Uniunea Democrat Creştină (U.D.C.). Prin ianuarie 1990, venind la Bucureşti, am întîlnit la sediul U.D.C. mulţi camarazi de temniţă şi de prizonierat în U.R.S.S., unii intelectuali de o valoare deosebită (ca regretatul Virgil Alexandru Ioanid), majoritatea foşti legionari. Dacă această formaţiune politică ar fi viat, ar fi fost, cred, un cîştig pentru Dreapta din România. Securitatea a avut însă grijă să infiltreze U.D.C.-ul, chiar la vîrf, cu agenţi pregătiţi din vreme, unii recrutaţi chiar din emigraţie. Unul dintre aceştia, lider al partidului, a şi făcut, cu un prilej oficial, următoarea declaraţie: “Primim în partid foşti comunişti, dar nu primim foşti legionari”. A doua zi, sediul U.D.C. era gol de valori autentice… În acel moment, deşi personal n-am fost membru al Legiunii, am hotărît să declarăm “independenţa” Punctelor cardinale, ca să evităm orice confuzii sau suspiciuni. N-am fost niciodată “organ de partid”.

Cea de-a doua schimbare de pe frontispiciu, “de orientare naţional-creştină”, s-a produs în momentul în care P.N.Ţ. şi-a adăugat, din interese conjuncturale, codiţa “creştin şi democrat”; “creştin-democraţia” a fost atunci confiscată de politicianism. Ţărăniştii au ucis-o demagogic, ei rămînînd şi astăzi fără o adevărată identitate doctrinară, şi cu atît mai puţin creştină… La fel se întîmplă mai nou cu ideea de conservatorism [...].

Revenind, în fapt, noi am fost consecvenţi. Încă de la primul număr am afirmat ideea naţională şi ideea creştină, chiar dacă din raţiuni strategice am folosit etichetele menţionate mai sus.
 
 
Mulţi v-au calificat, mai mult sau mai puţin tendenţios, drept “publicaţie legionară”. În ce raport vă aflaţi cu legionarismul?

Avem convergenţe, nu la nivelul formelor, ci la cel al principiilor directoare: slujim acelaşi ideal naţional şi creştin. Ca şi vechiul legionarism, credem că înnoirea socială pleacă de la om, mai precis de la o reformă moral-spirituală. Nu ne asumăm excesele trecutului legionar (care şi-au avut, totuşi, motivaţia lor politică şi psihologică), dar ne înclinăm cu respectul cuvenit în faţa sacrificiilor legionare şi nu uităm persecuţiile pe care aceşti cruciaţi ai romînismului le-au îndurat sub toate regimurile (carlist, antonescian, comunist).
 
 
În revistă semnează mulţi reprezentanţi ai generaţiei războiului şi a închisorilor comuniste. În ce măsură aţi reuşit să captaţi şi interesul generaţiilor mai noi?

Vreau să fac o confidenţă. De multe ori, mai ales în ultima vreme, m-am simţit atît de obosit încît mi-am zis că a sosit vremea să abandonez Punctele cardinale. Nu ştiu însă cum se face că, de cîte ori mă simt împins să transpun în fapt acest gînd, primesc o scrisoare sau vreun telefon de la cîte un elev ori student, care mă întreabă cum poate procura Puncte cardinale (noi nefiind legaţi de nici o reţea de distribuţie a presei şi bazîndu-ne mai mult pe abonamente). Şi deodată mă trezesc spunîndu-mi: “Mergi mai departe!”.

Punctele cardinale se vor o punte între generaţii. Principiile nu au vîrstă. În practică, am rezervat pagini şi rubrici tinerei generaţii, în care au scris deja numeroşi elevi de liceu, studenţi sau tineri jurnalişti.
 
 
Care credeţi că sînt principalele puncte cîştigate în toţi aceşti ani?

Mai întîi, am ţinut să cinstim memoria celor căzuţi (pe front, în munţi, în lagăre, în închisori) şi să încercăm să le facem dreptate. Apoi am creat cîteva punţi: între bătrîni şi tineri, între ţară şi Exil, între confesiunile creştine tradiţionale ş.a.m.d. Ne-am atras un public fidel şi am arătat că o publicaţie serioasă de dreapta este posibilă şi că Tradiţia poate răspunde plauzibil provocărilor actualităţii...

A consemnat
Rafael UDRIŞTE

(Interviul a fost acordat în 1999, cu prilejul apariţiei celui de-al 100-lea număr al Punctelor cardinale. În 8 noiembrie 2009 revista a ajuns la numărul 227)
 
Pe blogul d-lui Rafael Udrişte, puteţi viziona reportajul documentar Patria "recunoscătoare" (difuzat deja pe TVR1, în cadrul emisiunii "Semne")
 
Sursă text: blog Răzvan Codrescu

 

Cele mai citite articole


Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79

Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79

Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79

Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79

Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79

Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79

Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79

Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79
 
  Copyright © 2007-2011 Editura Christiana
Webdesign  ArtGround.ro
 
 
escort bayan