În întâmpinarea Bunei Vestiri PDF Imprimare Email



Textul de mai jos reprezintă postfaţa editorială a micului volum de versuri Lauda Sfintei Fecioare, recent apărut la Editura Christiana din Bucureşti şi semnat de tînăra poetă Raluca Aştelian. În continuarea lui, am postat şi una dintre poeziile din volum (Ars sacra), precedată de una dintre icoanele Maicii Domnului reproduse color în interiorul volumului. (Răzvan Codrescu)


 
Cultul marianic

Chiar dacă şi cultul ei, şi iconografia aferentă se cristalizează pe deplin abia în secolele V-VIII, în urma marilor dispute mariologice, Biserica Ortodoxă o preacinsteşte dintotdeauna pe “Preasfînta, Preacurata, Preabinecuvîntata, slăvita Stăpîna noastră de Dumnezeu Născătoare şi pururea Fecioara Maria” ca pe cea care este “mai cinstită decît Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decît Serafimii”, adică mai presus de toate celelalte făpturi; nu doar de cele văzute, dintre care s-a ivit, dar şi de cele nevăzute, între care veşniceşte. Iubirea şi evlavia faţă de Sfînta Fecioară Născătoare de Dumnezeu stă în inima însăşi a trăirii ortodoxe, încălzind şi însufleţind întreg trupul Bisericii. Ea apare pretutindeni – în slujbe, în rugăciuni, în icoane. Aceasta nu înseamnă nicidecum o “divinizare” a ei, ci doar o cinstire aparte (prea-cinstire sau supra-cinstire), mai prejos de adoraţia adusă lui Dumnezeu, dar mai presus de cinstirea adusă Îngerilor şi Sfinţilor. Un creştinism fără cultul Născătoarei de Dumnezeu este întru totul străin de duhul ortodox (de altfel, adepţii protestantismului şi urmaşii lor, sectanţii, se deosebesc cel mai mult de Ortodoxie – dar şi de Catolicism – tocmai prin aceea că refuză cu înverşunare cultul Fecioarei şi al Sfinţilor).
 
Desăvîrşita unire în Hristos a divinului cu umanul stă în strînsă legătură cu sfinţirea şi proslăvirea firii noastre omeneşti, căreia Maica Domnului îi este temei şi icoană. Biserica nu separă niciodată pe Maică de Fiu, “pe aceea care a întrupat de Acela Care S-a întrupat”. Pe de altă parte, Dumnezeu n-a voit ca întruparea să fie o siluire a firii noastre, ci a voit ca această fire să consimtă de bunăvoie la aceasta, prin glasul celei mai curate fiinţe omeneşti, care a răspuns îngerului vestitor: “Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvîntul tău!” (Luca 1, 38). Atunci Duhul Sfînt a pogorît şi a rămas asupra ei: “Buna Vestire a fost Cincizecimea Fecioarei”.
 
Maica Domnului reprezintă, totdeodată, răscumpărarea şi plinătatea feminităţii, reunind în chip tainic maternitatea şi fecioria. Dacă prin femeie (Eva) a intrat păcatul în lume, tot prin femeie (Maria) a venit în lume mîntuirea. Aşa cum lui Hristos I s-a spus “Noul Adam”, Maicii Domnului i s-a spus “Noua Evă”. Dar legătura dintre Maică şi Fiul ei nu se mărgineşte doar la momentul zămislirii neîntinate; ea a vegheat cu smerenie drumul Lui pămîntesc, între naşterea din Betleem şi înălţarea din Betania; a luat parte la întemeierea Bisericii apostolice, iar “adormind”, a fost ridicată în chip minunat la ceruri, ca maică duhovnicească a umanităţii înnoite prin Hristos, pentru care mijloceşte pururi dinaintea Tronului dumnezeiesc.
 
Numită în limbajul liturgic “cheia Împărăţiei”, “uşă cerească” sau “uşă a mîntuirii”, “dumnezeiască intrare a celor ce se mîntuiesc”, Hodighitria (“Îndrumătoarea”) ne călăuzeşte tainic, ca un rug aprins şi nemistuit, spre plinătatea bisericească a umanului şi ni se face nouă “poartă” duhovnicească spre Noul Ierusalim, spre lumina neînserată a Zilei a Opta.

 
Literatura marianică

Cu rădăcini în Sfînta Scriptură şi în cîteva apocrife ale creştinismului timpuriu, ca Protoevanghelia lui Iacob, literatura marianică, în proză sau în versuri, are o lungă istorie atît în Răsărit, cît şi în Apus, de la primii mari Părinţi ai Bisericii (secolele III-V), trecînd prin poezia imnică bizantină (dominată de figura lui Roman Melodul sau Dulcecîntătorul, poetul siriac de limbă greacă din secolul VI, care şi-ar fi primit harul înghiţind un sul dăruit chiar de Sfînta Fecioară) şi prin poezia latină medievală a Apusului, pînă la marea sinteză a episcopului italian Alfonso Maria de Ligouri (sanctificat de Biserica Romano-Catolică) intitulată Le Glorie di Maria (secolul XVIII), dar şi cu prelungiri răzleţe pînă în ziua de azi. Culminaţia poeziei sacre închinate Sfintei Fecioare este socotit Acatistul Bunei Vestiri (cîntat în biserici, ca denie, în vinerea celei de-a cincea săptămîni a Sfîntului şi Marelui Post), atribuit de tradiţia bisericească răsăriteană Patriarhului Serghie al Constantinopolului, din secolul VII, dar pe care istoricii moderni ai literaturii creştine înclină să-l creadă chiar mai timpuriu (contemporan, poate, cu primele creaţii ale lui Roman Melodul). La începuturile mai multor literaturi europene, mai ales romanice, se regăsesc colecţii de “laude” sau “miracole” referitoare la Sfînta Fecioară, un loc aparte ocupîndu-l, desigur, la noi încă netradusele Milagros de Nuestra Señora şi Loores de Nuestra Señora ale spaniolului Gónzalo de Berceo (secolul XIII).
 
Chiar dacă nu cu întruchipări la fel de consistente, filonul marianic nu lipseşte nici în literatura română, de la Didahiile Sfîntului Ierarh Martir Antim Ivireanul, trecînd prin sublima Rugăciune eminesciană (“Crăiasă alegîndu-te...”), pînă la minunatele creaţii lirice ale Maicii Teodosia de la Vladimireşti (Zorica Laţcu). La noi, culminaţia poeziei marianice o reprezintă, fără nici o îndoială, Imnul Acatist la Rugul Aprins al Născătoarei de Dumnezeu alcătuit în anii ‘50 ai secolului trecut de ieroschimonahul Daniil de la Rarău (poetul Sandu Tudor, care a mai scris, printre altele, şi un Acatist al Bunei Vestiri)*. Editura Christiana, care a scos, în mai multe ediţii, acatistele poetului-mucenic Daniil Sandu Tudor (1896-1962), se simte chemată să scoată, în răspărul vremurilor atît de puţin poetice şi de puţin cucernice pe care le trăim, şi acest mic volum întru Lauda Sfintei Fecioare, care se aşază în continuitatea unei tradiţii ce-şi vădeşte astfel, încă o dată, resursele de mereu proaspătă perpetuitate.

 
Lauda Sfintei Fecioare

Mărturisesc că pentru mine a fost o mare bucurie să-mi redescopăr, în postură de poetă ortodoxă, după mulţi ani, o fostă elevă de la Liceul Pedagogic – Şcoala Normală “Elena Cuza” – din Bucureşti, Carmen-Raluca (pe atunci Codreşin, astăzi Aştelian). Urmînd între timp Facultatea de Litere (fără a renunţa să profeseze ca învăţătoare), în 2003 şi-a luat licenţa (cu lucrarea O lectură critică a sublimului din perspectivă istorică şi tipologică. Sublimul în spiritualitatea românească), în 2004 masteratul (cu lucrarea Ecouri ale Renaşterii italiene în spaţiul francez la sfîrşitul secolului al XV-lea şi începutul secolului al XVI-lea), iar în 2009 doctoratul (cu lucrarea Dramaturgia religioasă a Renaşterii franceze – de la misterele medievale spre teatrul clasic).
 
Se vădeşte în Lauda Sfintei Fecioare nu numai un talent literar exersat cu discreţie (şi promiţător de noi eflorescenţe, pe care le aştept ca pe un prisos de bucurie, în tainiţa acelor tăceri esenţiale care premerg inefabil cuvîntului), dar şi buna întîlnire profesională cu lamura literaturii creştine europene, pe care prea puţini o mai frecventează astăzi, şi pe care şi mai puţini ajung să o valorifice creator (şi fără vreun complex al tradiţiei în faţa modelor curente).
 
Dar, pînă la urmă, toate acestea sînt treburi “artistice” şi “belfereşti”. Adevăratul pariu al acestor neostentativ-evlavioase mlădieri lirice rămîne unul duhovnicesc, de înfiorare filocalică, mărturisitor dincolo de orice “literaturizare”: e o lectură a lumii în bucuria şi serenitatea ultimă a misticei comuniuni, o mulţumire maternală de jos către Maica Îndurărilor de sus, care nu lasă rugăciunile fără răspuns, nici frumuseţea fără transcendenţă. E ca o feciorelnicie a spiritului care şi-a descoperit maternitatea şi rămîne de veghe “pe rod”, juxta crucem, în bătaia “iubirii care nu se trece”.


Răzvan CODRESCU


* Cf. Ieroschimonahul Daniil de la Rarău (Sandu Tudor), Imn Acatist la Rugul Aprins al Născătoarei de Dumnezeu, cu fotocopia manuscrisului definitiv şi comentariile autorului, Editura Christiana, Bucureşti, 2004, şi Ieroschimonahul Daniil de la Rarău (Sandu Tudor), Acatiste. Prima ediţie intregrală, Editura Christiana, Bucureşti, 2009.

 
 
 
 
ARS SACRA

Cuvântul meu adânc cioplit în foaie,
Înmugurit din gândul omenesc,
Anină-l de cireşul ud de ploaie,
Spre bucuria celor ce-l privesc!

Pun versul meu din lut coborâtor
Pe roata veche de olar bătrân;
Sfinţeşte-i rotunjimea de ulcior
Cu apă de pe celălalt tărâm!

Metafora îmi poartă gându-n pântec:
Ascuns adânc, un sâmbure ceresc;
Rodeşte-l tu l-al dimineţii cântec,
Spre bucuria celor ce-l citesc!

Tu limpezeşte muzica din rime,
Ce treaptă peste treaptă-n ceruri urcă
Cu aerul cel alb din înălţime,
Spre bucuria celor ce ascultă!

Binecuvântă gândul meu, Fecioară,
Splendid din vers să înflorească-afară!
 
Raluca AŞTELIAN

 

Cele mai citite articole


Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79

Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79

Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79

Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79

Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79

Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79

Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79

Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79
 
  Copyright © 2007-2011 Editura Christiana
Webdesign  ArtGround.ro
 
 
escort bayan