Falsul zeu al toleranţei PDF Imprimare Email

Autor: Marius MANTA


Îmi revin în minte, din ce în ce mai des, fericiţii ani de după 1989, mai precis acea perioadă de graţie de-a lungul căreia mai multe edituri începuseră să tipărească literatură religioasă de calitate. În sfârşit, aveam de-a face cu texte ce îţi propuneau o micro-istorie a receptării lor, adesea cu un aparat critic ce se dovedea a fi util. Mai mult, librăriile erau asaltate de oameni ce rămăseseră din nefericire în afara aerului puternic al creştinismului autentic, dar care, acum, probau o certă nevoie de a-şi găsi modele. Iar când aflai Dogmatica lui Stăniloae (a mi se scuza familiaritatea!) ori setul complet Vieţile sfinţilor, cât şi Filocalia, te puteai considera un fericit. Circulau casete, compact-discuri, înregistrări video mai mult sau mai puţin clandestine, conturând nevoia evidentă a aceloraşi oameni de a rămâne în căutarea Adevărului. Până şi câteva din instituţiile de prestigiu admiteau, ba chiar girau un schimb de idei firesc şi netrucat, având în centru figuri monahale emblematice.

Această perspectivă fi-va, desigur, una eminamente subiectivă! Şi totuşi, reîntâlnindu-mi câţiva din prietenii de odinioară, am fost bucuros surprins de faptul că mai toţi, după măsura priceperii, au rămas cu o gândire vie, neinteresată de a pedepsi, de a înfiera, ci în primul rând de a restabili echilibrul, de a compensa răul prin fapte, idei, atitudini etc. Cu timpul, într-un firesc al lumii de azi, majoritatea ne-am abătut de la setul de principii declarate în gura mare, în primii ani de libertate. Interveniseră alte calcule, ne afundasem prin alte cotloane, căzusem, abdicasem dar parcă mai mereu am avut şansa de a ne redescoperi printr-un Altul, venit la momentul oportun. Se pare că ne-a fost îngăduită smerenia de a privi în direcţia potrivită.

Deşi tonul acestor prime paragrafe poate părea unul desuet, contrar „fineţurilor” secolului, poate chiar în văzul unora fiind eminamente păşunist, îl voi motiva tocmai prin nevoia de a-l contrapune nebuniei vremurilor actuale. Nu sunt nici pe departe un fan al apocalipselor anunţate din oră în oră, nu îmi plac scenariile neconforme cu realitatea, dar pur şi simplu mă văd adesea nevoit să strâng din dinţi în faţa unei lumi guvernată după idealuri false, de-o clipă, apărând interese injuste, probând la orice pas o nesimţire aparte, în contra firii umane. Cu certitudine, trăim vremuri schimbătoare! Ne învăţăm unii pe alţii nu cum să ne fim de ajutor, ci cum să devenim cât mai toleranţi. Să nu uităm, la urma urmelor, postmodernismul (din care ne încăpăţânăm să ieşim) a adus cu sine nevoia unei decanonizări ce nu cunoaşte oprire. Haosul, aleatoriul, fragmentul devin certitudini în existenţa omului contemporan. Cel de lângă noi nu se mai ghidează neapărat după pilde ce „şi-au mâncat mălaiul”, ci este nevoit să respire într-o societate poluată de interese postindustriale, clar economice. Totul devine relativ, nu am nici acum cum să uit reportajul difuzat de unul dintre posturile aşa-zis caritabile, reportaj în care vedeai cu amărăciune copii ce sufereau de foame, în timp ce în plan secund, involuntar, apărea logo-ul unui colos transfrontalier. Ce e nou? Pe bună dreptate, aproape nimic – din păcate, am ajuns să admitem că ne-am obişnuit, că fiecare mai apără ce poate; construim lumi proprii, uitând că sensul omului este şi acela de a co-împlini viaţa celui de-aproape. Societatea contemporană aduce cu sine multe avantaje. Nu le voi trece acum în revistă pentru simplul motiv că acestea sunt cunoscute în tot locul, începând cu statele membre în diferite organisme şi până în lumea a doua, a treia, a patra. Nonsensul actual este acela că oricine poate suferi şi mai mult dacă nu corespunde unor criterii. Dar chiar despre aceste criterii ne este din ce în ce mai greu să vorbim: ele sunt într-o continuă prefigurare. Îşi schimbă consistenţa, ne scapă printre degete. Şi asta se întâmplă deoarece am tolerat fără discernământ, am tolerat fără măsură, nu am ştiut să înlocuim încrederea omului în propriile capacităţi cu ceea ce aveam drept moştenire. Am căutat noutatea, în timp ce memoria ne juca feste şi ne îndepărta de tradiţie. Am continuat să citim, să fim preţioşi, am observat cum tot ceea ce altădată rămânea la nivel de vis acum intra în sfera posibilului.

Din fericire, mai există şi oameni ce ies din acest melanj perfid. Editura Christiana tipăreşte în anul 2009 un volum aparte, ce joacă rolul de îndreptar duhovnicesc pentru omul începutului de mileniu trei. Unul dintre prietenii amintiţi mai sus mi-o semnalase chiar cu puţin timp înainte de a-mi fi adusă spre lectură – mai avem oare discernământ pentru faptele minunate de lângă noi?

Subintitulată „O perspectivă ortodoxă”, cartea e construită cu o seriozitate exemplară. Edificiul e solid, arhitectura e de sorginte clasică, argumentele fiind expuse clar, concis, respectând principiul accesibilităţii. „«Zeul toleranţei» şi descreştinarea creştinismului este măsura potrivită pentru a contracara mefienţa unor politici actuale. Bine documentat, autorul se dovedeşte a fi un erudit, de o încăpăţânare fericită în a-şi duce demonstraţia până la capăt. Lucrarea se bucură şi de o prefaţă a lui Costion Nicolescu, cel ce admitea că textul s-ar fi putut naşte şi dintr-o anumită exasperare în legătură cu principiile corectitudinii politice. Pe de altă parte, caracterul apologetic al lucrării ar fi „putut fi impus de pericolele spirituale ce ameninţă lumea contemporană, ale cărei rădăcini şi valori culturale şi morale creştine sunt negate”, principalul pericol fiind chiar „descreştinarea creştinismului”.

Cu distincţie, autorul opune toleranţei nu intoleranţa – aşa cum poate ar fi fost firesc pentru ochiul omului secolului XXI ci iubirea creştină, nevoia de a-şi conduce semenul către ţărmurile liniştite ale credinţei adevărate. Încă de la început, este oferit drept punct de plecare un citat din Sfântul Isaac Sirul „Să cunoşti pe toţi oamenii egali în bine şi în cinste, chiar de ar fi vreunul iudeu sau necredincios sau ucigaş, mai ales pentru că e fratele tău şi din firea ta, şi a fost rătăcit, fără ştiinţă, de la adevăr”. Mai direct, cartea pe care implicit v-o prezint este o fericită înfierare a toleranţei false, ce a girat de-a lungul istoriei mişcări potrivnice Bisericii. Se înţelege, dacă toleranţa în sensul ei vechi se cuvine aprobată şi practicată, cea propovăduită acum este de neacceptat. Pentru rigoarea informaţiei, voi trece în revistă titlurile capitolelor: Toleranţa în Sfânta Scriptură, Ce este toleranţa?, Toleranţa şi corectitudinea politică, Toleranţa şi franc-masoneria, Toleranţa şi legile noahide, Toleranţa şi ştiinţa, Creştinismul: cauză a toleranţei?, Toleranţa creştină, Falsa toleranţă în Biserică, Râvna sufletească şi râvna duhovnicească.

Conform demonstraţiilor solide, mărturisind credinţa autorului, aflăm că majoritatea organismelor interreligioase sau ecumenice internaţionale sunt infestate în chip malign de un spirit francmasonic, urmărind ca, prin spiritul sincretic promovat, să îndrume către slăbirea dreptei credinţe creştine. În mod cert, cele mai interesante capitole sunt dedicate influenţei nefaste a francmasoneriei ori comentării legilor noahide. Cele din urmă, sunt privite drept nişte imperative morale naturale; paradoxal, aflăm că „Cele 7 legi ale lui Noe – Charta naţiunilor – sunt codul legislativ şi moral cel mai vechi al umanităţii, dar totodată ghidul cel mai modern pentru omul secolului al 21-lea”. Fără doar şi poate, autorul pledează pentru o ştiinţă ce ar avea conştiinţa existenţei lui Dumnezeu şi care să lucreze în conformitate cu preceptele învăţăturilor creştine. Poate tocmai de aceea, ştiinţele psihiatrice sunt şi ele analizate atent, dar privite cu neîncredere. În sprijinul celor arătate, transcriu şi câteva consideraţii din prefaţa semnată de Costion Nicolescu: „Biserica Ortodoxă, creştinii care-şi asumă apartenenţa la ea, au o moştenire spirituală extrem de preţioasă, plătită scump, cu sângele răscumpărător al lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Este o moştenire care nu poate fi risipită fără tragică vinovăţie, moştenire care se cere păstrată, îmbogăţită şi transmisă mai departe, din neam în neam, până la sfârşitul veacurilor. Cu «Zeul toleranţei» şi descreştinarea creştinismului ne aflăm în faţa unei lucrări monografice de anvergură, extrem de incitantă prin temă, poate oarecum intimidantă prin dimensiuni”. Deşi nu sunt foarte fericit cu alegerea autorului de a-şi păstra anonimatul din raţiuni de el cunoscute, deşi găsesc şi contextualizări nedorite (un exemplu consider că ar trebui revăzută trecerea lui Jean Michel Jarre în rândul promotorilor noii toleranţe), consider cartea de faţă un bun prilej de a ne redescoperi rădăcinile, de a mai reţine alte câteva repere în marele nostru efort de a ne răscumpăra greşelile.

Sursa: revista Credinţa Ortodoxă, aprilie 2010, p. 7 

 

Cele mai citite articole


Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79

Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79

Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79

Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79

Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79

Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79

Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79

Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79
 
  Copyright © 2007-2011 Editura Christiana
Webdesign  ArtGround.ro
 
 
escort bayan