de Răzvan CODRESCU Cînd Zeul tău e Timpul, te cred că te grăbeşti şi moartea nu te iartă să stărui în visare, dar chiar să-ţi fie graba de mii de ori mai mare, e mult prea scurt veleatul făpturii pămînteşti.
E mult prea scurt veleatul făpturii pămînteşti şi numai visul este în felul lui în stare să ia pieptiş vecia şi mările stelare, cu brîncile întinse spre cer ca nişte cleşti.
Cu brîncile întinse spre cer ca nişte cleşti, noi dăm cu tifla morţii ca unei tîrfe care prea mult ne ispiteşte şi prea puţin ne are, din mila răstignitei iubiri dumnezeieşti.
Din mila răstignitei iubiri dumnezeieşti, e-n noi atîta viaţă şi-atîta împăcare cu cît mai grea e crucea ce-o ducem în spinare şi-al cărei tîlc, iubito, tu nici nu ştii că eşti! De acelaşi autor:
|