Un an de la săvîrşirea lui Gabriel Constantinescu PDF Imprimare Email

Se împlineşte un an de la trecerea în eternitate a veteranului de război şi a fostului deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu (1921-2010), întemeietorul şi directorul revistei sibiene Puncte cardinale (1991-2010). Slujba de pomenire va acea loc sîmbătă 5 martie 2011, ora 13.30, la Cimitirul din Dumbravă. Familia îi aşteaptă cu drag pe toţi cei ce vor să-i fie alături cu acest prilej comemorativ.

Reamintesc că revista Puncte cardinale, care şi-a încetat apariţia după 20 de ani, poate fi consultată încă pe internet (www.punctecardinale.ro), unde sunt postate selectiv numerele din primăvara lui 2006 pînă în toamna lui 2010. Tot acolo se găsesc informaţii despre redactorii şi colaboratorii revistei (inclusiv lista bibliografică a cărţilor publicate de regretatul Gabriel Constantinescu).

La un an de la trecerea sa la cele veşnice, reproduc aici poezia pe care i-am dedicat-o lui Gabriel Constantinescu în volumul meu Răsăritenele iubiri. Fals tratat de dezlumire (Ed. Christiana, Bucureşti, 2002, p. 85) şi care văzuse pentru prima oară lumina tiparului chiar în paginile Punctelor cardinale (anul I, nr. 7, iulie 1991, p. 8, unde a “prefaţat” şi a dat titlul unui întreg grupaj de poezii din temniţele comuniste). Poezia a fost scrisă înainte de 1989.

A PATRA PECETE

Lui Gabriel Constantinescu
 
“Cu ochii-nchişi, cu buze-mpleticite,
duhnind a cîine ud prin bărăgane,
ne-or sfîşia de vii şi ne-or înghite
călăii noştri fără iatagane.

Ţi-am înălţa o rugă-n asfinţit,
dar nu ne ţin cuvintele, prea zise,
şi-am şi uitat pe unde şezi, mîhnit,
Tu, Cel ce poţi, cu lumile promise...

Din patru zări bulboanele ne sorb
şi printre spaime ne tîrîm veleatul,
iar peste noi, în ţăndări, veacul orb
se prăbuşeşte şi ne-ngroapă leatul.

Trădare, ură, spaimă şi desfrîu,
şi, în adîncuri, veşnica trufie,
şi cingătoarea morţii peste brîu,
şi pruncii care nu mai vor să fie...

Ţi-am înălţa o rugă, dar nu ştim,
oriunde-ai fi, ce grai Ţi se cuvine
şi-abia de-om prididi să ne ferim
de calul galben-vînăt care vine...”
 
Răzvan CODRESCU

G. Constantinescu, în primăvara lui 2008, cu R. Codrescu şi D. Andronescu

Cele mai citite articole

Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79

  Copyright © 2007-2011 Editura Christiana
Webdesign  ArtGround.ro
 
escort bayan