Mânăstirea Christiana - Reportaj PDF Imprimare Email

 

 

Mânăstirea Christiana de la marginea Bucureștilor


Zarva și traficul mașinilor ce stau potrivnice în calea bucureștenilor, zgomotul claxoanelor și rotocoalele cenușii ale fumului ce ne înconjoară cu nocivitate, oameni mânați de stăpânirea întunecată a căutărilor efemere, toate dispar subit îndată ce treci puntea spre o altă realitate, de la marginea Bucureștiului. Din Șoseaua Pipera intri pe un drum lăturalnic, făcut parcă asemenea unei ferestre de scăpare, ce dă într-o grădină doldora de frumuseți. Am ajuns într-un luminos așezământ monastic, străjuit de liniștea după care tânjeam. Ridicat din credință și dragoste de neam, locul a căpătat adumbrirea protectoare a Duhului Sfânt, într-o înaltă lucrare creștinească...

 

 

 

Bucurie liturgică

Este o splendidă dimineață de duminică și mergem la Sfânta Liturghie de la Mânăstirea Christiana, loc de rugăciune și nevoință, dar și unul dintre cele mai importante centre sociale ale capitalei, în care 22 de bătrâne se bucură de găzduire, sprijin medical și asistență duhovnicească. Biserica, de mărime medie (o alta, mai mare, se află încă în construcție), este arhiplină și cu greu ne găsim loc printre credincioșii adunați la slujbă. Ascultăm cuvântul Evangheliei, al pildei rostite de Mântuitorul Hristos despre cei poftiți la cină de un stăpân oarecare, ce, dorind să arate dragostea sa multora, aștepta răspuns pe măsură. Într-o lume extrovertită, tot mai înrobită de tentațiile primare, bazate pe cele cinci simțuri, mulți dintre noi nu părem a înțelege toate dedesubturile acestui cuvânt luminos al Evangheliei. Aici, în oaza de sfințenie a Christianei, familii cu copii în brațe așteaptă însă, cu răbdare și emoție, momentul cel mai înălțător: cel al cuminecării cu trupul și sângele Domnului. Ceva minunat se întâmplă cu noi, că Dumnezeu ne strânge pe toți în fiecare duminică în sfintele lăcașuri. Momentul gustării Sfintelor Daruri este savurat cu bucurie atât de cei vrednici a le primi, cât și de cei care asistă de pe margine, cu nădejdea că și ei vor avea parte cât mai curând de această împlinire, prin mila nemăsurată a lui Hristos.

 

 

 

 

 

Predica iubirii

Pilda Mântuitorului pare să prindă mai mult contur în această lucrare nevăzută, dumnezeiască, atunci când predica de la final a părintelui Ghenadie Joița, legată de Evanghelia zilei, fixează înlăuntrul fiecăruia dintre ascultători noi înțelesuri revelatoare. Blânda voce a ieromonahului pare a se așterne cu căldură în inimile credincioșilor:

 

Ieromonahul Ghenadie Joița


 

 

„Pilda aceasta are două înțelesuri majore. Primul se referă la istoria mântuirii neamului omenesc prin lucrarea Domnului nostru Iisus Hristos ca Fiu și Slujitor al lui Dumnezeu, Care cheamă la mântuire, mai întâi pe poporul evreu și apoi pe toate popoarele. Al doilea înțeles se referă la viața noastră cea de toate zilele, a fiecăruia dintre noi. Mai precis la modul în care noi răspundem chemării lui Dumnezeu la mântuire sau refuzăm chemarea Lui, sub diferite pretexte… Așadar, Dumnezeu, Tatăl cel veșnic, cheamă la mântuire omenirea întreagă, la amurgul istoriei, în zilele cele mai de pe urmă…

Cel dintâi care primește invitația la cină refuză, pentru noul teren agricol pe care l-a cumpărat recent. În tâlcuirea Sfinților Părinți, acest câmp sau ogor din Evanghelie simbolizează toate grijile și dorințele egoiste de a stăpâni în lumea aceasta spații sau teritorii pământești aducătoare de profit material. Ogorul este aici simbolul averilor materiale, al expansiunii sau extinderii vieții omului pe orizontala materială, uitând de creșterea lui duhovnicească pe verticală, în relația sa cu Creatorul lumii. Atunci când grija omului pentru averile pământești devine mai mare decât preocuparea sa pentru relația cu Dumnezeu, atunci când averile materiale reprezintă pentru om un obstacol în a răspunde chemării lui Dumnezeu la mântuirea cea veșnică, este păcat.

Al doilea invitat la cină spune că și-a cumpărat cinci perechi de boi, pe care trebuie să-i încerce. Însă, potrivit interpretării Sfinților Părinți, cele cinci perechi de boi înseamnă cele cinci simțuri ale omului (care, în general, sunt grupate câte două: doi ochi – văzul, două urechi – auzul, două nări – mirosul, două buze sau limba și gura – gustul și două mâini – pipăitul). Aceste cinci perechi de boi semnifică grija excesivă a oamenilor pentru existența biologică a trupului lor. Pentru mâncare și băutură, pentru jocuri care-i produc omului desfătări ale simțurilor. Căutate și folosite în mod excesiv, pătimaș, acestea îl fac pe bietul om rob al simțurilor, întunecându-i și limitându-i orizontul duhovnicesc. Prin urmare, patimile egoiste, care cauzează subjugarea sufletului sau a voinței de către un simț sau altul, îl conduc pe om la amorțirea duhovnicească și la nepăsare în ceea ce privește mântuirea și viața lui veșnică. Când oamenii trăiesc doar trupește și deloc duhovnicește, atunci simțurile lor se împătimesc, iar sufletul lor intră în jugul simțirilor împătimite: ei mor sufletește.

Al treilea invitat care se scuză că nu poate veni la cină spune că și-a luat femeie și de aceea nu poate veni. Știm despre căsătorie că este o instituție sfântă, binecuvântată de Dumnezeu. Totuși, uneori familia poate deveni pentru om un motiv de a nu mai putea răspunde chemării lui Dumnezeu la mântuire: atunci când acesta pare că nu mai are timp să cultive și relația sa spirituală cu Dumnezeu. Dacă familia este văzută ca fiind un dar de la Dumnezeu, atunci această iubire față de familie se sfințește prin rugăciune pentru familia lui. Întrucât părinții, soțul, soția, copiii, frații și surorile, rudele și prietenii sunt pentru om dar sau binecuvântare de la Dumnezeu, aceștia trebuie să fie iubiți nu doar afectiv sau sentimental, ci trebuie iubiți și spiritual sau duhovnicește. Adică trebuie să fie cuprinși în iubirea și rugăciunea omului către Dumnezeu, pentru a putea înainta pe calea mântuirii și a sfințeniei. În acest sens familia conjugală se sfințește prin participarea ei la viața spirituală a Bisericii lui Hristos, la viața familiei duhovnicești, ecleziale, în care toți oamenii sunt frați întru Hristos și fii duhovnicești ai Bisericii lui Hristos, conduși de părinți duhovnicești pe calea mântuirii, în iubirea Preasfintei Treimi”.

 

 

 

Vorbele părintelui căpătau sens și începeau să-mi deschidă ochii și toate simțurile duhovnicești. Am început să înțeleg că fericirea pe care și-o croiește omul fără Dumnezeu este cu mult mai amară decât nefericirea pe care Dumnezeu o îngăduie să se abată asupra lui. Că atunci când nu primim cea mai „profitabilă ofertă” din viața noastră, chemarea la mântuire pe care ne-o face cu generozitate bunul Dumnezeu, devenim ființe potrivnice Creatorului nostru și prăzi în ghearele vrăjmașului. Orice căutare a omului pe lumea aceasta trebuie să înceapă și să se termine cu Dumnezeu, nu din vreo constrângere sau lipsă de alternativă (căci a simți asta, când Îl cauți pe Dumnezeu, înseamnă că ești pe căi greșite), ci pentru că apropierea de El este Adevăr. Chemarea la mântuire este chemarea în Lumina Adevărului.

 

 

 

Biserica cea nouă

 

 

Așezământul

Mânăstirea Cristiana se află la marginea capitalei, în Șoseaua Pipera nr. 49, și a fost ridicată între anii 2001-2005, sub îndrumarea Preasfințitului Sebastian Ilfoveanul și prin jertfa d-nei Maria Liliana Vasilescu din Belgia, a familiilor Ioan și Viorica Buzincu, Ion și Adriana Cheșa, precum și a altor buni creștini din București. Inițiativa înființării așezământului aparține domnului doctor Pavel Chirilă, care în anul 1992 a cerut Preafericitului Părinte Teoctist binecuvântarea de a se înălța acest sfânt lăcaș.

Astăzi mânăstirea adăpostește o obște de 16 monahii și surori, dintre care una este medic și 8 sunt asistente medicale, unele lucrând și în diferite spitale și fundații de binefacere din capitală, toate ocrotite cu dragoste de maica stareță Benedicta Chirobocea. Așezământul are ca principal hram Pogorârea Sfântului Duh.

 


Înainte de a lăsa în spate așezământul Domnului de la Mânăstirea Christiana, am intrat în corpurile dedicate centrului social pentru bătrâne. Eram impresionat de grija pe care le-o purtau acestora măicuțele din obște. Răbdare, blândețe, zâmbet, chipuri luminoase roiau permanent în jurul vârstnicelor doamne, care, chiar dacă ascundeau în ridurile chipurilor lor nefericiri demult consumate, primeau, cel puțin, împăcarea dragostei creștinești. Am înțeles că ajutorul creștin cel mai de preț, de aici de la Christiana, este alinarea, care izvorăște direct din dragostea lui Hristos... Slavă Ție Doamne!

 

 

Biserica Mânăstirii Christiana adăpostește o icoană ce conține o părticică din moaștele Sfântului Antipa de la Calapodești (prăznuit pe 10 ianuarie), dăruită de Preafericitul Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și care stă expusă spre închinare în partea stângă din fața catapetesmei. Sfântul Antipa este ținut astfel drept ocrotitorul acestei noi vetre monahale.

 

Laurențiu COSMOIU


 

 

 
 
  Copyright © 2007-2011 Editura Christiana
Webdesign  ArtGround.ro
 
 
escort bayan