DIN PARTEA D-LUI DR. PAVEL CHIRILĂ PDF Imprimare Email

UN MESAJ CĂTRE SENATORI*

Legea vaccinării OBLIGATORII a trecut „cu bine” prin Senat. Votul este tipic pentru populația românească și pentru conducătorii pe care îi merită, nu pentru poporul român: 99 – pentru vaccinarea obligatorie, 0 – abțineri, 1 – împotrivă. Înțelegem din acest vot că populației din România îi place foarte mult ceva ce este obligatoriu. Votul acesta exprimă cel mai bine puterea anestezică a PARTIDULUI UNIC de altădată. Ana Pauker, Dej și Ceaușescu s-ar fi bucurat să prindă aceste vremuri. Într-o problemă atît de spinoasă și controversată în întreaga lume, pentru senatorii români nu există dileme, ci numai certitudini.

Totuși există o avertizare: luăm la întîmplare prospectul românesc și israelian al vaccinului IMOVAX (Autorizație ANM 45962012). În prospectul românesc sînt consemnate două reacții adverse ușoare (cum s-ar zice: „bun vaccinul”), iar în prospectul din Israel al aceluiași vaccin și al aceluiași fabricant sînt 14 reacții adverse posibile, dintre care două sînt foarte grave, putînd evolua spre deces (reacție anafilactică și șoc anafilactic). De ce? Pentru simplu motiv că Statul Israel își protejează poporul, iar senatorii români – NU. Cînd s-a lansat vaccinul Gardasil și Cervarix, Ministerul Sănătății a susținut cu tărie că nu există reacții adverse. Astăzi, după 10 ani, Tratatul de Imunologie al lui Yehuda Shoenfeld – marele imunolog de la Universitatea Tell Hashomer din Israel – arată că Centrele de Supraveghere Vaccinală au comunicat 21.301 reacții adverse dintre care 3310 reacții grave, incluzînd 69 decese.

Stimați senatori,

În prospectul mai multor vaccinuri din întreaga lume și în realitate apar reacții adverse grave: paralizii, encefalite, șocuri anafilactice, moarte subită. E bine să știți că după prima paralizie, sau primul deces postvaccinal din România, legea pe care v-ați dat-o singuri vă va apăra, dar conștiința dumneavoastră NU. Ea o să vă aducă aminte în fiecare zi de numele acelui copil. E bine să citiți cu atenție legea pe care ați aprobat-o. După procentul de la vot, ați votat-o, dar nu cred că ați citit-o.

Vă aduc aminte Art. 6: În „situații epidemiologice speciale vaccinarea va fi obligatorie pentru întreaga populație”, adică și pentru dumneavoastră. După rîvna și graba cu care ați votat-o, România este într-o situație epidemiologică specială: „mari” epidemii de rujeolă, cea mai mare incidență la cancerul de col uterin (a se vedea farsa HPV), tuberculoza de 10 ori mai incidentă în România decît media europeană etc. De aceea ar fi bine să vă prezentați la medicul de familie și „să vă ridicați mîneca spre vaccinare”, ca să ne convingeți că votul dumneavoastră a fost conform cu ceea ce v-a dictat conștiința.

Dacă într-o zi Directiva Europeană va trimite jandarmii înarmați cu seringi ca să vaccineze adulții și vă va încolona, vă rog respectuos să faceți un pas în față, fericiți că ați fost obligați să vă vaccinați și că a fost cea mai frumoasă zi din viața dumneavoastră. Curaj!!!

Prof. dr. Pavel CHIRILĂ

* Apărut pe site-ul www.activenews.ro la data de 29 octombrie 2017, si pe blogul d-lui Răzvan Codrescu la data de 30 octombrie 2017

Cele mai citite articole

Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79

  Copyright © 2007-2011 Editura Christiana
Webdesign  ArtGround.ro
 
escort bayan