Petre Ţuţea: sacerdotul fără parohie PDF Imprimare Email

Autor: Marcel Petrişor

Mai mult, mai puțin sau deloc înțeles, pe Petre Ţuţea (6 octombrie 1902 – 3 decembrie 1991), acest „Socrate al românilor”, cum i-au spus unii, sau acest „ţăran imperial”, cum i-au spus alţii, lumea românească postcomunistă îl mai păstrează în memorie ca pe legenda vie a anilor 1990-91. Poate că el şi părintele Stăniloae – amîndoi trecuţi prin temniţe, în calea lor spre Rai – au fost, aici acasă, ultimii mari interbelici în viaţă. Dar marele teolog era în primul rînd om de condei, nespectaculos în agora, pe cînd Petre Ţuţea a fost prin excelenţă un geniu al oralităţii, un om-spectacol, care-i fascina chiar şi pe cei care nu înţelegeau mai nimic din ce spunea („Nu pricep, dar e grozav!” – ar fi exclamat, în închisoare, un ţăran care se înghesuia să-i asculte peroraţiile).

Ţii în mînă, cititorule, o carte despre Petre Ţuţea (1902-1991) scrisă de unul dintre oamenii care i-au fost cei mai apropiaţi şi care i-a vegheat cu răbdătoare iubire ultimii ani de viaţă. După Jurnalul cu Petre Ţuţea al tînărului Radu Preda, cartea de faţă este cea mai vie si mai autentică evocare a „ţăranului imperial" care a murit „chiriaş la stat" în garsoniera „paideică" din coasta Cişmigiului... (Răzvan Codrescu)

Editura Christiana, București, 2019

Volum broșat, format 13x20, 136 pagini

 
 
  Copyright © 2007-2011 Editura Christiana
Webdesign  ArtGround.ro
 
 
escort bayan