Noutati editoriale


Pățanii vrute și nevrute PDF Imprimare Email

Autor: Marcel Petrișor

Aceste scurte povestiri, deopotrivă pitorești și sfătoase, pendulează între cele două registre predilecte ale prozei lui Marcel Petrișor: universul satului ardelenesc și universul temnițelor comuniste, amintind atît de Serile-n sat la Ocișor (cartea sa de debut, reluată mai tîrziu în Strigoii Ocișorului), cît și de Trecute vieți de domni, de robi și de tovarăși (pandant al memoriilor din închisoare: Cumplite încercări, Doamne!). Lectura este și „desfătătoare”, și „procopsitoare”, în buna tradiție a literaturii ardelenești, care s-ar cădea să dăinuiască nu doar în istoriile literare, ci să atingă și pe viu – măcar în treacăt și din cînd în cînd – „mintea și inima” generațiilor noi... (Răzvan Codrescu)

Editura Christiana, București, 2015

Volum broșat, 93 pagini, format 11x20

 
Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinților Părinți: XV. Isaia PDF Imprimare Email

Autori: Preot Ioan Sorin Usca, Prof. Ana Usca

Volum apărut cu binecuvântarea ÎPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului

Editura Christiana, București, 2015

După o întârzire de câțiva ani, pe care o regretăm cu toții, reluăm seria de tâlcuiri verset cu verset ale cărților Vechiului Testament, întemeiate cu precădere pe marele tezaur exegetic al patristicii răsăritene, dar aducând, ori de câte ori este cazul, și precizări istorice sau filologice de dată recentă. Autorii îmbină rigorile teologiei cu exigențele culturii actuale, oferind un valoros instrument de lucru adresat mai ales seminariștilor și studenților în Teologie, dar și intelectualității creștine în general. În cursul anului viitor vor apărea ultimele trei volume din serie: Ieremia (XVI), Iezechiel (XVII) și Profeții mici (XVIII). (Răzvan Codrescu)

Volum broșat, 379 pagini, format 13x20

 

 
Cuvintele către tineri PDF Imprimare Email

Autor: Părintele Gheorghe Calciu

Ediție îngrijită și postfață de Răzvan Codrescu

Editura Christiana, București, 2015

Am ocolit în titlul acestui volum denumirea consacrată Şapte cuvinte către tineri, deoarece astăzi seria respectivă implică de fapt nouă texte, celor şapte cuvinte rostite efectiv (în 1978) adăugîndu-li-se nu doar vechiul cuvînt suplimentar (către tinerii teologi), ci şi un nou cuvînt de dată mai recentă („Hristos a înviat în inima ta!”, 1998).
Desigur, cititorii vor ţine seamă de momentul şi de scopul în care predicile mai vechi au fost concepute, în plin regim ceaușist, ca reacție împotriva dărîmării bisericilor și a educației ateiste a tinerelor generații. Aceasta nu înseamnă cîtuşi de puţin că mesajul lor n-ar mai fi unul actual: pe lîngă interesul „documentar”, valoarea lor intrinsecă (spirituală, morală, catehetică) rămîne incontestabilă. Spiritul şi limbajul lor pot constitui pînă astăzi un model de predică ortodoxă vie, adaptată – fără compromisuri esenţiale – receptivităţii tineretului contemporan. (Răzvan Codrescu)

Volum broşat, 94 pagini, format 11x20

 
Dezgroparea Părintelui Calciu. Dosarul unui abuz PDF Imprimare Email

Autor: Razvan Codrescu

Mic documentar îngrijit de Răzvan Codrescu

Editura Christiana, București, 2014

O carte precum cea de faţă ar fi fost de dorit să fie alcătuită, tipărită şi larg răspîndită de Biserica însăşi, de la înălţimea autorităţii şi competenţelor sale teologico-duhovniceşti, ca necesar şi elementar demers catehetic: nu numai pentru a lămuri cazul dezgropării abuzive a părintelui Calciu, ci şi pentru a preveni eventualele recidive.
Noi am încercat aici să punem la un loc, spre informarea şi lămurirea celor interesaţi, o suită de texte recente ce alcătuiesc o radiografie jurnalistică a cazului, sprijinite, în Addenda, şi de alte texte relevante, de dată mai veche, unele provenite chiar de la părintele Calciu. Sperăm ca demersul nostru editorial să aducă un plus de edificare, atît cît permit instrumentele unei oneste jurnalistici creştine. (Răzvan Codrescu)

Volum cartonat, 124 pagini, format 13x20


 

 
Sic credo. Mărturisiri dialogale PDF Imprimare Email

Autor: Răzvan Codrescu

Cu o prefață de Costion Nicolescu

Editura Christiana, București 2014

Am adunat între copertele acestui mic volum, la sugestia cîtorva prieteni şi colaboratori apropiaţi, o selecţie din interviurile pe care s-a întîmplat să le dau de-a lungul vremii unor publicaţii periodice sau cotidiene. Cartea este, pînă la urmă, expresia unui crez, pe care am încercat să-l slujesc, după puteri, în tot scrisul meu, dar şi „în viul vieţii”, şi pe care, la 55 de ani, sînt încă prea tînăr ca să-l supun bilanţului şi deja prea bătrîn ca să-l supun schimbării. Nu-mi rămîne decît să devin pînă la capăt ceea ce sînt şi să-L rog pe bunul Dumnezeu să fie cu mine mai îngăduitor decît o merit. (Răzvan Codrescu)

Volum cartonat, 158 pagini, format 13x20

 
<< Început < Anterior 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Următor > Sfârşit >>

JPAGE_CURRENT_OF_TOTAL
 
  Copyright © 2007-2011 Editura Christiana
Webdesign  ArtGround.ro
 
 
escort bayan