Moştenirea părintelui Arsenie Boca PDF Imprimare Email


SEMINŢE DUHOVNICEŞTI
UN CAIET AL PĂRINTELUI ARSENIE
EDITAT DE “LUMEA CREDINŢEI”




Caietul păstrat cu evlavie timp de şase decenii şi încredinţat spre publicare Editurii Revistei “Lumea Credinţei” de către Maica Celestina de la Prislop, portretizată pe scurt în cuvîntul înainte semnat de publicistul George Crasnean, cuprinde cuvinte ale Părintelui Arsenie (Zian) Boca (1910-1989) dinspre sfîrşitul anilor ’40 şi începutul anilor ’50. Multe dintre ele se regăsesc, ca atare sau dezvoltate de autor în anii următori, şi în alte volume apărute relativ recent, mai ales în Cărarea Împărăţiei şi în Cuvinte vii. Cele mai multe sînt variante prime sau intermediare ale unor texte devenite exponenţiale pentru gîndirea şi trăirea duhovnicească a Părintelui Arsenie. Caietul ne poate ajuta, nu o dată, să vedem mai bine calea seminţei către rodul împlinit: de aceea şi poartă titlul editorial Seminţe duhovniceşti. Cei mai puţin dedaţi cu tomurile masive pot ajunge la esenţa învăţăturii şi experienţei arseniene şi pe această cale mai modestă şi mai accesibilă, pe care editorii s-au străduit s-o netezească profesional, diortosind cu atenţie textul şi complinindu-l discret cu utile paranteze editoriale.

Citeşte mai mult...
 
Sfinţii închisorilor: părintele Marcu PDF Imprimare Email

 


Părintele Marcu
(în toamna lui 1998)


Părintele Marcu,

“Fachirul” Dreptei Credinţe



Din ce în ce mai mult, în timpurile noastre, sfîntul devine pentru lume o persoană care creează dificultăţi. De multe ori, el are în spate o istorie care nu convine... În creştinism, esenţială este întoarcerea omului la Hristos, pentru ca, prin asemănăre cu El, să ajungă la aflarea personală a lui Dumnezeu. Nu importă punctul în care se face întoarcerea, nu are nici o importanţă de unde se pleacă, ci la Cine se ajunge. Istoria creştinismului abundă, încă de la începutul ei, în exemple de extremism duhovnicesc, inclusiv în sensul că mari păcătoşi au ajuns în cele din urmă sfinţi. Vameşi, tîlhari, desfrînate şi alţii ca ei au dat curs chemării lui Hristos şi s-au sfinţit, iar lumea a cunoscut aceasta. Or, astfel stînd lucrurile, este de neînţeles de ce ar subzista astăzi o anume crispare relativ la recunoaşterea excelenţei duhovniceşti a unor oameni cu vieţuire recentă, pentru unicul motiv că, înainte de marea lor întoarcere la Hristos, nu au “corespuns” arbitrarei “corectitudini” lumeşti, mai ales din punct de vedere politic.

Este posibil ca reţinerea de la o prea-degrabă canonizare să nu fie decît reflexul tradiţionalei înţelepciuni ortodoxe – se pare că foarte accentuată la români – de a nu precipita lucrurile atunci cînd e vorba de o astfel de procedură. Şi, dacă aşa stau lucrurile, atitudinea este, evident, benefică. Însă există şi riscul ca uneori să fie vorba de o ignorare dictată de supunerea secularizantă prea îndelung pritocită în comunism. Iar dacă Biserica-administraţie refuză să iasă din umbra statală – şi, mai de curînd, supra-statală – atunci cînd această umbră este obrocul luminii lui Hristos, o astfel de atitudine înseamnă să dai Cezarului ce este al Cezarului fără să-I dai lui Dumnezeu ce este al Său.

Citeşte mai mult...
 
Învăţătură ortodoxă despre moarte PDF Imprimare Email

CINE A FOST PAULIN LECCA


Părintele arhimandrit Paulin Lecca (1914-1996)*, Victor pe numele de botez, basarabean de origine (născut la Babele, în judeţul Ismail, din părinţii Grigore şi Maria Lecca, tatăl fiind învăţător şi apoi preot în judeţul Bălţi), a urmat Seminarul şi Facultatea de Teologie la Chişinău, iar în 1940 a intrat ca frate la Mînăstirea Frăsinei, ctitoria Sfîntului Calinic, unde după război va fi şi călugărit sub numele de Paulin. Discipol al lui Nichifor Crainic (cel mai strălucit profesor al Facultăţii de Teologie de la Chişinău în perioada interbelică), dar şi al nu mai puţin ilustrului Gala Galaction (plasat, din păcate, mult mai la stînga, dar dăruit cu destule haruri), a căutat să-i urmeze atît pe calea scrisului, cît şi a misionarismului ortodox (cu implicită tentă naţională). Sub regimul antonescian, în perioada 1941-1943, a fost preot misionar în cîteva sate din Transnistria, precum şi la Odessa. Intransigenţa sa confesională şi naţională, asimilată vederilor politice de dreapta (legionarismul era obsesia fierbinte a epocii), i-a atras ulterior, sub pretextul refuzului de a face serviciul militar, arestarea şi chiar condamnarea la moarte. Dumnezeu a vrut ca sentinţa să nu fie executată, iar rîvnitorul teolog basarabean să-şi urmeze chemarea monahală, învrednicindu-l să fie ieromonah şi apoi arhimandrit, iar o vreme stareţ la Arnota, unde-l va cunoaşte, prin 1992, viitorul protosinghel de la Schitul Darvari şi episcop-vicar patriarhal, Ambrozie (astăzi episcop la Giurgiu), care-i va face postum şi o frumoasă evocare (apărută mai întîi în revista Epifania). De-a lungul vieţii sale călugăreşti de peste o jumătate de veac, Paulin Lecca a trecut, pe lîngă Frăsinei şi Arnota, pe la mai multe mînăstiri (Govora, Cozia, Schitul Rarău, Gologanu, Antim), zilele sfîrşindu-şi-le retras la mînăstirea de maici de la Rogozu, în judeţul Vrancea. Cel trecut pe la Antim şi pe la Rarău nu putea, desigur, să nu poarte în sufletul său “floarea de foc” a Rugului Aprins (duhul acestei mişcări fiind lesne de recunoscut în preocupările şi în scrierile sale). I-a cunoscut îndeaproape, între alţii, pe ieroschimonahul Daniil (Sandu Tudor) şi pe duhovnicul rus Ioan Kulîghin. Să mai menţionăm că o vreme, tot spre anii bătrîneţii, a mai fost şi exarh al mînăstirilor din Arhiepiscopia Dunării de Jos şi din Arhiepiscopia Bucureştilor.

Citeşte mai mult...
 
Eminescu n-a murit PDF Imprimare Email

Prostul crede că Eminescu a murit, ca mamă-sa şi ca tată-său.

La un om viu eşti curios să ştii mai ales cum trăieşte. La un om mort eşti curios să ştii mai ales cum a murit.

În cazul lui Eminescu: va fi murit el din cauze naturale sau va fi fost ucis? Dacă va fi murit din cauze naturale, cum se crede îndeobşte, va fi fost inima sau „infecţia luetică”? Iar dacă va fi fost ucis, se va fi făcut aceasta cu sau fără premeditare? Dacă nu-l va fi ucis un nebun cu piatra, nu cumva îl vor fi ucis doctorii printr-un tratament nepotrivit? Dar dacă l-au ucis doctorii, ar fi prea banal s-o fi făcut din indolenţă sau nepricepere (malpraxis).
Prostul e înclinat aprioric spre ipoteza conspiraţionistă, pe care-o preface repede în certitudine, cu o asumare aproape personală. Incomod ideologic şi incoruptibil moral, Eminescu trebuia eliminat cu orice preţ, mai ales pentru naţionalismul său epidemic. Folosindu-şi complicii din spitale, l-or fi eliminat liberalii, masonii, ovreii, agenţii imperiali (ţarişti sau papistaşi, că toţi ar fi avut motive)? Prostul nu-ţi ascunde că preferă, de departe, ca pe o sinteză malefică universală, explicaţia „răzbunării iudeo-masonice”, desigur cu bătaie mai lungă: neamul românesc. Cei care au umblat şi umblă cu obstinaţie să ne scoată din istorie, aceia ni l-au mătrăşit şi pe Eminescu (aşa cum ne-au mătrăşit, se ştie, toţi cîrmuitorii şi luminătorii „vizionari”, de la Mihai Viteazul pînă la... Nicolae Ceauşescu).

Citeşte mai mult...
 
Drumul Învierii. Cazul Sandu Tudor PDF Imprimare Email

CONSTANŢA:
 
PE DRUMUL ÎNVIERII

În toiul sezonului estival, sîmbătă 4 iulie 2009, de la ora 18:00, Asociaţia “Rost” şi Prăvalia “Predania” vernisează, ca pe o provocare moral-spirituală în plin “paradis” monden al deliciilor trupeşti, expoziţia foto-documentară “Pe drumul învierii”.

Expoziţia – care tot în acest an a fost deschisă şi la Bucureşti, în perioada pascală – vorbeşte despre cum L-au mărturisit pe Hristos, pînă la ultimele consecinţe, şase mari figuri ale rezistenţei anticomuniste prin credinţă: părintele Daniil Sandu Tudor (m. 1962), părintele Arsenie Boca (m. 1989), părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa (m. 2006), părintele Arsenie Papacioc (singurul încă în viaţă), Valeriu Gafencu – “sfîntul închisorilor” (m. 1952) şi Ioan Ianolide (m. 1986).

Scopul acestui remember este acela de a dezvălui sau scoate din uitare o istorie mai puţin familiară publicului larg: aceea a războiului spiritual dintre Biserica Ortodoxă – în înţelesul întregii comunităţi de credincioşi – şi regimul ateu comunist, război în care a fost ucisă în cea mai mare parte elita interbelică a ţării, dar şi studenţimea naţional-creştină, ca viitoare elită potenţială.

Modalitatea prin care organizatorii încearcă să slujească interesul legitim de cunoaştere a propriei istorii este o radiografie a vieţilor unor personalităţi exemplare, aşa cum transpare ea din documentele şi fotografiile aflate în dosarele întocmite celor şase de către poliţia politică a vremii.

Intrarea este liberă, iar cei interesaţi îşi pot procura pe această cale şi volume semnate de cei şase mărturisitori, în ediţiile cele mai recente.

Citeşte mai mult...
 
O carte despre Eminescu PDF Imprimare Email

ÎN CURÎND,
LA EDITURA CHRISTIANA:

RĂZVAN CODRESCU
ÎN JURUL LUI EMINESCU

Ediţie îngrijită şi cuvînt înainte de
Gabriela Moldoveanu

CUPRINSUL VOLUMULUI:

Argument editorial – pag. 7

De ce Eminescu? – 11
Oboseala de Eminescu – 17
Noua singurătate a lui Eminescu – 23
Cum trebuie înţeleasă Doina lui Eminescu – 27
Eminescu şi creştinismul – 37
Despre pietatea oarbă şi analfabetismul isterizat – 61
Eminescu n-a murit – 73

Addenda
Doina lui Eminescu – 81
Din gîndirea politică eminesciană – 85
Naţionalismul românesc în context european – 93
Două poezii închinate Eminescului – 107
Recurs la “cadavrul din debara” – 109

Supliment bibliografic – 113

Citeşte mai mult...
 
Drumul spre Vozia – ediţia a II-a PDF Imprimare Email

Autor: Preot Mihai-Andrei Aldea

Ediţia a II-a, îmbunătăţită cu ilustraţii care înlesnesc "drumul spre Vozia", realizate de grafician Ana-Maria Cornianu

Editura SHIK, Bucureşti, 2009 

E greu să vorbeşti în câteva cuvinte despre cartea ce îţi însemnează debutul beletristic. Încerc... Orice întâmplare se desfăşoară într-un plan sau domeniu al existenţei, mai mult sau mai puţin fantastic. DRUMUL SPRE VOZIA are propriul său plan al existenţei, unul ce ţine de vechea cultură româneacă, cea pe care Ernest Bernea o vedea încă din anii '50 ca dispărută. Şi totuşi, în sufletele noastre, un fir de aur mai tare ca oţelul ne leagă de această veche cultură, într-un chip ce este de neînţeles pentru străini. Pe acest fir pornind, am găsit lumea în care se întâmplă DRUMUL SPRE VOZIA. Este o lume în duh – nu pot spune fantastică, deşi fantasticul nu lipseşte – ca o proiecţie duhovnicească şi totodată concretă a sufletului românesc. (Autorul)

Volum broşat, 256 de pagini, format 13x20

Comenzi la Asociaţia Synaxis:

Telefon: 0768.109.507
E-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza  

Romanul cu ilustraţii în format electronic

 
Sandu Tudor despre Acatist PDF Imprimare Email


La Editura Christiana din Bucureşti a apărut, în condiţii grafice de excepţie, prima ediţie integrală a Acatistelor lui Sandu Tudor (Ieroschimonahul Daniil de la Rarău), îngrijită de d-l Alexandru Dimcea şi d-na Gabriela Moldoveanu.

Volumului cuprinde cinci acatiste: 1) Acatistul Preacuviosului Părintelui nostru Sfîntul Dimitrie cel Nou, Boarul din Basarabi (cu introducerea autorului şi cu ilustraţiile lui Mac Constantinescu – glosate şi ele în versuri de către autor); 2) Acatistul Sfîntului Ioan Bogoslovul; 3) Acatistul Sfîntului Sfinţitului Părintelui nostru Calinic Cernicanul; 4) Imn Acatist la Rugul Aprins al Născătoarei de Dumnezeu (cu comentariile autorului); 5) Acatistul Bunei Vestiri.
 
În cadrul Tîrgului de Carte "BookFest", care se desfăşoară la Bucureşti (ROMEXPO) în perioada 17-21 iunie 2009, cartea poate fi procurată de la standul Supergraph/Sophia.

Reproduc în continuare, pentru mai multă lămurire, „Nota editorială”, textul despre acatist al lui Sandu Tudor („Seamă de cuvinte”) din 1942 şi bibliografia la zi (titluri de şi despre Sandu Tudor). [Răzvan CODRESCU]

Citeşte mai mult...
 
Interviu cu Răzvan Codrescu PDF Imprimare Email

Sînteţi creştin „născut” sau „făcut”? Aţi fost crescut în duhul Ortodoxiei, într-o familie de oameni credincioşi, sau vi s-a întîmplat să descoperiţi drumul spre Biserică mai tîrziu?

Razvan Codrescu -

M-am născut din părinţi botezaţi ortodox, dar înstrăinaţi de Biserică, în contextul propagandei ateiste a noului regim comunist. În familie, singura persoană bisericoasă de care-mi amintesc era bunica dinspre tată, la modul simplu, ţărănesc. Mă amuzam că repeta la tot pasul: „Doamne, pupu-ţi tălpile!”. Dar dacă nu erau prea duşi pe la biserică, ai mei nu erau nici atei convinşi, ci aveau un bun-simţ care-i împiedica să fie cu adevărat ireverenţioşi faţă de cele sfinte. Am fost botezat după rînduială, dar educaţie religioasă n-am primit. Pe la 13-14 ani scriam, în versuri, tirade împotriva lui Dumnezeu, invocînd binefacerile ştiinţei, cum fusesem învăţat la şcoală. Mimam cumva necredinţa, dar n-aş fi băgat mîna în foc pentru vreo convingere ateistă. Apoi, cînd am ieşit din mahalaua copilăriei şi am început să citesc mai mult, am constatat că oameni serioşi văd lucrurile altfel, am căpătat conştiinţa manipulării ideologice şi m-am revoltat interior. Am cochetat întîi cu orientalismele, mai ales sub influenţa lui Eminescu (pe care-l citeam şi-l învăţasem în mare parte pe dinafară, încă de pe la 6-7 ani, chiar dacă nu-l pricepeam întru totul), dar şi a „mitului” Eliade (care pe atunci era cel mai realizat român în viaţă). Dumnezeu mi-a scos în cale cîţiva oameni care m-au influenţat şi m-au orientat decisiv, răspunzînd aşteptărilor mele mai adînci: scriitorul Marcel Petrişor (care era pe atunci profesor la „Iulia Hasdeu” şi ţinea un cenaclu literar pentru elevi, atipic şi aproape subversiv), doamna Eugenia Popovici (distinsa şi inimoasa bibliotecară de la acelaşi liceu), iar ceva mai tîrziu inegalabilul Petre Ţuţea. Pe la 16-17 ani eram deja un creştin-ortodox convins, făceam proiecte de poeme, catehisme şi manifeste creştine, îi descoperisem fascinat pe marii noştri interbelici, dar şi pe Dante, Ioan al Crucii, Cervantes (via Unamuno), Dostoievski... Marea mea bucurie a fost că, încetul cu încetul, am reuşit s-o întorc la credinţă şi pe mama...

Citeşte mai mult...
 
De vorbă cu sora lui Valeriu Gafencu PDF Imprimare Email

Valeriu Gafencu – un martir, un sfânt al închisorilor româneşti, după cum a fost numit de cei care l-au cunoscut…Mărturisitorii nu ne-au lipsit, iată, într-o vreme când „soarele s-a întunecat” şi neamul creştin românesc răstignit a fost pe Cruce...Doamna Valentina Gafencu, sora martirului Valeriu Gafencu (1921-1952) şi logodnica pătimitorului creştin Ioan Ianolide (1919-1986), nădăjduieşte şi astăzi că neamul românesc va renaşte. De altfel, întreaga sa viaţă a privit lucrurile doar din perspectiva mântuirii... (Gheorghiţă Ciocioi)


Doamnă Valentina Gafencu, v-a fost dat să cunoaşteţi viaţa sub aspectul ei mărturisitor, al prigoanei, aş putea spune…

Într-adevăr, dacă stau bine şi mă gândesc, aşa au decurs lucrurile în viaţa familiei noastre. Tata, care a luptat în Sfatul Ţării, pentru unirea Basarabiei cu ţara-mamă, a pierit în Siberia. Nu am mai aflat, după ce a fost luat de ruşi, nimic despre el, oricâte încercări am făcut... Nici atunci când am crezut că am devenit liberi, după Revoluţie, şi i-am scris preşedintelui Mircea Snegur, în speranţa că vom afla despre părintele nostru ceva, nu am primit vreun un răspuns. După grele suferinţe, s-a stins undeva în Siberia, atâta am ştiut, atât eu, cât şi surorile mele. În care loc al Siberiei, nu am putut afla. Despre fratele meu, Valeriu, se cunoaşte că a murit la Târgu Ocna. Unde anume este el îngropat? Este acolo un loc arat… Târziu de tot, pentru cei care au murit la Târgu Ocna, s-a ridicat o troiţă. Cât despre logodnicul meu, Ioan Ianolide, acesta a petrecut 23 de ani prin puşcării. Dar câte nu ar mai fi de spus... Consider însă că aceasta a fost voia lui Dumnezeu.

Şi totuşi, poate că în copilărie aţi petrecut şi clipe frumoase împreună cu familia d-voastră. Bănuiaţi ce va urma?

După ce am plecat de acasă, după '40, mai m-am întors, iată, în urmă cu câţiva ani, în vreo trei rânduri, la Sângerei. Parcă nu a mai rămas însă nimic din ce a fost odată... În copilăria mea, doar medicul comunei era rus. Un om foarte bun, de altfel. Se vorbea pe atunci numai româneşte. Poate că şi numele de Sângerei spune ceva... Îmi aduc aminte cum întreaga noastră familie, în duminici şi sărbători, mergea la slujbă. Am fost 4 copii la părinţi.

Citeşte mai mult...
 
<< Început < Anterior 11 12 13 Următor > Sfârşit >>

JPAGE_CURRENT_OF_TOTAL

Cele mai citite articole


Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79

Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79

Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79

Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79

Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79

Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79

Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79

Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79
 
  Copyright © 2007-2011 Editura Christiana
Webdesign  ArtGround.ro
 
 
escort bayan