Lansarea cărții VACCINURILE ȘI AUTOIMUNITATEA PDF Imprimare Email

 

 

 

 

Lansarea în România a unei cărți-semnal

 

VACCINURILE ȘI AUTOIMUNITATEA

 

Primul volum cu caracter exclusiv științific care tratează problematica vaccinurilor și a efectelor adverse pe care le generează, inclusiv a bolilor autoimune asociate lor

 

 

.  Aseară la Librăria Eminescu a avut loc lansarea volumului VACCINURILE și AUTOIMUNITATEA, coordonat de Yehuda Shoenfeld, Nancy Agmon-Levin și Lucija Tomljenovic, recent publicat de Editura Christiana. La evenimentul moderat de Prof. Dr. Pavel Chirila au participat numeroși părinți interesați de o informare corectă care să le permită să ia decizii sănătoase și responsabile pentru copiii și familiile lor.

 

 

Citeşte mai mult...
 
Dacă tăcea, filosof rămânea... PDF Imprimare Email

 

 

SCRISOARE DESCHISĂ

DOMNULUI GABRIEL LIICEANU

 

 

Domnule Liiceanu,

Am aflat cîndva (și nu credeam) că filosofii vorbesc și despre ceea ce nu cunosc, iar uneori și despre ceea ce nu înțeleg.

Vă ofer cîteva exemple din textul Dumneavoastră, pentru că am citit că nici Dumneavoastră nu puteți ațipi din cauza Catedralei.

Susțineți că personajele apărute în clipul formației Taxi sînt „vocea intelectualității”. Vă aducem aminte: cuvîntul „intelectual”, în greacă, înseamnă „a înțelege cu mintea”. Nu avem nici o certitudine că respectivii au înțeles ceva cu mintea lor.

Mai spuneți că „Iisus nu a intrat în Ierusalim cu Mercedes-ul și haine de zeci de mii de euro...”. Bănuiesc că v-ați legat de Mercedes din cauză că Dumneavoastră aveți alte mărci.

Cît privește hainele scumpe, vă ajut să înțelegeți: Sfîntul Vasile cel Mare în timpul zilei se purta foarte simplu, cu hainele uzate. În timpul Sfintei Liturghii se îmbrăca precum un prinț, pentru că Îl cinstea pe Mîntuitorul și voia ca poporul din biserică să înțeleagă că Hristos este Arhiereu, Împărat și Învățător.

Veșmintele scumpe la care faceți referire, gîndindu-vă la ierarhi, sînt chiar „pentru a intra în Ierusalim” (cine poate, să înțeleagă!), nu pentru a merge pe Calea Victoriei, la Librăria Humanitas.

Citeşte mai mult...
 
Taxi – «Smerenie»: Cîteva Reacții PDF Imprimare Email

Video-clip din Țara Piticilor

 

Săptămîna trecută s-a consumat un moment pe care l-aș califica drept penibil, dacă n-ar fi de fapt tragic: lansarea pe piață a cîntecului-manifest „Despre smerenie”, al trupei Taxi, cu complicitatea a peste 30 de vedete ale scenei și presei românești (printre care s-a amestecat, din păcate, și scriitorul Mircea Cărtărescu, parcă ținînd să dovedească încă o dată că talentul și inteligența nu sînt neapărat corelative). Aceste „glorii” triste ale unei Românii crepusculare și-au conjugat cecitățile ideologico-sentimentale pentru a ne arăta – repetînd un refren stupid, „Eu cred că Dumnezeu preferă lemnul, lemnul şi spaţiile mici”, fiecare cu nota sa de turpitudine „expresivă” – halul jalnic în care a ajuns, pe fondul ideologiilor manipulatorii, o mare parte a intelectualiății noastre din punct de vedere spiritual, confundînd patetic Ortodoxia cu mioritismul și smerenia cu minimalismul. Această pledoarie concertată pentru o Ortodoxie diminutivală ignoră, cu suficiență serenă și cu accente antibisericești de tip protestant, toată măreția evlaviei creatoare a tradițiilor religioase ale lumii (fie ele creștine sau necreștine), ceea ce vădește nu doar confuzie spirituală, ci și stînjenitoare confuzie culturală. Dintre cei care au marșat la acest demers propagandistic, deghizat „artistic” (te pui cu libertatea „artei”?), deși este de un primitivism muzical care rușinează ideea de creație artistică, numai un Grigore Leșe s-a grăbit să retracteze, pretinzînd a nu fi știut în ce a fost momit...

Cît despre smerenie, creștinește vorbind, ea ține de „sărăcia cu duhul” (o virtute creștină care n-are nimic de-a face cu definiția ei din dicționare) și nu prea cade în lotul „idolilor” de carnaval.

Am adunat mai jos (și le voi adăuga și altele, probabil) cîteva reacții de bun-simț ale unor oameni – mai puțin radicali decît mine – care nu sînt VIP-uri, dar care conservă fără emfază un rest de normalitate într-o lume ce-și merită din ce în ce mai puțin și trecutul, și viitorul (nesfiindu-se să facă din Dumnezeu Însuși, în spiritul dizolvant al postmodernității, prezumtivul complice„oniric” al complexelor ei psihanalizabile). (Răzvan Codrescu)

Citeşte mai mult...
 
Aiud 2016: Simpozion de Martirologie PDF Imprimare Email

 

Mausoleul-biserică de la Rîpa Robilor


AL II-LEA SIMPOZION
DE STUDII MARTIROLOGICE
Duminică 3 aprilie 2016,
Mănăstirea Înălțarea Sfintei Cruci, Aiud,
sub egida Arhiepiscopiei de Alba Iulia,
a Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia
și a Centrului de Studii Martirologice Aiud


Program:

Ora 12 (după Sfînta Liturghie): ÎPS Irineu Pop, Cuvînt de deschidere
Conf. Dr. Radu Preda, președinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc: Victimele totalitarismului comunist – un bilanț de etapă
Prof. Dr. Daniel Hinshaw: The Crucifixion and the Torture of God
Alin Mureșan, cercetător Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului: Represiunea comunistă în cifre
Răzvan Codrescu: Memorialul Aiud – o lecție dumnezeiască
Pr. Prof. Dr. Mihai Himcinschi, decan al Facultății de Teologie Ortodoxă Alba Iulia: Martiriul – sublimul misiunii ecleziale
Dan Puric: Jertfa românească
Stop-cadru de la Simpozionul din 2015

***

Pe 31 martie 2016, ora 18, la Casa cu Rost din București, se deschide o expoziţie documentară prezentînd destinele a 13 femei care au cunoscut abuzurile şi teroarea aparatelor represive ale celor trei dictaturi cunoscute de România în secolul XX. Tratamentul inuman aplicat  acestor femei demonstrează caracterul criminal şi abuziv al tuturor totalitarismelor, indiferent de ideologia care stă la baza lor. Evenimentul este organizat de Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu, iar organizatorii țin să precizeze că „scopul acestui demers expoziţional este unul exclusiv cultural şi istoric, propunîndu-şi să aducă la cunoştinţa publicului o temă istorică tabu pînă la căderea regimului totalitar, în decembrie 1989. Sperăm că prin cunoaşterea şi conştientizarea istoriei recente societatea românească nu va mai repeta niciodată experienţele sîngeroase ale secolului trecut. Orice intenţie de natură ideologică sau politică este exclusă”.


***

De citit neapărat:

Paul S. Grigoriu, Costi Rogozanu și coșmarurile sale roșii

 
Aiud 2016: Simpozion de Martirologie PDF Imprimare Email

Mausoleul-biserică de la Rîpa Robilor

 

AL II-LEA SIMPOZION

DE STUDII MARTIROLOGICE

 

Duminică 3 aprilie 2016,

Mănăstirea Înălțarea Sfintei Cruci, Aiud,

sub egida Arhiepiscopiei de Alba Iulia,

a Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia

și a Centrului de Studii Martirologice Aiud


Program:

Ora 12 (după Sfînta Liturghie): ÎPS Irineu Pop, Cuvînt de deschidere

Conf. Dr. Radu Preda, președinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc: Victimele totalitarismului comunist – un bilanț de etapă

Prof. Dr. Daniel HinshawThe Crucifixion and the Torture of God

Alin Mureșan, cercetător Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului: Represiunea comunistă în cifre

Răzvan Codrescu: Memorialul Aiud – o lecție dumnezeiască

Pr. Prof. Dr. Mihai Himcinschi, decan al Facultății de Teologie Ortodoxă Alba Iulia: Martiriul – sublimul misiunii ecleziale

Dan Puric: Jertfa românească

 

Stop-cadru de la Simpozionul din 2015

***

 


 

 

Pe 31 martie 2016, ora 18, la Casa cu Rost din București, se deschide o expoziţie documentară prezentînd destinele a 13 femei care au cunoscut abuzurile şi teroarea aparatelor represive ale celor trei dictaturi cunoscute de România în secolul XX. Tratamentul inuman aplicat  acestor femeidemonstrează caracterul criminal şi abuziv al tuturor totalitarismelor, indiferent de ideologia care stă la baza lor. Evenimentul este organizat de Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu, iar organizatorii țin să precizeze că „scopul acestui demers expoziţional este unul exclusiv cultural şi istoric, propunîndu-şi să aducă la cunoştinţa publicului o temă istorică tabu pînă la căderea regimului totalitar, în decembrie 1989. Sperăm că prin cunoaşterea şi conştientizarea istoriei recente societatea românească nu va mai repeta niciodată experienţele sîngeroase ale secolului trecut. Orice intenţie de natură ideologică sau politică este exclusă”

Sursa blog Răzvan Codrescu

 
Un caz de parazitare PDF Imprimare Email

Fiind implicați mai mult decât orice altă editură postdecembristă în editarea sau reeditarea scrierilor autentice ale ieroschimonahului Daniil Sandu Tudor (1896-1962), salutăm această punere la punct, apărută în revista Dilema veche, mulțumindu-i autorului pentru îngăduința de a reproduce textul și pe site-ul nostru. (Răzvan Codrescu)


Poetul Sandu Tudor este astăzi unanim recunoscut drept fondator, în anii ’40, al mișcării cultural-spirituale Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim (București), fenomen unicat în creștinismul răsăritean și imensă șansă de revigorare a Bisericii Ortodoxe Române (BOR). Personalitate pe cît de dinamică, pe atît de interesantă și de puțin cunoscută a interbelicului românesc, și-a ales pseudonimul Sandu Tudor, numele său real fiind Alexandru Teodorescu (1896-1962). A intrat în monahism cu numele Agaton (1948) și a devenit apoi ieroschimonah, primind numele Daniil (1952), amintind astfel de admirația și evlavia pe care Sandu Tudor o avea pentru Cuviosul Daniil Sihastrul.

Din păcate, la peste o jumătate de veac de la moartea sa martirică în închisoarea de la Aiud (noiembrie, 1962), posteritatea poetului și jurnalistului Sandu Tudor, a ieroschimonahului Daniil nu beneficiază de editarea integrală a operei sale. Se cunosc cu certitudine edițiile de pînă astăzi ale scrierilor semnate cînd Sandu Tudor, cînd ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor ori ieroschimonahul Daniil de la Rarău – pe acest munte bucovinean fiind situat schitul, astăzi mănăstire, în care s-a nevoit înaintea arestării ultime (1958). În raport cu opera, volumele publicate pînă azi sînt puține și voi aminti aici doar editurile unde au apărut după 1989: Anastasia, Christiana, Eikon.

Dar viața tumultuoasă a operei Pr. Daniil Sandu Tudor are parte și de o posteritate neverosimilă. Căci dacă vei căuta astăzi (început de februarie, 2016) în catalogul unor onorabile biblioteci precum Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Națională etc., vei găsi cu stupoare alte cîteva titluri generate de motorul de căutare la numele „Sandu Tudor“ – iar bi­blio­tecarii arondează totul, paușal, poetului și jurnalistului, ieroschimonahului Daniil Sandu Tudor! (Avertizați, bibliotecarii de la BCU Iași și BCU Cluj au operat recent modificările necesare.)

Citeşte mai mult...
 
Dan Puric... La Gazeta de Perete! PDF Imprimare Email

CAZUL DAN PURIC:

ÎNAPOI LA EPOCA DEJ-PAUKER?


Cele cîteva interviuri televizate ale lui Dan Puric dinspre sfîrșitul anului trecut, incomode ideologic pentru adversarii de serviciu ai Bisericii și ai Neamului, au declanșat o adevărată campanie împotriva sa, în presa tipărită (mai ales Adevărul – fosta Scînteie peceristă) sau pe internet (cînd sub semnătură, cînd sub anonimat). În discuție nu sînt luate punctual ideile sau formulările sale, ci încercarea predilectă este aceea de a i se găsi pete biografice sau cîrdășii impure, răstălmăcindu-i-se deopotrivă trecutul și prezentul, cu intenția vădită de a-l compromite în ochii publicului larg, pe de o parte, și de a bagateliza principiile pe care le susține, pe de altă parte. Principalele mijloace folosite sînt injuria și calomnia, ca în campaniile de stigmatizare a „dușmanului de clasă” din sinistra epocă a stalinismului.

Desigur, cu ideile lui Dan Puric – ca și cu ale oricui altcuiva – poți fi în acord sau în dezacord, democrația implicînd dreptul fiecăruia la gîndirea liberă și la libera exprimare. Dar în cazul de față nu atît aspectul ideologic prevalează, cît cel moral. Că pe Dan Puric îl atacă trepădușii „politicii corecte” nu este ceva nou, nici ceva de mirare. Ceea ce mi se pare de mirare – și mult mai îngrijorător din perspectiva conștiinței noastre publice – sînt atacurile indigne care nu vin dinspre ziariști năimiți sau dinspre adversari ideologici de stînga, ci dinspre pretinși oameni de dreapta (cu care a fost în relații și cărora le-a făcut numai bine) sau dinspre colegi de breaslă (cu care a colaborat de-a lungul vremii și care au avut nu o dată beneficii de pe urma inițiativelor și popularității sale).

Las la o parte cazul mai vechi al unui venerabil deținut politic cu trecut legionar (e mai demn să nu-i dau numele), care l-a atacat violent într-o scrisoare deschisă, fără nici o dovadă concretă și fără nici un argument rezonabil, și o să mă refer doar la mojicia mai recentă la care a fost supus chiar de mai tinerii colegi de breaslă de la Teatrul Național din București (probabil cu asentimentul tacit al conducerii instituției, care nu se poate să fie străină de ceea ce se petrece la vedere în propria ogradă).

Citeşte mai mult...
 
Pe marginea unui război mediatic PDF Imprimare Email
Cum sunt preacinstitele urechi globaliste

iritate de un discurs național-creștin


Citind cartea Apocalipsei, aflăm că sintagma „tot neamul și semințiile și popoarele și limbile” apare de mai multe ori.

Idei globaliste nu apar niciodată, pentru simplul motiv că nu există un sistem de valori globalist.

Civilizația biblică nu poate fi concepută fără sentimente și convingeri identitare: Iacov a mers în Egipt „cu tot neamul lui” (Facerea 46, 7); „cugetă la anii neamurilor trecute” (Deuteronomul 32, 7).

De nenumărate ori apare în Sfânta Scriptură cuvântul „Ascultă, Israele!”, nu spune „Ascultați voi, oricare ați fi!”.

Când moare un Patriarh, textul scripturistic spune că „s-a adăugat la poporul/neamul său”, nu spune că s-a adăugat la vreun imperiu.

Noul Testament spune că „Împărăția lui Dumnezeu... se va da neamului care va face roadele ei” (Matei 21, 43), adică noului popor creștin.

Mai mult, în Apocalipsă, vorbindu-se despre cetatea sfântă, se zice: „Neamurile vor umbla în lumina ei”, iar împărații „vor aduce în ea slava și cinstea neamurilor” (21, 24 și 26). Acest din urmă verset este cu deosebire foarte greu, pentru că el ne țintește pe toți: adică așa cum există virtuți colective ale unei comunități (martiri, propovăduitori, sfinți, binefăcători născuți de o cetate), tot așa există și păcate colective (războaie, avorturi, desfrânări). Și așa cum unele popoare vin cu cinstea și slava lor, altele pot veni cu lipsa lor de slavă și de identitate.

În ultimele zile asistăm la un mic și meschin război mediatic. Dan Puric, cu talentul și puterea mesajului său harismatic, a rostit cuvinte minunate despre neam și credința creștină. Are acest drept, pentru că poporul român a dat un număr mare de martiri și de sfinți.

Cuvintele lui i-au ars atât la tălpi, cât și la scăfârlie pe cei cărora le țiuie urechile când aud de neam, de credință și de Biserică. „Săriți!”, a strigat ceata lui Pițigoi. „Ne atacă în lipsa noastră de identitate”.

Cei care nu știu cine sunt se luptă cu cel care știe cine este.

Dragă Dan Puric, rămâi în zona ta, adică acolo unde ne știm limitele, greșelile, luptele, intențiile, neputințele și crezul, dar avem marele privilegiu că Domnul, la sfârșitul nostru, ne va chema pe nume.

Nu coborî în tenebroasa zonă a nenumiților care urăsc ceea ce Domnul iubește: neamul și Biserica. Mișcarea browniană fără scop și fără sens este stilul lor.

Tu, Dane, roagă-te pentru ei! Cei din ceasul al unsprezecelea au fost primiți ca și cei din ceasul întâi, dar despre cei din ceasul al doisprezecelea Sfânta Scriptură nu vorbește nimic...

Prof. Dr. Pavel CHIRILĂ

Sursa: blog Răzvan CODRESCU

 
D. Stanca întreabă, R. Codrescu răspunde PDF Imprimare Email

Interviul
reprodus mai jos a apărut în numărul din noiembrie 2015 al revistei literare
Luceafărul de dimineață (pagina 12),

Dan Stanca: Dragă Răzvan Codrescu, ne cunoaştem de multă vreme şi întotdeauna am apreciat la tine o anumită rectitudine mergînd pînă la duritate, pe care mulţi au interpretat-o în sensul prost al cuvîntului. Eşti un reprezentant de frunte al Dreptei româneşti şi nu ai făcut nici o concesie. Te apropii şi tu de 60 de ani ca noi toţi – eu am şi împlinit vîrsta -, membrii unei generaţii care au cunoscut ceauşismul şi au trăit din plin „revoluţia” din 1989, punîndu-şi mari speranţe în schimbarea şi regenerarea ţării. La mai bine de un sfert de veac de la acel moment auroral, cum vezi ţara, cum îi vezi pe români, ce identiate mai avem, care este semnificaţia religioasă a actualei perioade pe care România o străbate?

Răzvan Codrescu: Cred că nici cei mai pesimiști dintre noi n-ar fi bănuit, la începutul anilor ’90, că și peste 25 de ani vom continua să bîjbîim în paranteza istorică deschisă de comunism și că integrarea noastră europeană va fi una atît de butaforică, în binecunoscuta tradiție autohtonă a „formelor fără fond”. Dar nu dezastrul politic și economic mi se pare cel mai grav, ci dezastrul moral și cultural. Sufletește și intelectualicește, stăm chiar mai prost decît pe vremea dictaturii. Dovadă că o libertate greșit înțeleasă și rău gestionată e pînă la urmă mai rea decît lipsa libertății... Trec anii și în România totul rămîne de făcut. Numai că, încetul cu încetul, nu prea mai ai cu cine să faci. Tot ce mai e cît de cît bun se scurge în afară, iar înăuntru există riscul să nu mai rămînă decît drojdia... Am devenit, pe nesimțite, codașii Europei și cioclii propriei noastre istorii. Nu neapărat la nivel individual, căci individul e adesea „șmecher” și „se scoate”, dar la nivel comunitar: ca neam, ca națiune. Dacă, în halul în care am ajuns, nu vom dispărea din istorie în două-trei generații, cum crede, cu argumente istorice, un Neagu Djuvara, sau cam cum ți-ai imaginat tu în Pasărea orbilor, va fi numai o minune de la Dumnezeu. O minune pe care noi n-o merităm, dar o merită morții noștri, martirii secolului XX, pentru care eu am încredințarea că Dumnezeu ne mai rabdă pe fața pămîntului. Trăim pe contul lor, dăinuim, cumva, prin delegație... Nu știu dacă sună bine sau rău, nici cît poate să pară de straniu, dar România nu mai este o miză a viilor, ci o miză a morților. Viii nu mai au conștiința identitară și patosul creator cu care s-o onoreze. A fi român în carne și oase, astăzi, este o rușine tot mai greu de îndurat...

D. S.: Ai condus revista Puncte cardinale, care acum nu mai apare şi care pentru mulţi a fost aproape un ţipăt al naţionalismului autentic viciat pe de altă parte de persoane precum Vadim Tudor – Dumnezeu să-l ierte! – sau Ghiţă Funar. Între naţionalismul comunist rejectat de cei de bună credinţă şi dragostea de ţară şi de tradiţie a unor oameni care au mers pînă la jertfă există totuşi vreo cît de mică înrudire?

R. C.: Categoric, nici una! Naționalismul de tip securistic ieșit din național-comunismul ceaușist este o denaturare totală a adevăratului naționalism, în primul rînd prin ruperea de dimensiunea moral-spirituală a creștinismului și prin exacerbarea celui mai ieftin populism. Dacă naționalismul autentic mai are un viitor, este numai în măsura în care va reuși să se purifice de orice reziduuri comuniste, ca și de orice excese mai vechi, de tip totalitar, redescoperindu-și temeiurile creștine, care țin de ordinea firească a lumii lui Dumnezeu, de unitatea în diversitate a creației divine. Naționalismul trebuie să se manifeste ca specificitate creatoare, nu ca doctrină politică. Sigur, politicește, el se asociază cu dreapta; stînga – prin bazele ei ideologice, internaționalistă și atee – nu-i poate semna decît perversiunea sau moartea. Și nu-i vorba doar de stînga comunistă, ci de orice formă a stîngii, inclusiv democratică. E atîta marxism în ideologiile democratice curente încît cu ele nu se poate ieși din cercul vicios al stîngii. De aceea, eu am îndrăznit să afirm că, într-un fel, trecînd de la comunismul roșu la comunitarismul albastru, noi n-am făcut, în ultimă analiză, decît să cădem din lac în puț: tot primatul economicului, tot materialismul cel mai cras, tot fobia față de tradiție, tot diabolizarea determinărilor naționale, tot teroarea ideologiei – political correctness – asupra realității...  Doar că lanțul e ceva mai lung... Din comunism am ieșit, din stîngism nu putem ieși: aici e rana în care prea puțini sînt dispuși să pună degetul. Punctele cardinale au încercat s-o facă, timp de 20 de ani, dar nu s-au ales decît cu eticheta stupidă de „neolegionarism”...

Citeşte mai mult...
 
Să ne apărăm Biserica PDF Imprimare Email

Regretatul poet Ioan Alexandru mi-a spus odată că de cînd a venit Hristos pe Pămînt nu mai există atei, ci antihriști.

Istoria creștinismului e un șir lung de atacuri și năpaste la adresa Bisericii. Acesta este și motivul pentru care Biserica nu va putea fi înfrîntă niciodată.

Greșeala e a tuturor: tinerii, care și-au depărtat dureros pașii de Biserică, și noi, care nu am fost foarte aproape de tragedia lor. Dar atacurile furibunde asupra Bisericii, mai mari decît asupra pompierilor, doctorilor și administrației, dovedesc că există oameni, văzuți și nevăzuți, care urăsc Biserica. Mila noastră trebuie să-i descopere și rugăciunea noastră trebuie să-i trezească.

Filmul „Căința” se termină cu cuvintele: „Ce sens are un drum care nu duce la biserică?”. Bănuiesc că majoritatea celor care atacă azi Biserica sînt botezați în numele Sfintei Treimi. Ei au profitat de un eveniment nefast pentru a ataca Biserica, pentru că în pana lor se vede cum curge o cerneală otrăvită, nu una ziditoare.

Biserica se roagă pentru toți oamenii și pentru lumea din afara ei. Nu a fost și nu va fi împiedicată de strigătele barbare, străine ei. Creștinismul este ultima mare religie a lumii, pentru că este singura care se roagă pentru vrăjmașii ei; de aceea este și ultima, și cea mai mare, pentru că una superioară ei nu are cum să mai apară (Petre Țuțea). Biserica este veșnică, este sfîntă, este ierarhică, este luminată de pocăința membrilor ei, este capabilă să-și asume vinovățiile întregii umanități.

Nu loviți cu atîta ușurință în Biserică! Noi o apărăm pentru că în realitate ea este marșul care înaintează sigur spre Împărăție și îi poate salva și pe detractorii ei, chiar dacă aceștia nu înțeleg.

Prof. Univ. Dr. Pavel CHIRILĂ

 
<< Început < Anterior 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Următor > Sfârşit >>

JPAGE_CURRENT_OF_TOTAL

Cele mai citite articole


Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79

Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79

Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79

Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79

Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79

Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79

Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79

Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79
 
  Copyright © 2007-2011 Editura Christiana
Webdesign  ArtGround.ro
 
 
escort bayan