Doliu la Schitul Românesc Prodromu din Athos PDF Imprimare Email

Marţi 22 februarie 2011, în jurul orei 16.00, s-a mutat la cele veşnice Părintele Arhimandrit Petroniu Tănase, fostul egumen al Schitului românesc Prodromu din Sfîntul Munte Athos. 
 
Născut în anul 1914 (Fărcaşa-Neamţ), s-a călugărit de tînăr în lavra Neamţului, a trecut pe la Mănăstirea Antim din Bucureşti (unde s-a apropiat de mişcarea spirituală a Rugului Aprins), iar din 1978 a luat calea Athosului. De puţină vreme se retrăsese din stăreţie, iar nou egumen al Schitului a fost ales Părintele Atanasie Floroiu. Dumnezeu să-l odihnească în ceata drepţilor.
 
 
UNUL DINTRE ULTIMELE „INTERVIURI”
CU PĂRINTELE PETRONIU TĂNASE
(reprodus aici din revista Puncte cardinale,
an XX, nr. 10/238, octombrie 2010, p. 9)


Iată că, deşi nevrednic fiind, m-a învrednicit Dumnezeu de am ajuns – pentru a şaptea oară – în Sfântul Munte, unde am vizitat, bineînţeles, şi Schitul românesc Prodromu. Citim în Istoria Mânăstirilor Athonite, alcătuită în 10 tomuri de Irinarh Schimonahul (1845-1920) şi păstrată cu evlavie printre cele 200 de manuscrise şi 5000 de volume tipărite din biblioteca Schitului Prodromu, această minunată istorisire: „Pe la anul 1337, cuviosul Marcu, ucenicul Sfântului Grigorie Sinaitul – care-şi avea chilia deasupra Marii Lavre, pe dealul ce se numeşte Palama –, povesteşte că într-o noapte, ieşind din chilie şi stând la rugăciune, a văzut în partea dinspre răsărit, la locul ce se numeşte Vigla, o doamnă şezând pe un tron precum cele împărăteşti, înconjurată fiind de îngeri şi de sfinţi care tămâiau împrejur, cântând şi închinându-se împărătesei a toate – adică Maicii Domnului, Ocrotitoarea Sfântului Munte Athos. Şi întrebând cuviosul Marcu pe Sfântul Grigorie, stareţul său, ce va fi însemnând oare aceasta, i s-a tâlcuit că Maica Domnului doreşte ca în timpurile mai de pe urmă să se ridice în acele părţi un locaş dumnezeiesc spre slava Sfinţiei Sale”. Este tocmai locul pe care avea să se ridice mai târziu Schitul românesc Prodromu, în a cărui parte de apus, lângă clopotniţa de 23 de metri, se află un paraclis închinat Adormirii Maicii Domnului, care veghează, aşadar, intrarea principală în această oază a spiritualităţii româneşti, păstorită de peste un sfert de veac de Părintele Arhimandrit Petroniu Tănase, cu care m-am bucurat şi folosit mult să stau de vorbă faţă către faţă. Sfinţia Sa ne-a vorbit, între altele, despre osândirea aproapelui, „care este mare păcat”. Retras fiind din lume, dar nu departe de oameni şi de preocupările lor spirituale, monahul athonit ne învaţă că trăirea unei vieţi conforme cu Evanghelia nu este doar efort, doar asceză, ci este şi mângâiere dumnezeiască. În drumul lui duhovnicesc, credinciosul este ajutat de îngerul păzitor şi de sfinţi. Stareţul nonagenar al Schitului Prodromu ne mai vorbeşte în cele de mai jos şi despre cinstea cea mare pe care Dumnezeu a făcut-o omului când l-a chemat la existenţa fericită alături de El, în veşnicie. (S. G.)

Citeşte mai mult...
 
Altfel despre bucuriile pustiei PDF Imprimare Email

de Marius MANTA

Puțini sunt cei care deprind cu trezvie rugătoare rosturile povețelor, ale pildelor Patericului. De altfel, experiența isihiei pare să impună un efort ascetic deosebit – în trup și în gândire. „Rostuirea” ființei capătă sens doar cât timp omul își aduce aminte de condiția sa prea minunată, de realitatea că e chip a lui Dumnezeu; pe de altă parte, liberul arbitru îi conferă un statut unic, îi oferă parcă în chip alegoric, fie și în parte, răsplata cel va aștepta în lumea de sus. Se știe, măsurile omului nu fac nici două parale în fața înțelegerii Dumnezeiești, drept pentru care, mândria omului trebuie să dispară și să facă loc discernământului purtat de Duhul Sfânt.

Pe de o parte, pustia a rămas în istorie drept spațiul, toposul unde s-au nevoit mulțime de înțelepți. Mai important, dincolo de pustia fizică, putem treptat vorbi de o stare a sufletului care se acordă cu trăirea duhovnicească înaltă. O atare trăire transcende timpul și ajunge în fapt să dialogheze cu voia lui Dumnezeu. Patericul adună micro-istoriile minunate de la începuturi ale sfinților părinți. În manieră epică, ne este de fapt prezentată relația plină de iubire între avva și ucenic, în cadrul căreia cel de-al doilea este în permanență supus la încercări de tot felul iar pașii îi sunt îndreptați către drumul cel drept. Patericul rămâne în timp poate manualul cel mai interesant pentru mentalitățile europene (și nu numai!), o Hristoitie ce oferă modele demne de urmat pe calea lungă și grea a izbăvirii de păcate.

Plină de înțelesuri profunde mi se pare a fi noua carte semnată de Răzvan Codrescu, un volum ce se raportează în manieră inedită la întreaga experiență a pustiei. De data aceasta în manieră lirică, „Crucile pustiei”, subintitulat „poeme neptice”, reușește să reconfigureze spațiul de nevoință al marilor părinți, adunând în cuprinsul său douăzeci și patru de „cânturi”. Sunt remarcabile artificiile de compoziție, cât și cele stilistice pe care le găsește autorul pentru a surprinde condiția cu totul specială a părinților pustiei. În bună măsură, volumul de față se instituie el însuși într-un manual cu finalitate duhovnicească. La nivelul metaforei, autorul are acces la „mașina timpului” și ne oferă nemijlocit, din chiar mijlocul pustiei, pilde închise-n figuri de stil. Înspre finalul lecturii, cititorul poate da mărturie că a suit încă o treaptă pe scara ce înalță. Suntem atenționați, situațiile prezentate nu sunt preluate din Patericul egiptean și nici din vreo altă carte asemănătoare: acestea vor fi doar elemente de referință pentru spațiul livresc.

Citeşte mai mult...
 
Sonetul bătrânului oştean PDF Imprimare Email
(CÂNTECE DE DINCOLO)
de Răzvan CODRESCU

Purtat spre vămi de-un înger ce mă ştie
cum nici eu însumi nu mă ştiu la fel,
străvăd din mers rîvnita-mpărăţie
şi ca un prunc mă dau pe lîngă el.

De-o fi să aibă cerul milă mare,
nu de ce-am fost, ci de ce-am vrut să fiu,
voi cere-n vecii vecilor iertare
că n-am umblat cu îngerul de viu.

Şi de-o să aibă ruga mea-nlesnire,
nu zic de sfînt, ci doar de slugă bună,
voi trage-n sus, pe firul ei subţire,
cît pot din neamul meu, ca pe-o arvună,
căci tot ce-am fost în lume, după fire,
se face-n cer o singură iubire.


 
Leul Ardealului s-a dus la Leul din Iuda PDF Imprimare Email
de Pr. Mihai-Andrei ALDEA

În Vechiul Testament s-a prevestit despre Leul din Iuda, Cel care va jefui Iadul de prada sa, Cel care va mânca popoarele duşmane Lui, va sfărâma oasele lor şi va săgeta pe toţi vrăjmaşii Săi. Această viziune a lui Mesia ca Împărat puternic şi pedepsitor, ca Împărat Judecător şi Mare Stăpân este, din păcate, aproape ştearsă din gândirea şi viaţa creştinilor de azi. Bolnavi de pietism şi de laşitatea murdară a celui care pupă tălpile străinilor şi îşi snopeşte fraţii, cei mai mulţi dintre cei care îşi spun azi creştini au uitat că sunt ostaşii Împăratului împăraţilor. În numele unei umilinţe doar cu numele creştină şi al unei toleranţe izvodite de Satana ei calcă neîncetat peste jertfele Sfinţilor lui Dumnezeu ca să se poată bucura cât mai mult de plăcerile păcatului. Trufia de a părea smerit este doborâtă numai de aceea de a nu lăsa pe alt creştin să pară mai mare, să aibă dreptate, să fie mai duhovnicesc. În asemenea ocean de cuminţei mai toate vocile cântă la unison până şi imnurile răzvrătirii împotriva sistemului, aşa cum îi învaţă sistemul, fără cea mai mică înţelegere a absurdităţii gestului. Şi curajul câtorva creştini care mai ştiu în ce cred este spurcat îndată şi în primul rând de „fraţii întru Hristos”, cu vorbe ca „trufie”, „bravadă”, „lipsă de smerenie” şi altele mai rele, uitându-se cu totul de viaţa şi mărturia sfinţilor din primele veacuri. Uitând şi astupându-şi urechile la glasul lui Hristos, Cel care a tot zis, „Îndrăzniţi!”, „Nu vă temeţi!”, „Dacă pe Mine m-au prigonit şi pe voi vă vor prigoni. În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi! Eu am biruit lumea!”. Cuminţeii vor o mărturie laşă, la firul ierbii, sau chiar sub el dacă se poate, un ascunziş de cârtiţă oarbă, ce iese din ascunzişuri numai noaptea şi nu se aude niciodată. Hristos însă, ce ne cere şi ne porunceşte? Uimitor! (pentru „cuminţei”)

Citeşte mai mult...
 
Dr. Pavel Chirilă despre Mitropolitul Bartolomeu Anania PDF Imprimare Email

SCURTĂ ŞI DE NEVOIE ADĂUGIRE

LA UN PREA-ATENT PANEGIRIC


Să-mi fie îngăduit să adaug cîteva cuvinte la trecerea în veşnicie a Mitropolitului Bartolomeu Anania, căci Înaltpreasfinţia sa a fost membru al Consiliului de Administraţie al Asociaţiei CHRISTIANA.
 
Aritmetica obişnuită numără operele literare şi pe cele teologice, face suma sau scăderea şi compară.
 
Eu cred că o operă teologică e mai mare ca toate şi nu poate fi nici scăzută, nici adunată, nici comparată.
 
Există creştini minunaţi (chiar în Sinodul Sfintei noastre Biserici) care nu au nici  operă literară, nici operă teologică, dar care slujesc Biserica prin lucrarea lor sfinţitoare, adică prin asceză şi duhul Sfinţilor Părinţi, în care se mişcă şi trăiesc.
 
Eu cred că Mitropolitul Bartolomeu nu doar „s-a înscris cu fidelitate în linia marilor ierarhi ortodocşi români...”, ci a fost un mare ierarh ortodox român, pe linia căruia ar putea să se înscrie şi alţii, şi chiar să devină.

Citeşte mai mult...
 
Intermezzo liric: Îmbătrînire PDF Imprimare Email
de Răzvan CODRESCU
 
Mă uit în jur cum toate-mbătrîniră
cu mine-odată-n strîmta mea odaie:
fotoliile-abia de mai respiră,
sofaua de la şale se îndoaie,

dulapul geme greu din balamale,
cuierul ciung s-a cam lăsat pe-o rînă,
perdelele s-au zdrenţuit la poale,
covorul paşii pleşuvit mi-ngînă.

O rană poartă masa la picior,
iar scaunele junghiuri în spătare,
pe rafturi cărţi din scoarţă-n scoarţă dor
şi-un ornic spart din limbi vîsleşte-arare.

Pereţii-s afumaţi pe la unghere,
au cam pălit tablourile-n cuie,
iar lămpile, cînd noaptea-n geam se cere,
mai chioare-mi par – şi leac mă tem că nu e...

Oglinda-n ape chipul meu îl joacă,
cu gura ştirbă şi cu barba sură,
şi mi se-arată-n fundul ei, posacă,
năluca morţii, ce din ochi mă fură...

Mă uit în jur şi mă străvăd în toate,
de mine iau ca de o boală-aminte
şi simt ca-n vis că trupul nu mai poate
să ţină-n chingi nici gînduri, nici cuvinte…

Spre uşă cat, dar nu mai am putere,
ci stau pe loc, cu brîncile cruciş…
Ce suflet am, de poate să mai spere
să iasă viu şi teafăr din desiş?!

N-a fost să fie azi… Mai este-o vreme
să ne-aşteptăm sorocul împreună…
Ne-ar fi aşa uşor de nu ne-am teme
şi-am crede morţii cît e ea de bună!

 
Leul în iarnă al Ardealului Ortodox PDF Imprimare Email
de Răzvan CODRESCU


În seara zilei de 31 ianuarie (ora 19.25), la Secţia de Terapie Intensivă a Clinicii Chirurgie I din Cluj-Napoca, s-a curmat aventura pămîntească a vlădicăi Bartolomeu, scriitorul Valeriu Anania, slujitorul fără preget al lui Dumnezeu şi al Limbii Româneşti. Pe 18 martie ar fi împlinit 90 de ani, dar voia dumnezeiască a fost să-i ridice mai din vreme crucea suferinţei şi să-l adauge în plină iarnă la neamul lui cel adormit.

Turpitudinea monumentală a televiziunii (ruşinii) noastre naţionale n-a întîrziat să pună început unei posterităţi confuze, ingrate şi indigne, prezentîndu-l, în loc de înfiorată pomenire, ca pe un “legionar” şi ca pe un “securist” ajuns în scaunul arhiepiscopal şi mitropolitan de la Cluj. Iată că insinuările sau deducţiile vicioase, pe care le-a răbdat creştineşte în iarna vieţii, îi războiesc sufletul şi după moarte. Nici lămuritoarele sale Memorii, nici fermele sale declaraţii publice, nici lipsa oricăror dovezi că ar fi săvîrşit ceva reprobabil ca “legionar” sau că ar fi făcut mai tîrziu “poliţie politică” n-au putut pune capăt voluptăţilor calomnioase ale abjecţiei ambiante. Din fericire, adevărata judecată nu aparţine oamenilor, ci lui Dumnezeu, Care i-a dat robului Său Bartolomeu Valeriu ani îndelungaţi, putere şi har ca să-I tălmăcească Scripturile şi să-I păstorească turma, la răscruce de veacuri şi de milenii.

Citeşte mai mult...
 
Intermezzο liric: Athanasia PDF Imprimare Email
de Răzvan CODRESCU
 
Cînd Zeul tău e Timpul, te cred că te grăbeşti
şi moartea nu te iartă să stărui în visare,
dar chiar să-ţi fie graba de mii de ori mai mare,
e mult prea scurt veleatul făpturii pămînteşti.

E mult prea scurt veleatul făpturii pămînteşti
şi numai visul este în felul lui în stare
să ia pieptiş vecia şi mările stelare,
cu brîncile întinse spre cer ca nişte cleşti.

Cu brîncile întinse spre cer ca nişte cleşti,
noi dăm cu tifla morţii ca unei tîrfe care
prea mult ne ispiteşte şi prea puţin ne are,
din mila răstignitei iubiri dumnezeieşti.

Din mila răstignitei iubiri dumnezeieşti,
e-n noi atîta viaţă şi-atîta împăcare
cu cît mai grea e crucea ce-o ducem în spinare
şi-al cărei tîlc, iubito, tu nici nu ştii că eşti!
 
De acelaşi autor:

 
Întâlnirea duhovnicească cu Părintele Ghelasie PDF Imprimare Email

de Gabriela Moldoveanu,
tunsă în monahism cu numele de Hristofora

„Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea
se desăvârşeşte în slăbiciune”
(2 Cor. 12, 9).

Lectura primelor cărţi despre isihasm ale Părintelui Ghelasie a fost pentru mine nu una de înţelegere, fiindcă nu pot spune că l-am înţeles conceptual, dar am aflat într-însele o sfinţenie chemătoare la adâncuri în mine însămi, pe care nu le bănuiam. Eram de cinci ani fiica duhovnicească a Părintelui Galeriu, după ani mulţi de yoga, şi reuşisem, cu înalta călăuzire în duh ioaneic a Părintelui, să ies din sistemul de gândire al Orientului păgân şi să înlocuiesc mantra cu Rugăciunea lui Iisus. Citeam asiduu scrierile filocalice şi traduceam „Puterea numelui” a P.S. Kallistos Ware.

Lectura cărţilor Părintelui Ghelasie a devenit o întâlnire cu Părintele însuşi în asemenea măsură încât pot spune că, fără a-i vedea chipul cu ochiul trupesc, l-am cunoscut personal. Cine a avut parte să trăiască o asemenea sfântă bucurie ştie ce vreau să spun.

Citeşte mai mult...
 
Două biografii: Moţa şi Marin PDF Imprimare Email


La 13 ianuarie 1937 cădeau la Majadahonda, lîngă Madrid, tinerii avocaţi români Ion I. Moţa şi Vasile Marin, membri marcanţi ai Mişcării Legionare, plecaţi ca voluntari pe frontul Războiului Civil din Spania (1936-1939) să lupte de partea lui Franco “pentru ce au crezut ei că este sfînt şi mare” (N. Iorga).
 
În ianuarie 2009 am postat sub titlul “Taina jertfei: cazul Moţa-Marin”, o expunere detaliată a faptelor de la sfîrşitul anului 1936 şi începutul anului 1937, precum şi a ecourilor pe care le-au avut în epocă. Cele ce urmează trebuie citite în continuarea expunerii respective (n-am mai reluat aici amănuntele privitoare la episodul spaniol şi la împrejurările morţii celor doi).
 
Cine au fost, priviţi mai îndeaproape, în devenirea vieţii lor, Moţa şi Marin?

Citeşte mai mult...
 
<< Început < Anterior 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Următor > Sfârşit >>

JPAGE_CURRENT_OF_TOTAL

Cele mai citite articole


Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79

Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79

Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79

Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79

Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79

Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79

Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79

Warning: Creating default object from empty value in /home/redi2001/public_html/modules/mod_mostread/helper.php on line 79
 
  Copyright © 2007-2011 Editura Christiana
Webdesign  ArtGround.ro
 
 
escort bayan