Ortodoxia şi "Zeul toleranţei" PDF Imprimare Email

O nouă carte de excepţie – „Zeul toleranţei” şi descreştinarea creştinismului. O privire ortodoxă – va apărea, pînă la sfîrşitul acestei luni, la Editura Christiana din Bucureşti. Este o radiografie ortodoxă de peste patru sute de pagini, întemeiată pe o amplă bibliografie la zi, a curentelor dizolvante din lumea noastră contemporană, care toate se prevalează de imperativul aşa-zisei „toleranţe”, prost sau tendenţios înţeles.

Autorul cărţii, care între timp a îmbrăcat haina monahală, doreşte să-şi păstreze anonimatul. Reproduc aici, ca provocare la o lectură esenţială, prefaţa volumului, semnată de d-l Costion Nicolescu. (R. C.)




Despre toleranţă şi intoleranţă:
o perspectivă de pe versantul însorit
al dreptei credinţe



Toleranţa reprezintă, de câteva decenii bune, o temă extrem de prezentă în agora globalizată a zilelor noastre. Se aud foarte adesea chemări intempestive la toleranţă, precum şi acuzaţii vehemente de intoleranţă.

Discuţiile în legătură cu toleranţa sunt însă cel mai adesea alterate de ceea ce reprezintă una dintre racilele timpurilor moderne: corectitudinea politică. Autorul prezentei lucrări dedică, de altfel, un capitol consistent acestei corectitudini politice (Toleranţa şi „corectitudinea politică”), pe care o defineşte a fi un curent de gândire. Corectitudinea politică atacă gândirea şi limpezimea ei printr-un atentat pervers la limbă1. Schimbând termenii de definire, corectitudinea politică crede că poate schimba şi realităţile. Dar, chiar dacă realităţile nu pot fi schimbate, se alterează grav percepţia omului asupra lor, producându-se adesea confuzii grave în legătură cu valorile, cu conţinutul şi ierarhia lor. La nivelul omului comun, precum şi la cel al intelectualului superficial sau al celui „cu pretenţii” (de a fi atoateştiutor), corectitudinea politică poate fi devastatoare întru descreştinare.

Citeşte mai mult...
 
<< Început < Anterior 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 Următor > Sfârşit >>

JPAGE_CURRENT_OF_TOTAL
 
  Copyright © 2007-2011 Editura Christiana
Webdesign  ArtGround.ro
 
 
escort bayan