Biserica şi instituţia căsătoriei. Condiţiile administrării căsătoriei. Studiu juridico-canonic Imprimare

Autor: Lect. Univ. Dr. Iulian Mihai L. Constantinescu

Ediţia a II-a îngrijită de Radu Săvulescu

Editura Christiana, Bucureşti, 2010

Colecţia "Drept Canonic" 

Lucrarea de faţă, fără a se pretinde o tratare exhaustivă a dreptului matrimonial privind condiţiile pentru căsătorie şi cununie, va fi de folos atât teologilor, canoniştilor şi specialiştilor în ştiinţele juridice, cât şi studenţilor teologi şi credincioşilor mireni interesaţi, fiind un impuls în lupta actuală a Bisericii pentru afirmarea pe baze canonice a căsătoriei, o poziţie actuală faţă de problemele ridicate în domeniul matrimonial de societatea parcă tot mai săracă spiritual în care trăim, o reconsiderare canonică, teologică şi juridică a căsătoriei ca Sfântă Taină a Bisericii, atât din perspectivă ortodoxă cât şi în comparaţie cu tradiţia canonică a Bisericii Romano-Catolice, dar şi ca instituţie juridică de dreptul familiei din România. (Autorul)

Volum broşat, 268 pagini, format 20/13