Întâlnirea duhovnicească cu Părintele Ghelasie Imprimare

de Gabriela Moldoveanu,
tunsă în monahism cu numele de Hristofora

„Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea
se desăvârşeşte în slăbiciune”
(2 Cor. 12, 9).

Lectura primelor cărţi despre isihasm ale Părintelui Ghelasie a fost pentru mine nu una de înţelegere, fiindcă nu pot spune că l-am înţeles conceptual, dar am aflat într-însele o sfinţenie chemătoare la adâncuri în mine însămi, pe care nu le bănuiam. Eram de cinci ani fiica duhovnicească a Părintelui Galeriu, după ani mulţi de yoga, şi reuşisem, cu înalta călăuzire în duh ioaneic a Părintelui, să ies din sistemul de gândire al Orientului păgân şi să înlocuiesc mantra cu Rugăciunea lui Iisus. Citeam asiduu scrierile filocalice şi traduceam „Puterea numelui” a P.S. Kallistos Ware.

Lectura cărţilor Părintelui Ghelasie a devenit o întâlnire cu Părintele însuşi în asemenea măsură încât pot spune că, fără a-i vedea chipul cu ochiul trupesc, l-am cunoscut personal. Cine a avut parte să trăiască o asemenea sfântă bucurie ştie ce vreau să spun.

Mai bine de un an duhul meu s-a adăpat din cel al tainicului scriitor isihast, ascuns în inaccesibila mănăstire Frăsinei.

Acum, după treisprezece ani, văd acel timp ca o etapă pregătitoare pentru întâlnirea cu Părintele Teofil Braşoveanu, cel ce avea să dea o nouă viaţă sufletului meu, încă o mare metanoia, şi neîncetatul Aliluia al duhului său. Să nu se creadă că aş considera rugăciunea unuia mai mare decât a celuilalt. Departe de mine o asemenea evaluare. Suntem o turmă şi un Păstor, dar întreaga turmă este compusă din turme mai mici, fiecare cu păstorul ei; turmele nu sunt îngrădite, dimpotrivă, ele se întrepătrund, recunoscându-şi rudenia întru acelaşi Trup şi Sânge.

Revenind la cărţi, cum Dumnezeu ne îndeplineşte dorinţele cele bune, mi-a îndeplinit şi mie dorinţa ca Părintele Ghelasie să încredinţeze Editurii Christiana un volum de Medicină Isihastă conceput împreună cu înduhovnicitul dr. neonatolog Aurel Popescu din Timişoara. Din păcate, demersul editorial a fost blocat de colegii mei, intrigaţi ca mulţi alţii de neconformismele lexicale şi ortografice ale Părintelui Ghelasie, dar demersul acesta mi-a prilejuit o nesperată corespondenţă cu Părintele şi d-l doctor, care nu s-a întrerupt, deşi Părintele e acum între Biruitori, iar ceilalţi doi, îngreunaţi cu de-ale lutului, nu-şi mai scriu.

Scrierile Părintelui Ghelasie Gheorghe au puţini cititori şi mulţi contestatari. Îl contestă cei ce n-au trecut de prima pagină. Necitind, nu au argumente de ordin dogmatic sau mistic. Ei devin dintr-o dată ce n-au intenţionat nicicând, şi anume grămătici, apărători ai dreptului limbii române de a rămâne supusă Îndreptarului ortografic.

Părintele Ghelasie, lovindu-se de greutăţile exprimării inexprimabilului, a încercat o adecvare a limbii actuale la această, în fapt, imposibilă funcţie. Pe scurt, a folosit unele cuvinte de legătură altfel decât în vorbirea curentă, seculară, a alcătuit unele cuvinte compuse, a folosit majuscula la verbele care denumesc acţiuni sacre: a Iubi, a Sfinţi, a Binecuvânta etc.; în sfârşit, a folosit unele neologisme neobişnuite în textele bisericeşti.

În ce mă priveşte, consider salutară folosirea majusculelor în cazul unor verbe. Şi Sandu Tudor a avut această îndrăzneală, şi el a nesocotit gramatica scolastică pentru exprimarea unui înţeles duhovnicesc. Părintele Ghelasie n-a avut, ce-i drept, abilitatea literară a lui Sandu Tudor, şi unele dintre inovaţiile sale ne par, într-adevăr, incongruenţe.

Cine îl contestă, însă, fără a-l fi citit, invocând aceste probabile nereuşite caută pretexte pentru propria-i lipsă de acces la conţinut datorită mândriei. Sfinţii filocalici vor fi scris ei, cu toţii, artistic şi academic? Îi suntem recunoscători lui Dumnezeu şi pentru câteva fragmente abia lizibile rămase de la ei. Poate aşa va fi şi cu învăţăturile Părintelui Ghelasie. Poate! Deocamdată, putem afirma din proprie experienţă, că întâlnirea cu Părintele Ghelasie, fie şi numai în cărţile sale (nu prin, ci în!) produce o mutaţie duhovnicească spre centrul fiinţei tale: gândeşti altfel, te rogi altfel, mănânci altfel, suferi altfel, iubeşti altfel.

Intenţia şi lucrarea Prea Cuvioşiei sale de a face ca rugăciunea isihastă să coboare „de la munte la şes”, de la călugări la mireni, a avut rezultatul invers: i-a făcut pe mireni să trăiască dorul Venirii celei de-a Doua a Domnului, adică i-a Călugărit.

Reproduc în continuare câteva fragmente din scrisorile Părintelui Ghelasie:

„(…) Referitor la Scrisoarea anterioară, m-a impresionat viaţa D-voastră intensă şi adâncă… Este un Dar Divin, că aţi putut ieşi la „Suprafaţă” fără să vă „pierdeţi”...
Să nu vă sperie nici boala... este un „hop” ce trebuie trecut, spre încă o realegere în Bine.
Mă gândeam să vă indic Sacroterapia Isihastă... dar apoi am înţeles că la Dumneavoastră deja este o Sacroterapie de alt ordin...
Mulţi dintre sfinţi erau bolnavi nu pentru greşelile lor, sau din cauza unei mâncări greşite... ci din motive sfinte...
Se pare că şi D-voastră trebuie să treceţi printr-un Destin Mesianic de a Purta o Cruce a Învierii şi a biruinţei (deşi pare suferinţă).
Aveţi grijă totuşi cu o Alimentaţie Sănătoasă…
Feriţi-vă de dulciuri (chiar şi de miere), de ouă, de prăjeli; folosiţi lactate naturale şi puţine... V-aş indica Făina de Cartofi nefierţi (vedeţi reţeta la sfârşitul materialului din Medicina Creştină trimisă...).
La boala D-voastră (sindrom Parkinson, n.r.), uleiul trebuie scos cu desăvârşire… folosiţi nuci, alune de pădure, seminţe de floarea soarelui, de dovleac, râşnite… Uleiul rafinat cât ar fi de natural este foarte exploziv pentru anumite boli… Şi cel de măsline este interzis, ca şi untul şi smântâna…
Nu vă faceţi probleme că vă subnutriţi… cu o mâncare naturală veţi câştiga mai mult, chiar dacă veţi părea mai Slabă…
Pâinea necoaptă Pustnicească este de o valoare inegalabilă… Nu ştiu în ce măsură o folosiţi… hrăneşte direct Sistemul nervos…
Nu aş vrea să mă credeţi „dogmatic şi fixist”… vă spun din experienţă nişte remedii ce vă pot folosi.
Bineînţeles partea direct Religioasă, cred că nu vă lipseşte!
Mai ales Sfânta Împărtăşanie!…
Aveţi astfel Credinţă neclintită, aşa cum zice şi Sf. Pavel: „când sunt mai slab, atunci sunt mai tare”... atunci Harul Domnului va fi cu D-voastră!
Maica Domnului să vă ocrotească şi să vă ajute să faceţi încă mult Bine şi altora!
Şi noi aici vă vom Pomeni la Sfintele Slujbe ca Domnul să-şi reverse în plus Pronia Sa peste D-voastră.
Domnul să vă Binecuvinteze!

Cel mai mic
Ierom. Ghelasie Gh.
M-rea Frăsinei, Martie. 10. 1997 ”

„Vă trimit Ulei de la Sf. Maslu de astăzi, Joia Mare, cu şapte preoţi.
Să vă aducă Alinare şi tămăduirea neputinţelor Sufleteşti şi trupeşti.
Prea Sfânta Înviere a Domnului nostru Iisus Hristos să vă aducă Lumina cea Adevărată.
Maica Domnului să vă Ocrotească!

Cel mai mic
Ierom. Ghelasie Gh.
M-rea Frăsinei
1997 – Aprilie 24“

„Hristos a Înviat!

Am primit Scrisoarea D-voastră şi mă bucur că doriţi cu tot dinadinsul să faceţi „ceva” pentru publicarea cărţii cu Medicina Creştină.
Nu atât pentru mine, m-aş bucura pentru Domnul Doctor Aurel Popescu... Dânsul doreşte o publicare la o editură de „prestigiu”... şi a considerat că Editura Christiana ar fi aceasta...
Eu şi domnul Doctor nu căutăm câştig material, ci unul Duhovnicesc...
(...) Prea Bunul Dumnezeu să vă ajute şi să vă Întărească să mai puteţi „Lucra spre Slava Sa”.
Maica Domnului să vă Ocrotească!

Cel mai mic
Ierom Ghelasie Gh.
M-rea Frăsinei
1997 V”


După ce Părintele Ghelasie a aflat cât sunt de bolnavă, m-am simţit învăluită în căldura rugăciunii sale şi într-o întăritoare mângâiere care m-a ajutat mult să continui munca mea editorială.

Nu mi-am dorit să-l văd pe Părintele Ghelasie. Sunt relaţii despre care ştii sigur că nu sunt întâmplătoare, nici efemere. Aici nu putem face mai mult decât să punem început; dacă temeiul este în Hristos, e binecuvântat şi se va plini. Dar iată că Dumnezeu a îngăduit editurii Platytera şi revistei „Lumea Credinţei” din august 2004 să ne arate chipul Părintelui Ghelasie. Privindu-l, mă simt îngrozitor, aşa cum m-am simţit în ziua de 22 august 1992, la Peştera Ialomicioarei, dinaintea Părintelui Teofil. Nu pot să nu mă întreb cum m-am spovedit şi cum m-am împărtăşit eu de atâtea ori de mă simt încă în faţa acestor adevăraţi Preacuvioşi atât de mizerabilă.

Chipul Părintelui Ghelasie cel de pe cartea intitulată „Iconarul Iubirii Dumnezeieşti”, alături de cel purtând Sfântul Potir, îmi pare tot ce poate fi mai ilustrativ pentru răspunsul primit de Sfântul Apostol Pavel când Îi cere Mântuitorului să ia ghimpele care-i chinuia trupul: „Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune” (2 Cor. 12, 9).

Chip al fecioriei, al smereniei, al durerii, al jertfei, al interiorizării, al iubirii. Pavilioanele auriculare par a fi crescut în exerciţiul ascultării monahale şi al auzirii, al pătrunderii tainelor dumnezeieşti.
 
 Volum alcătuit de Gabriela Moldoveanu,
actualmente maica Hristofora
 
 
Articol preluat din volumul "Ghelasie Isihastul, Iubitorul de Dumnezeu", Ed. Platytera, Bucureşti, 2004, pp. 105-109