Deşi oameni hotărîţi şi optimişti din fire, nici unul dintre noi nu ar fi crezut atunci, în ianuarie 1991, cînd am pornit la drum cu Punctele cardinale, că vom apărea fără întreruperi timp de două decenii, cu acelaşi nucleu redacţional şi cu cîteva mii de cititori fideli pe toate meridianele lumii.

Adversarii ideologici – care nu ne-au cruţat nici o clipă, ba chiar au izbutit, prin repetate mistificări şi insinuări mediatice, să ne diabolizeze în conştiinţa multor oameni ce n-au ajuns niciodată să ne citească efectiv – sînt extrem de indispuşi de această încăpăţînată “longevitate”, iar caracterizarea noastră cea mai frecventă, uşor de găsit în site-urile ostile de pe internet (unde se vede cum orice nealiniere ideologică este atent “monitorizată”, mai ales de cercurile evreieşti, cu un zel demn de o cauză mai bună), sună cam aşa: “Din 1991 apare la Sibiu revista Puncte cardinale, cea mai longevivă publicaţie reacţionară din România”.

Prin consensul propagandistic al noilor politruci ai “gîndirii unice”, refractari la orice discurs creştin, naţional şi tradiţional în genere, sîntem abrupt calificaţi drept “reacţionari”, “extremişti”, “fundamentalişti”, “antisemiţi”, “fascişti”, “legionari” (sau măcar “legionaroizi”), “ortodoxişti”, “antidemocraţi”, “talibani” etc. Interesant şi straniu în acelaşi timp este că şi multe dintre cercurile radicale cu care sîntem curent asimilaţi ne suspectează, la rîndul lor, că am fi, dimpotrivă, “masoni”, “securişti”, “catolicizanţi”, “intelectualişti”, “antilegionari” (şi mai ales “antisimişti”), iar cînd sînt dînşii mai supăraţi – chiar “ţigani”, “evrei” şi... “homosexuali” (aceste din urmă calificative fiind atribuite cu precădere subsemnatului, “manipulator de profesie” şi “cal troian” în “santa cetate” a “rezistenţei naţionale”)!

Noi ne-am obişnuit să nu mai punem demult la inimă asemenea inepţii, orideunde ar veni ele, văzîndu-ne de treburile noastre şi mulţumindu-ne să afirmăm cu toată seninătatea că nu ne recunoaştem în nici una dintre etichetele de mai sus, cu excepţia celei de reacţionari. Pentru că scrisul nostru este, într-adevăr, de 20 ani încoace, reacţie fermă şi constantă la tot ceea ce a fost sau continuă să fie practică sau mentalitate de tip comunist, la tot ceea ce înseamnă stîngism dizolvant sau demagogie politicianistă, dar şi la orice formă de teribilism extremist sau de manifestre subculturală (chiar dacă încearcă să se legitimeze prin retorica “românismului absolut”).

Noi am întruchipat după puteri, cu plusurile şi cu minusurile noastre omeneşti, dar fără a ne trăda niciodată principiile directoare, reacţionarismul de cursă lungă al bunului simţ şi al măsurii tradiţionale româneşti, raportîndu-ne ideal la trei instanţe nenegociabile: Dumnezeu, marii noştri morţi şi îndreptarul propriei conştiinţe.

N-am ambiţionat nici o clipă să mîngîiem „populist” sensibilităţile contemporane, asumîndu-ne riscul de a fi astfel incomozi şi antipatici nu doar adversarilor “de stînga”, dar şi anumitor camarazi “de dreapta”. N-am considerat şi nu considerăm politicul o prioritate, ci avem convingerea că marile urgenţe ale lumii româneşti ţin, în pofida oricăror aparenţe, de ordinea moral-spirituală şi cultural-creatoare, de reaşezarea valorilor eterne în ierarhia lor firească şi organic lucrătoare.

Le mulţumim celor ce ne-au înţeles, ne-au creditat, ne-au răbdat şi ne-au rămas mai mult sau mai puţin aproape de-a lungul anilor (opiniile unora dintre aceştia – cîţiva strămutaţi între timp la cele veşnice – pot fi citite mai jos), căci Punctele cardinale, dacă au ajuns la acest jubileu, datorează mai mult fidelităţii lor decît modestei noastre vrednicii. Raţiunea de a fi a unei publicaţii stă în această liberă comunicare şi cuminecare prin cuvînt. Că sîntem, în această împreună-lucrare, mai puţini decît am fi năzuit? Dacă ne credem unii altora, atunci să ne răspundem împăcaţi, cu vorbele bătrînului Iancu Văcărescu: La fapta bună/ Puţini s-adună./ Mult pot puţinii/ Buni împreună...

Nu ştim cît viitor mai avem în faţă, dar ce reconfortant este să ne putem regăsi, mai tineri şi mai vîrstnici, în acest trecut comun, care poartă măsura inimilor noastre!

SILVIU ALUPEI: “În presa românească postdecembristă a apărut, în anul 1991, o revistă cu o circulaţie destul de restrânsă: se numeşte Puncte cardinale şi a fost lansată la Sibiu de un grup de foşti deţinuţi politici (unii dintre ei membri, în tinereţe, ai Frăţiilor de Cruce), cu sprijinul câtorva reprezentanţi ai generaţiei tinere. Revista a reuşit performanţa admirabilă de a apărea până acum fără nici o întrerupere, în ciuda dificultăţilor financiare şi a ostilităţii cu care a fost întâmpinată de politicienii şi intelectualii de stânga. Credincioasă principiilor ei naţional-creştine, publicaţia a reuşit să umple un gol în presa românească de azi, amintind, mutatis mutandis, de Cuvântul lui Nae Ionescu, de Calendarul lui Nichifor Crainic sau de Rânduiala lui Ernest Bernea, dar şi de prestigioasa revistă culturală Gândirea. Prin Puncte cardinale, spiritul dreptei creştine a cunoscut un început de resurecţie, ce merită salutat în acest moment jubiliar...”.

GEORGE ARDELEANU: “În haosul (asta ca să nu spun «Laosul») în care ne mişcăm zilnic, revista Puncte cardinale se încăpăţînează de douăzeci de ani să fixeze... punctele cardinale. Nu e un lucru simplu, e un act de curaj şi chiar de subversiune. Într-o lume a tuturor confuziilor, deliberate sau involuntare («stînga», «dreapta», «sus», «jos», «bine», «rău» etc.) – în care unii dintre noi, mai sceptici, ajungem, sastisiţi, să credem că e mai de bun-simţ să renunţăm la astfel de «concepte» – prietenii noştri (d-nii Gabriel Constantinescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Răzvan Codrescu) comit gestul riscant de a veni cu nuanţe (nu pînă acolo însă încât noţiunile să-şi piardă orice consistenţă). Numai că la noi nuanţele, mai ales în chestiunile litigioase, sînt luate drept adeziuni sau chiar opţiuni extreme, ceea ce nu e decît tot o formă de perversitate. Însă, aşa cum în romanele lui Dumas există şi un vingt ans après care confirmă şi potenţează eroismul muşchetarilor, tot aşa cei douăzeci de ani aniversari confirmă nebunia exemplară a bunilor noştri amici. În pofida tuturor vicisitudinilor şi spre bucuria noastră”.

TEODOR BACONSKY: “Corespondez cu Răzvan Codrescu, tânărul şi talentatul gazetar pe suflul căruia se sprijină singura revistă românească fidelă dreptei creştine [Puncte cardinale]. E atât de îngustă direcţia aceasta şi e atât de greu să spui «noi» într-o lume de intelectuali năuciţi”.

PAUL BARBĂNEAGRĂ (†): “Confruntările social-politice care frământă neamul nostru în perioada zisă «de tranziţie» au reafirmat o idee fundamentală: adevărata dreaptă este meta-politică, situându-se, prin conţinutul şi aspi­raţiile ei, nu la dreapta «centrului», ci în inima văzduhului, între «Ierusalimul Ceresc» şi întruchi­parea lui lumească, între adevărurile revelate şi tumultul cetăţii. Într-un peisaj social confuz şi profa­nat de «stângi» şi «drepte» deghizate, Puncte cardinale a regândit deschis valorile noastre creştineşti şi naţionale…”

RĂZVAN BUCUROIU: “Înainte de a vorbi despre Puncte cardinale ca revistă, aş dori să amintesc că adevăratele puncte cardinale au fost oamenii acestei reviste. Devenind puncte cardinale pentru o întreagă umanitate românescă şi creştină, cei care au conceput, realizat şi ţinut în viaţă cea mai longevivă şi constantă (ca număr de apariţii, dar mai ales ca linie editorială) publicaţie post-decembristă merită toată admiraţia noastră. Admiraţia unuia ca mine, bunăoară, pentru tenacitatea dublată de optimism şi prospeţime cu care această echipă (de vârste diferite) a trecut prin absolut toate capcanele tranziţiei, ajungând la ultima şi cea mai grea: indiferenţa! Admiraţia unora pentru linia curat românească a discursului, purtat elegant printr-o limbă neaoşă, plină de parfumul rostirii interbelice. Admiraţia altora pentru creştinismul ortodox angajat, neprefăcut şi nepanicard, care aţâţă la lucrare – fie şi teoretic – multe din latenţele şi chiar neputinţele Bisericii noastre! Admiraţia lui Dumnezeu pentru toate acestea, dar şi iubirea Lui toată pentru martirii închisorilor, a căror icoană – personală, colectivă sau chiar neştiută – a luminat şi animat permanent atât paginile revistei, cât şi trăirile din jurul lor! Puncte cardinale s-au aşezat cuminte acum pe hârtie, dar ele au fost scrise mai întâi în carne, în sânge şi în lacrimă...”

GHEORGHE BUZATU: “Punte de întâlnire între Tradiţie şi Modernitate, între Ţară şi Exil, între generaţia veche şi generaţia nouă, Puncte cardinale rămâne cea mai durabilă şi mai ziditoare publicaţie periodică de dreapta de după 1990”.

PR. GHEORGHE CALCIU (†): “În moralitatea volatilă a ziarelor şi revistelor din România, Puncte cardinale reprezintă, pentru noi toţi, un liman al slujirii adevărului creştin şi naţional, un port în care credinţa şi iubirea de neam găsesc un adăpost împotriva furtunii ce încearcă să zguduie temeliile creştine şi naţionale ale dăinuirii noastre prin vreme… Cu efort, cu sacrificii, cu devoţiune, o mână de oameni, mai tineri şi mai seniori, menţin în viaţă, prin cuvântul lor, convingerile cele mai nobile ale acestui neam şi crezul creştin şi naţional al generaţiilor care au vegheat jertfelnic destinul României şi al Bisericii noastre…”

IULIAN CAPSALI: “Consider că, mai ales în ultimii ani, revista Puncte cardinale s-a dovedit a fi una dintre puţinele tribune deschise dezbaterilor de idei şi polemicilor în zona conservatoare a societăţii româneşti. Articole puternice, care nu ar fi fost acceptate în presa «oficială», dominată de stângism sau, oricum, incertă ca potenţă, şi-au găsit aici locul într-un adevărat şi necesar spaţiu al libertăţii. Cu un Răzvan Codrescu amfitrion elegant şi devotat al acestei cauze, mai degrabă din obligaţie morală şi asumare simbolică a destinului decât dintr-o pornire donquijotescă, aşa cum ar putea să pară la o privire mai puţin atentă, Puncte cardinale şi-a găsit un loc privilegiat într-o istorie pe care a parcurs-o şi a punctat-o, iată, vreme de 20 de ani”.

DR. PAVEL CHIRILĂ: “Mărturisind trecutul şi demistificând prezentul, Puncte cardinale te ajută să fii prudent în relaţiile cu Puterea şi să nu sacrifici Cezarului partea lui Dumnezeu”.

AUREL CIORAN (†): “Am scris recent câteva rânduri ca postfaţă la cartea de memorii a lui Mitu Banea scoasă de curajoasa revistă Puncte cardinale. Admirabil autor, admirabilă carte! Mi-am adus aminte atunci de vechile cuvinte ale episcopului Micu-Klein: «La judecata de apoi nu poţi învia decât din pământul patriei tale»”.

RADU COMĂNESCU: “Pentru mine, revista Puncte cardinale este cea mai puternică dovadă că duhul generaţiei de aur a Gândirii nu a pierit. Este aceeaşi autenticitate în cultura înaltă, este aceeaşi trăire a Tradiţiei deschise către Universal şi este aceeaşi boltă a Ortodoxiei – albastre şi sofianice. Acum, revista trebuie (cred) să facă un pas mai departe: trebuie să învingă!”. (Nu ştim dacă astăzi d-l Radu Comănescu ar mai subscrie propriului său punct de vedere... din secolul trecut.)

MIHAI CREANGĂ: “Cu 20 de ani în urmă, pe când paleta publicisticii româneşti, mortifica(n)tă în comunism, se îmbogăţea uimitor de rapid, apărea şi revista Puncte cardinale. După cum sugera chiar titlul, publicaţia dorea să ofere cititorilor câteva repere perene, ocultate sau deviate în deceniile sângeroasei utopii venite din Răsărit. De atunci şi până astăzi, când s-a ajuns în plin coşmar publicistic, Puncte cardinale a rămas credincioasă sieşi: ne-a arătat ferm Nordul, ajutându-ne să nu ne lăsăm ispitiţi de falsele călăuze. În aceste vremuri ale tuturor rătăcirilor, câţiva oameni cu blazon cultural şi cu panaş imaculat n-au obosit niciodată să ne reamintească începutul începuturilor şi temelia temeliilor: suntem români şi punctum. Mulţumim”.

CRISTIAN CURTE: “Într-o lume care şi cruce îşi face cu stânga (dacă îşi mai face...), oripilată de Tradiţie şi de orice scară axiologică fermă, cu un Sus şi un jos, Punctele cardinale înţeapă îndrăzneţ spaţiul cultural, fără dorinţa de a-l cuceri, ci doar cu speranţa nobilă de a-l insemina de sens. Că lumea nu întotdeauna răspunde la încercarea de a fi ordonată, aceasta e o lege a fizicii şi un dat biblic. Ce poţi să faci decât să continui ca Don Quijote, uitând efemerul şi amintindu-ţi continuu de ţinta eternităţii?”.

ELENA DULGHERU: “Revistă a «gândirii arestate», Puncte Cardinale a suferit, de-a lungul celor douăzeci de ani de existenţă, toate spasmele re-naşterii şi re-aşezării «dreptei» în arena publică românească. Libertatea asumată, cu toate riscurile, faţă de corectitudinea politică uniformizantă a tabloidelor, cât şi aplecarea permanentă asupra Etnosului, Ecclesiei şi Tradiţiei, cu scopul de a le reîngloba în spaţiul marii culturi – iată două nobile «dizidenţe» şi totodată atuuri ale revistei sibiene, care-i scuză episoadele vulcanice, micile contondenţe pripite şi parti-pris-uri, asigurându-i interesul la public şi perenitatea”.

SORIN DUMITRESCU: “Fără zarva subtilă a Punctelor cardinale ale lui Codrescu et comp., gazetăria românească a ultimului deceniu ar fi boantă, lipsită de tăişul textului ortodox riscat şi de savoarea lui sinuci­gaşă. În contextul presei actuale, publicaţia sibiană… reprezintă sarea şi piperul expresiei publice româneşti”.

PAUL GHIŢIU: “Pentru că suntem liberi, putem alege să ne depănăm firul existenţei, călăuziţi de îngerul de pe umărul drept, pe calea cea dreaptă, pentru a construi şi a ajunge în dreapta lui Dumnezeu; sau putem alege şi în răspăr – să distrugem şi să ne distrugem. De aceea, Dumnezeu s-a îngrijit să avem călăuze lumeşti; şi una dintre acestea, cred eu, este Puncte cardinale. Este adevărat că cei care au depănat firul Punctelor cardinale au şi exagerat, au fost şi subiectivi, au şi greşit, dar revista a ţinut drumul drept şi, în sine, nici o călăuză de pe lumea asta nu-i perfectă. Ceea ce nu-i scade cu nimic meritul ca la final să fi fost Călăuza”.

PR. VASILE GORDON: “Numele revistei Puncte cardinale mă duce mereu cu gândul la «virtuţile cardi­nale», despre care vorbeşte Teologia Morală Ortodoxă: Înţelepciunea, Dreptatea, Curajul şi Cumpătarea, care se regăsesc ilustrate generos în toate paginile revistei. Cuvântul-cheie «cardinale» provine din latinescul cardo, «ţâţână, balama» – mică, dar importantă piesă care facilitează deschiderea şi închiderea uşilor. Fie ca revista Puncte cardinale să deschidă în continuare uşile cât mai multor români spre înţelepciune, dreptate, curaj şi cumpătare!”.

NICOLAE HENEGARU/VREMEA DREPTEI: “Puncte cardinale acoperă un gol în publicistica românească de după 1989. Pentru a-şi recăpăta locul care li se cuvine în Conştiinţa românilor, ideile şi idealurile naţionale şi creştine au nevoie de oameni precum cei care semnează în paginile sale. Cu constanţă şi cu demnitate, Puncte cardinale aruncă o lumină asupra căilor posibile de ieşire din confuzia ce domneşte în viaţa noastră politică şi socială...”

JACQUES-VASILE IAMANDI: “De aproape douăzeci de ani Vă citim cu admiraţie şi recunoştinţă în paginile Punctelor cardinale şi am ajuns demult să Vă socotim «conştiinţa noastră mai bună». Suntem mândri de Dumneavoastră şi de revista pe care aţi ctitorit-o, căci prin această realizare misionară, fără egal în presa de dreapta din România postcomunistă, se legitimează o întreagă generaţie mucenicită, cu viii şi cu morţii ei. [...] Cu toţii simţim şi mărturisim că pe faţada casei din Calea Dumbrăvii 109 (devenită de atâta vreme adresa noastră de suflet) s-ar cuveni să stea mâine, alături de placheta omagială Paul Constant, şi placheta omagială Gabriel Constantinescu, ca mărturie despre vrednicia şi continuitatea unei familii româneşti care s-a înnobilat prin spirit – şi a înnobilat totdeodată cetatea Sibiului şi marea familie creştinească a Dreptei naţionale”.

ION IOANID (†): “Dintre publicaţiile din ţară care mi-au căzut în mână, Puncte cardinale este singura scrisă de români, în limba română. Prin asta cred că am spus tot”.

Î. P. S. SERAFIM JOANTĂ: “Cred că revista Puncte cardinale, de orientare naţional-creştină (ortodoxă), este deosebit de utilă, inclusiv pentru românii din Diaspora, care sunt supuşi unui puternic proces de pierdere a identităţii lor naţionale şi ortodoxe. Ortodoxia este matricea formatoare a poporului român; de aceea, numai o cultură ortodoxă autentică poate salva identitatea românească. După cum singură Ortodoxia poate salva lumea, căci ea reprezintă însăşi «fiinţa omului». În ce mă priveşte, citesc cu regularitate Puncte cardinale, chiar dacă nu împărtăşesc unele puncte de vedere”.

SORIN LAVRIC: „Ca orice revistă aflată în răspăr cu ideologia dominantă, Puncte cardinale are o faimă de leprozerie şi o notorietate de cimitir profanat. În realitate, e un fruct oprit care este citit fără a fi citat, bucurîndu-se de acea reputaţie clandestină de care au parte ziarele repudiate oficial. Dacă aş fi judecat revista după veninul secretat de bîrfele auzite pe seama ei, ar fi trebuit să n-o răsfoiesc niciodată de teamă că, atingînd-o, m-aş fi putut molipsi de spiritul ei. Dar am atins-o şi nu am păţit nimic. Nu am cum să nu-l admir pe Răzvan Codrescu pentru stăruinţa netulburată cu care, alături de seniori, s-a îngrijit de destinul revistei vreme de două decenii”.

CLAUDIO MUTTI: Puncte cardinale, che segno regolarmente da diversi anni, rappresenta per me una fonte non conformista per attingere notizie sugli eventi politici e culturali della Romania. In un'Europa largamente dominata dal «pensiero unico» liberaldemocratico e sottoposta a un intenso e multiforme processo di americanizzazione che minaccia la sopravvivenza stessa della sua civiltà, periodici come Puncte cardinale non solo costituiscono veri e propri centri di resistenza, ma svolgono una funzione vitale, perché mostrano la validità della tradizione spirituale cui se riferiscono applicandone i criteri all'interpretazione della realtà. (“Puncte cardinale, în care semnez regulat de mai mulţi ani, reprezintă pentru mine o sursă non-conformistă de informare asupra evenimentelor politice şi culturale din România. Într-o Europă amplu dominată de «gân­direa unică» liberal-democrată şi supusă unui intens şi multiform proces de americanizare ce ameninţă însăşi supravieţuirea civilizaţiei sale, periodice precum Puncte cardinale nu constituie doar adevărate centre de rezis­tenţă, dar îndeplinesc o funcţiune vitală, pentru că pun în evidenţă validitatea acelei tradiţii spirituale ale cărei criterii le aplică în interpretarea realităţii”.)

COSTION NICOLESCU: “Sunt mulţi care reproşează Punctelor cardinale ataşamentul deschis la «cauza legionară». În ceea ce mă priveşte, nu am nici un fel de prejudecăţi în această privinţă. Mai degrabă o anumită simpatie temperată. Observ că atunci când dau de anti devin filo, iar când dau de ultra devin reticent. Consider însă că Puncte cardinale a ales calea justă: nu restaurare patetică, ci recuperare lucidă. Căci sunt puncte de recuperat şi de valorificat, după cum sunt şi unele de părăsit, invalidate de istorie şi, mai ales, de analiza creş­tină a fenomenului. Un fenomen cum a fost cel legionar nu poate fi ignorat, nici expediat, dar nici îmbrăţişat necondiţionat... Ceea ce mi se pare mai important, din punctul meu de vedere, este faptul că aria acoperită de Puncte cardinale rămâne şi se recunoaşte a fi situată în teritoriul Bisericii, respectând tot ceea ce înseamnă Sfântă Tradiţie auten­tică… Un naţionalism frumos, responsabil, asumat şi compătimitor răzbate din programul periodicului sibian. Cu un ochi spre trecut şi cu unul spre viitor, Puncte cardinale reuşeşte să fie în prezent – autentic, militant şi pedagogic… Nu se impune, bineînţeles, să fii de acord cu toate punctele de vedere expri­mate în revistă. Ele acoperă un spectru larg. Vor fi apărut, câteodată, şi exagerări sau greşeli în unele atitudini. Ele nu sunt, însă, niciodată rodul relei credinţe sau al unei proaste întemeieri. Sunt numai explorări eşuate, din care se pot, totuşi, trage destule învăţăminte utile. Desigur, pentru unii revista poate fi incomodă... Cu atât mai bine!”.

ION GAVRILĂ OGORANU (†): “Mi-am regăsit uneori întocmai gândurile în cele scrise de redactorii şi colaboratorii Punctelor cardinale; am învăţat multe de la aceşti fraţi de luptă şi de idealuri… Printre ei, mereu prezent, veghează cel ce a dus greul revistei în toţi aceşti ani, tot mai albitul Gabriel Constantinescu, pe care greutăţile l-au apăsat, dar nu l-au înfrânt niciodată. Să dea Dumnezeu ca la Sibiu, încă mult timp, să ştim că există oameni care cugetă, lăcrimează şi speră într-un viitor mai bun pentru neamul românesc”.

PR. IUSTIN PÂRVU: “… Publicaţia Puncte cardinale este pentru orice cititor un cadru de referinţă în căutările cu care se confruntă societatea contemporană creştină, reuşind cu deosebit succes să ofere soluţia evanghelică acolo unde eroarea, confuzia, minciuna, defăimarea şi mizeria morală îşi caută locul. Regăsim în paginile ei «cuvântul care zideşte» la temelia spirituală a unui neam creştin ce şi-a înţeles şi asumat vocaţia de «Poartă a creştinătăţii». Îi dorim, aşadar, curajul mărturisirii, «tinereţea fără bătrâneţe şi viaţa fără de moarte» a tuturor eroilor noştri care au vegheat, luptători şi rugători deopotrivă, la hotarele României Creştine!”.

G. PIŞCOCI-DĂNESCU/F.R.O.N.D.E.: “Fundaţia Culturală «Franţa-România» (F.R.O.N.D.E.), înfiinţată în 1993, al cărei director general sunt, a acordat premiile sale anuale unor scriitori anti-comunişti precum Ana Selejan (Trădarea intelectualilor), Ion Gavrilă Ogoranul (Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc) şi Marcel Petrişor (Secretul Fortului 13). Premiile pe 1996 şi 1997 s-au cumulat, laureată fiind publicaţia Puncte cardinale (Periodic independent de orientare naţional-creştină) din Sibiu, condusă de Domnii Gabriel Constantinescu (director), Răzvan Codrescu (redactor-şef), Demostene Andronescu (redactor-şef adjunct), Constantin Iorgulescu şi Marcel Petrişor. Prin acordarea acestui premiu, am ţinut să recunoaştem publicaţiei Puncte cardinale virtutea de a-şi asuma tradiţia în spirit, responsabilitatea morală şi civică, apărarea identităţii naţionale, a credinţei în Dumnezeu şi a demnităţii – daruri esenţiale în perspectiva unei adevărate reînvieri româneşti”.

DORU POPOVICI: “Transmit directorului revistei Puncte cardinale şi întregului colectiv redacţional felicitările mele sincere. Aţi conceput o revistă în care sensul sublim al acelui sine ira et studio, precum şi semnificaţia tolerantului dicton Audiatur et altera pars – ambele, adevărate puncte de plecare, etice – triumfă”.

RADU PREDA: “Revista Puncte cardinale este, că ne place sau nu, cu adevărat un reper în peisajul publicisticii noastre de după 1989. În ceea ce mă priveşte, am scris în paginile ei, aşa cum am citit şi texte a căror ideologie nu o împărtăşesc. Cu toate acestea, cred că am înţeles un lucru: această revistă este oglinda căutărilor, decantărilor, nesiguranţelor, idealurilor, suferinţelor, mâniilor, naivităţilor şi principiilor mai multor generaţii anticomuniste la un loc. Pentru faptul de a fi prezentat tocmai istoria şi ideile acestor oameni, mulţi, prea mulţi dintre ei plecaţi deja într-o lume mai bună, Puncte cardinale merită tot respectul. Mai mult însă decât atât, timp de două decenii, publicaţia a încercat să pună în dialog aceste generaţii revolute cu noile generaţii. Dacă schimbul s-a făcut cu adevărat, şi cu un plus de înţelepciune, nu pot să mă pronunţ...”

DAN PURIC: “O Românie ca o corabie prinsă veşnic de furtună, cu un catarg al demnităţii smuls de valurile istoriei, cu o cârmă ruptă de stânci, cu busola pierdută şi cu un echipaj îngrozit de neantul din jur. Pietrificaţi de spaimă, oamenii, puţinii care au mai rămas, privesc întunericul din jur cu mâinile încleştate pe tot ce mai poate fi un punct de sprijin. Pânzele demult au fost sfâşiate şi oricum nu mai au pe ce să se înalţe... Vâslele rupte plutesc în larg... Aceasta este ţara, azi. Aceasta este România pe care o trăim. Şi totuşi, din negură, apare din când în când o stea. Este Steaua Polară. Furtuna doar o acoperă, dar nu poate ajunge până la ea. Aceasta este revista Puncte cardinale pe cerul întunecat al României de azi”.

DAN STANCA: “Puncte cardinale este o revistă de care avem nevoie, cum avem nevoie de oricare altă revistă de atitudine, ideologică şi culturală. Ea a vrut, în toţi anii care au trecut de la apariţia ei, să identifice o dreaptă românească şi europeană, să pună în lumină legătura care există între ideologie şi credinţă. Desigur, uneori a exagerat, dar nu poţi fi perfect obiectiv atunci când iubeşti... Plecând de la titlul cărţii lui Crainic Puncte cardi­nale în haos, cred că această revistă tensionează spiritul şi, strângând în jurul ei colaboratori de prestigiu, ar putea să fie nu Axa sau Buna Vestire, aşa cum se crede îndeobşte despre ea, ci Gândirea sau Vremea acestui prezent problematic”.

GABRIEL STĂNESCU: “Am luat cunoştinţă de revista Puncte cardinale relativ târziu, după ce fusese mediatizată în unele publicaţii ce nu ţineau de cureaua de transmisie a puterii postcomuniste. Coincidenţa a făcut ca în vara lui 1997 să lansez primul număr al revistei Origini-Romanian Roots la Câmpul Românesc din Hamilton, Canada. Cu mai multe numere din Puncte cardinale venise din ţară poetul Demostene Andronescu, redactor al revistei. Am răsfoit-o curios, cu gândul la Nichifor Crainic... Nu, nu era o revistă care să continue linia gândirismului interbelic, ci mai degrabă o replică vie, necesară, dar şi argumentată la acea «teroare a istoriei» de care vorbea Mircea Eliade. Prin strădanii şi colaborări de excepţie, Puncte cardinale ţine sus făclia demnităţii româneşti, făcând cunoscute generaţiilor ce vin adevăratele valori morale ale acestui neam. Azi, la 20 de ani de existenţă, revista – al cărei ctitor şi arhitect spiritual, dar şi meşter într-ale condeiului, în bună tradiţie românească, este d-l Gabriel Constantinescu – vine să întregească ideea că fără sacrificiu nici o faptă mare nu e posibilă...”.

CLAUDIU TÂRZIU/ROST: “Am citit pentru prima dată Puncte cardinale acum vreo 16-17 ani, pe cînd eram aproape un copil. Şi a avut asupra mea o impresie puternică. Îmi părea un profesor de modă veche, elegant, încheiat pînă la ultimul nasture al vestonului, sever, inhibant de cult şi care îmi deschidea nebănuite uşi spre lume şi spre mine însumi. Am aflat această revistă la A.F.D.P.R., unde mi-a fost prezentată drept cartea de vizită a elitei jertfitoare, pentru Hristos şi neamul românesc, în închisorile comuniste. Încă un motiv, pentru mine, de sfială şi evlavie faţă de ea. De atunci ne-am apropiat mult. O simt ca pe un bunic cu care, la vreme de seară, îmi place să «uneltesc» o mai bună tocmeală a lumii româneşti...”

PETRE ŢUŢEA (†): “Îmi pare rău după Veghea: titlul îmi plăcea grozav! Dar nici Puncte cardinale nu e rău: mai exorcizaţi geografia... În democraţie, dacă nu te orientezi repede, rişti să nu te mai orientezi deloc... Trebuie recuperate reperele, că altfel libertatea te ajută s-o iei razna, şi-ţi mai dă şi-un şut în fund!” (Bucureşti, aprilie 1991).

 

RAFAEL UDRIŞTE: “Puncte cardinale: holograma patimilor, răstignirii şi învierii Neamului Românesc”.

PR. IOAN SORIN USCA: “Asemenea personajului Stalker din filmul omonim al lui Tarkovski, revista Puncte cardinale călăuzeşte, de aproape două decenii, către tărâmuri pline de har, tărâmuri către care nu se mai prea înghesuie nimeni. Dar, ca şi acela, a continuat să călăuzească. Iar dacă uneori i se va fi părut că răul cel mai mare şi mai oranj ar fi, în fapt, un rău mai mic, aceasta se datorează slăbiciunilor omeneşti…”

PR. CONSTANTIN VOICESCU (†): “Dumneavoastră, la Puncte cardinale, aţi găsit formula prin care dreapta creştină se poate exprima convingător pentru lumea de azi. Nu vă lăsaţi intimidaţi: mergeţi cu Dumnezeu înainte! E o dublă datorie: faţă de cei vii şi faţă de cei morţi…”

VARUJAN VOSGANIAN: “Într-o perioadă a confuziei de valori, a ambiguităţilor de tot felul, a utilizării simbolurilor naţionale şi valorilor creştine ca recuzită electorală, colectivul revistei Puncte cardinale a cultivat cu grijă aceste flori rare care sunt credinţa, consecvenţa şi limpezimea. Două decenii în care românilor li s-a vorbit despre români nici aşa cum ne-ar plăcea să fim, nici aşa cum nu avem curajul să fim, ci aşa cum suntem, cu amestecul nostru unic de ortodoxie şi de latinitate. În România tranziţiei, în care pe măsură ce ne lecuim, ne vătămăm, am primit de la Puncte cardinale licoarea tămăduitoare a autenticului”.