PROIECTUL NERA:

MEDICINĂ ŞI CREDINŢĂ

La Slatina Nera (jud. Caraş-Severin), în avale de Cheile Nerei şi de Rezervaţia Beuşniţa, pe un plai mirific unde poluarea nu a ajuns (şi sperăm să nici n-ajungă), s-a pus recent temelia primei Clinici de Recuperare Oncologică din România. Iniţiatorul proiectului este prof. univ. dr. Pavel Chirilă, care-şi are obârşiile în zonă şi care, la începutul anilor ‘90 a ctitorit pe acele locuri şi Sfînta Mănăstire Nera, cu hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, astăzi cu o obşte de peste 50 de vieţuitoare. Proiectul ne-a atras atenţia cu atît mai mult cu cît vizitasem nu demult Hospice-ul „Sfînta Irina” de la Voluntari (despre care am şi scris, inclusiv pe acest blog), o altă ctitorie a d-lui dr. Chirilă, pentru îngrijiri acordate bolnavilor de cancer în stadiu avansat. I-am solicitat deci un interviu lămuritor, pentru că mulţi cititori sînt tot mai interesaţi de „lupta cu cancerul” şi de posibila con-lucrare pe acest tărîm între medicină şi credinţă. Interviul a apărut iniţial în revista Lumea credinţei. (Răzvan Codrescu)

Domnule doctor, aţi întemeiat, în ultimii 20 de ani, mai multe asociaţii, fundaţii şi centre medicale, dar, dacă sînt bine informat, şi două mănăstiri de maici: Christiana, în Bucureşti, şi Nera, în Caraş-Severin…

Am încercat să fac ceva pentru Biserică, nu de unul singur, ci cu mulţi parteneri minunaţi, din laicatul ortodox, dar şi din lumea clericală. Nu ştiu cît am reuşit…

Păi ce sînteţi dvs. de profesie: medic sau ctitor?!

Medic, dar pasionat de conceptul de medicină creştină.

Lumea largă vă cunoaşte mai ales ca întemeietor şi preşedinte al Asociaţiei Filantropice Medicale Creştin-Ortodoxe „Christiana”. E vreo legătură între Asociaţia „Christiana” şi Fundaţia „Sfînta Irina”, sub egida căreia aţi iniţiat de curînd ambiţiosul Proiect Nera?

Material nu, dar există, desigur, un duh al „Christianei” care se regăseşte în toate întreprinderile mele ulterioare. Cînd am întemeiat, împreună cu alţii, mireni sau clerici, Asociaţia „Christiana”, la începutul anilor ’90, am vrut să punem din nou în lucrare duhul „vasiliadelor”, în contextul specific şi complex al vremurilor noastre, şi să promovăm, nu numai teoretic, dar şi practic, alternativa medicinii creştine. Oficialităţile au fost foarte nereceptive şi, în loc să ne sprijine, ne-au tot pus beţe în roate. Luxată din toate părţile, „Christiana” s-a încăpăţînat totuşi să subziste şi să funcţioneze, chiar dacă n-a putut rămîne la parametrii iniţiali. La Voluntari, unde locuiesc, am făcut Centrul Medical „Naturalia” şi pe urmă Centrul de Îngrijiri Paleative „Sfînta Irina” (printre primele de acest fel din ţară). Fundaţia „Sfînta Irina” este sora mai tînără a „Christianei”, cu un domeniu de activitate mai clar circumscris, axat pe asistenţa medicală, socială, spirituală acordată bolnavilor de cancer, pe „lupta cu cancerul” în general. O să mă întrebaţi: de ce tocmai cancerul? Păi pentru că este a doua cauză de mortalitate în România şi în toată Europa, lumea largă îl vede ca pe un fel de „boala bolilor”… La cel puţin trei forme de cancer – plămîni, col uterin şi creier – România are incidenţa cea mai mare. Cu toate acestea, la noi, după ce că avem de înfruntat atîţia factori ambientali agresivi, activitatea de prevenţie, depistare şi terapie a acestei cumplite boli este… sumară (ca să nu spun altfel). Sigur, chiar în condiţii optime, medicina poate mai puţin decît poate Dumnezeu, prin sfinţii Lui. Pe Sfîntul Nectarie Taumaturgul, bunăoară, n-o să-l „concureze” niciodată puterile omeneşti ale medicinei, ale ştiinţei în genere. Dar aceasta nu înseamnă că trebuie să lăsăm lucrurile în paragină, în nepăsare, ci mai degrabă să conjugăm, pe cît se poate, calea „de jos” cu calea „de sus”… Acesta şi este „pariul” medicinii creştine.

Întorcîndu-ne la activitatea Fundaţiei „Sfînta Irina”, era firesc ca, după ce am pus pe picioare Centrul de Îngrijiri Paleative, pentru asistenţa bolnavilor în faza avansată, să purcedem şi la punerea pe picioare a unei Clinici de Recuperare Oncologică, pentru bolnavii în faza de debut, cu şanse mari de vindecare, dacă există cadrul şi strategiile adecvate.

Profesor universitar doctor Pavel Chirilă:

AJUTAŢI ŞI AJUTAŢI-VĂ!

O VASILIADĂ A SECOLULUI XXI

Interviu cu Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă

de Cristela Georgescu

Domnule doctor, care este la ora actuală în România schema de vaccinare pentru un copil?

Până la 3 ani, schema de vaccinare propusă de Ministerul Sănătăţii, cuprinde 26 de vaccinuri (incluzând şi rapelurile); chiar dacă nu sunt 26 de inoculări se ajunge la aceasta cifră datorită polivaccinurilor (de ex: Infarix conţine 6 tulpini).

Ce înseamnă schema obligatorie şi câte vaccinuri cuprinde ea? Dar cea opţională?

Noţiunea de obligatoriu şi opţional este falsă. Nicio vaccinare în Europa nu este obligatorie. Zic medicii de familie că este obligatorie, dar, legal, nu este. Reglementarea românească prevede obligativitatea medicului de a vaccina copilul dacă părinţii cer lucrul acesta şi dacă nu există contraindicaţii.

De când şi cum s-a ajuns la un număr atât de mare de vaccinuri?

În urmă cu 30-40 de ani exista o schemă minimală de vaccinuri. Pe măsură ce laboratoarele au preparat noi vaccinuri, medicii (la indicaţia Ministerului Sănătăţii) le-au prezentat ca „benefice”, „necesare” şi „obligatorii”.