de Marius MANTA

Puțini sunt cei care deprind cu trezvie rugătoare rosturile povețelor, ale pildelor Patericului. De altfel, experiența isihiei pare să impună un efort ascetic deosebit – în trup și în gândire. „Rostuirea” ființei capătă sens doar cât timp omul își aduce aminte de condiția sa prea minunată, de realitatea că e chip a lui Dumnezeu; pe de altă parte, liberul arbitru îi conferă un statut unic, îi oferă parcă în chip alegoric, fie și în parte, răsplata cel va aștepta în lumea de sus. Se știe, măsurile omului nu fac nici două parale în fața înțelegerii Dumnezeiești, drept pentru care, mândria omului trebuie să dispară și să facă loc discernământului purtat de Duhul Sfânt.

Pe de o parte, pustia a rămas în istorie drept spațiul, toposul unde s-au nevoit mulțime de înțelepți. Mai important, dincolo de pustia fizică, putem treptat vorbi de o stare a sufletului care se acordă cu trăirea duhovnicească înaltă. O atare trăire transcende timpul și ajunge în fapt să dialogheze cu voia lui Dumnezeu. Patericul adună micro-istoriile minunate de la începuturi ale sfinților părinți. În manieră epică, ne este de fapt prezentată relația plină de iubire între avva și ucenic, în cadrul căreia cel de-al doilea este în permanență supus la încercări de tot felul iar pașii îi sunt îndreptați către drumul cel drept. Patericul rămâne în timp poate manualul cel mai interesant pentru mentalitățile europene (și nu numai!), o Hristoitie ce oferă modele demne de urmat pe calea lungă și grea a izbăvirii de păcate.

Plină de înțelesuri profunde mi se pare a fi noua carte semnată de Răzvan Codrescu, un volum ce se raportează în manieră inedită la întreaga experiență a pustiei. De data aceasta în manieră lirică, „Crucile pustiei”, subintitulat „poeme neptice”, reușește să reconfigureze spațiul de nevoință al marilor părinți, adunând în cuprinsul său douăzeci și patru de „cânturi”. Sunt remarcabile artificiile de compoziție, cât și cele stilistice pe care le găsește autorul pentru a surprinde condiția cu totul specială a părinților pustiei. În bună măsură, volumul de față se instituie el însuși într-un manual cu finalitate duhovnicească. La nivelul metaforei, autorul are acces la „mașina timpului” și ne oferă nemijlocit, din chiar mijlocul pustiei, pilde închise-n figuri de stil. Înspre finalul lecturii, cititorul poate da mărturie că a suit încă o treaptă pe scara ce înalță. Suntem atenționați, situațiile prezentate nu sunt preluate din Patericul egiptean și nici din vreo altă carte asemănătoare: acestea vor fi doar elemente de referință pentru spațiul livresc.