Năzuiesc ca folosul acestor poeme – chiar limitat de puţina mea vrednicie – să fie deopotrivă estetic şi duhovnicesc, sensibilizîndu‑l o dată mai mult pe cititorul de azi faţă de marea zestre de spiritualitate ascetică şi mărturisitoare a Răsăritului ortodox şi de fascinanta lume/umanitate a Evului Mediu creştin. Dar şi faţă de actualitatea eternă a problematicii duhovniceşti, pe hotarul inefabil dintre filocalie şi calofilie, acolo unde cuvintele (încă) se mai cer după Cuvînt. (Autorul)