|
Autori: Preot Ioan Sorin Usca, Prof. Ana Usca
Volum apărut cu binecuvântarea ÎPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului
Editura Christiana, București, 2015
După o întârzire de câțiva ani, pe care o regretăm cu toții, reluăm seria de tâlcuiri verset cu verset ale cărților Vechiului Testament, întemeiate cu precădere pe marele tezaur exegetic al patristicii răsăritene, dar aducând, ori de câte ori este cazul, și precizări istorice sau filologice de dată recentă. Autorii îmbină rigorile teologiei cu exigențele culturii actuale, oferind un valoros instrument de lucru adresat mai ales seminariștilor și studenților în Teologie, dar și intelectualității creștine în general. În cursul anului viitor vor apărea ultimele trei volume din serie: Ieremia (XVI), Iezechiel (XVII) și Profeții mici (XVIII). (Răzvan Codrescu)
Volum broșat, 379 pagini, format 13x20

|
|
Autor: Părintele Gheorghe Calciu
Ediție îngrijită și postfață de Răzvan Codrescu
Editura Christiana, București, 2015
Am ocolit în titlul acestui volum denumirea consacrată Şapte cuvinte către tineri, deoarece astăzi seria respectivă implică de fapt nouă texte, celor şapte cuvinte rostite efectiv (în 1978) adăugîndu-li-se nu doar vechiul cuvînt suplimentar (către tinerii teologi), ci şi un nou cuvînt de dată mai recentă („Hristos a înviat în inima ta!”, 1998). Desigur, cititorii vor ţine seamă de momentul şi de scopul în care predicile mai vechi au fost concepute, în plin regim ceaușist, ca reacție împotriva dărîmării bisericilor și a educației ateiste a tinerelor generații. Aceasta nu înseamnă cîtuşi de puţin că mesajul lor n-ar mai fi unul actual: pe lîngă interesul „documentar”, valoarea lor intrinsecă (spirituală, morală, catehetică) rămîne incontestabilă. Spiritul şi limbajul lor pot constitui pînă astăzi un model de predică ortodoxă vie, adaptată – fără compromisuri esenţiale – receptivităţii tineretului contemporan. (Răzvan Codrescu)
Volum broşat, 94 pagini, format 11x20

|
Autor: Razvan Codrescu
Mic documentar îngrijit de Răzvan Codrescu

Editura Christiana, București, 2014
O carte precum cea de faţă ar fi fost de dorit să fie alcătuită, tipărită şi larg răspîndită de Biserica însăşi, de la înălţimea autorităţii şi competenţelor sale teologico-duhovniceşti, ca necesar şi elementar demers catehetic: nu numai pentru a lămuri cazul dezgropării abuzive a părintelui Calciu, ci şi pentru a preveni eventualele recidive. Noi am încercat aici să punem la un loc, spre informarea şi lămurirea celor interesaţi, o suită de texte recente ce alcătuiesc o radiografie jurnalistică a cazului, sprijinite, în Addenda, şi de alte texte relevante, de dată mai veche, unele provenite chiar de la părintele Calciu. Sperăm ca demersul nostru editorial să aducă un plus de edificare, atît cît permit instrumentele unei oneste jurnalistici creştine. (Răzvan Codrescu)
Volum cartonat, 124 pagini, format 13x20

|
Autor: Răzvan Codrescu
Cu o prefață de Costion Nicolescu
Editura Christiana, București 2014
Am adunat între copertele acestui mic volum, la sugestia cîtorva prieteni şi colaboratori apropiaţi, o selecţie din interviurile pe care s-a întîmplat să le dau de-a lungul vremii unor publicaţii periodice sau cotidiene. Cartea este, pînă la urmă, expresia unui crez, pe care am încercat să-l slujesc, după puteri, în tot scrisul meu, dar şi „în viul vieţii”, şi pe care, la 55 de ani, sînt încă prea tînăr ca să-l supun bilanţului şi deja prea bătrîn ca să-l supun schimbării. Nu-mi rămîne decît să devin pînă la capăt ceea ce sînt şi să-L rog pe bunul Dumnezeu să fie cu mine mai îngăduitor decît o merit. (Răzvan Codrescu)
Volum cartonat, 158 pagini, format 13x20

|
Autor: Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă
Editura Christiana, București, 2014
Cartea domnului profesor universitar doctor Pavel Chirilă, mărturisitor al credinţei ortodoxe şi practicant al medicinei creştine, este, prin experienţele rememorate, o pedagogie a modului în care se impune revizuirea abordării omului din perspectiva realităţii că trupul este templul Duhului Sfânt. Conceput pe structura interviului, textul este o confesiune mozaicată, organizat în raport cu cele două dimensiuni ale activităţii personale – Spitalul şi Biserica. Termenul întâmplări, care fundamentează titlul, poartă sacralitatea etimonului (conform DEX: probabil din lat. intemplare; în latină este compus din in şi templum), implicând evenimente cu statut de modele ale unei vieţi trăite creştineşte. Lectura cărţii – utilă medicilor, preoţilor, bolnavilor şi sănătoşilor deopotivă – aduce cu ea dulceaţa prezenţei lui Hristos în minţile şi sufletele acestora şi convingerea că rugăciunea, postul, pacea, credinţa sunt soluţiile oferite de Dumnezeu drept garanţii pentru salvarea insului con templator. (Prof. Univ. Dr. Maria Magdalena Jianu)
Volum broşat, 96 pagini, format 13x20

|
Autor: Mihai Gavril
Editura Christiana, București, 2014
Amintind de teatrul absurdului – şi mai ales de piesa lui Eugen Ionescu Ucigaş fără simbrie, cu celebrul discurs electoral al Coanei Pipa –, piesa lui Mihail Gavril este o parabolă parodică a democraţiei demagogice, dar şi a alienării existenţiale a omului rămas fără memorie şi fără transcendenţă. Creştinul este familiarizat cu alegoria perpetuată în Pidalion a Bisericii ca o corabie ce străbate talazurile lumii spre limanul mîntuirii. Cînd se pierde însă relaţia vie cu Dumnezeu, „nodul divin care leagă lucrurile”, şi la nivel personal, şi la nivel comunitar, Arca Învierii devine Corabie a Nebunilor, iar restul mesianic de umanitate, întruchipat aici de Lazăr, smeritul vindecător (de la numele evanghelic Lazăr vine şi cuvântul lazaret), retrăieşte drama răstignirii. Dar jertfa şi plînsul sînt început al vindecării/mîntuirii: „Corabia aceasta este un spital în care trăiesc oameni în curs de vindecare. Cine ştie – scapă!”. Împărăţia este, de fapt, înlăuntrul fiecăruia, iar descoperirea ei este marele pariu perpetuu al veacului cu veşnicia. (Răzvan Codrescu)
Volum broşat, 64 pagini, format 11x20

|
Editat de P. Scott Richards și Allen E. Bergin, sub egida Asociației Americane de Psihologie
Tradus în românește de Maica Anastasia Igiroșanu
Cu un cuvînt înainte la ediția românească de Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă
Editura Christiana, București, 2013
Un eveniment în literatura internațională de specialitate, cartea de faţă – deosebit de valoroasă științific, pentru că este scrisă de specialiști în psihoterapeutică, dar şi în fiecare religie abordată – se adresează în primul rînd profesioniștilor (psihologi, medici, teologi, preoți, asistenți sociali), dar şi publicului larg care este preocupat de raportarea existenței la valorile și experiențele religioase vechi de cînd lumea şi esenţiale în viaţa multora dintre noi. Dacă unele realităţi sociale, etnice, religioase şi culturale abordate în carte ţin strict de lumea americană, multe altele se regăsesc şi în lumea europeană şi românească, mai ales cele din aria largă a creştinismului şi a celor trei monoteisme în general. Sperăm ca apariţia acestei traduceri să deschidă noi orizonturi de abordare şi psihoterapeuticii româneşti şi să determine o cercetare mai aprofundată a realităţilor noastre specifice sub aspect religios şi spiritual, depăşind divorţul ateo-materialist dintre ştiinţă şi religie (demers care reprezintă şi el o treaptă a despărţirii de comunism şi de marxismul rezidual care încă ne otrăveşte sufletele). (Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă)
Volum cartonat, 560 pagini, format 17x24.5, full color

|
Autor: Lidia Meşkova
Traducere din limba rusă de Anastasia Mitric
Cu o prefaţă de Ieromonah Teofan Munteanu
Editura Christiana, Bucureşti, 2013
Asemenea sfinţi, precum Cuviosul Antipa (1816-1882), ne învaţă şi ni-L mărturisesc pe Dumnezeu prin însăşi tăcerea lor, sfinţită prin rugăciunea inimii, îndemnîndu-ne şi pe noi să descoperim cum în tăcere „se îmbogăţeşte pomenirea lui Dumnezeu” chiar şi în sufletele noastre, împresurate de păienjenişul vieţii, şi cum îl smereşte pe omul nostru vechi înţeleapta linişte a pustiei... Prin astfel de pustnici şi iubitori de tăcere, ca stareţul Antipa, Dumnezeu ne descoperă – atât cât va putea fiecare să înţeleagă – a Sa „taină a veacului ce va să fie”… (Lidia Meşkova)
Volum cartonat, 170 pagini, format 13x20

|
Autori: Pavel Chirilă, Mădălina Popescu, Cristela Georgescu
Editura Christiana, Bucureşti, 2012
Cartea aceasta este scrisă de trei specialişti experimentaţi în terapii alternative: Pavel Chirilă – medic primar boli interne, Mădălina Popescu – specialistă în imunologie şi alergologie clinică, Cristela Georgescu – absolventă a programului Plant Baise Nutrition, Cornell University, S.U.A. Drepturile de autor şi veniturile editoriale realizate din această carte sunt cedate integral pentru construirea Clinicii Nera – prima Clinică de Recuperare Oncologică din România. Cumpărând această carte, ajuţi şi te ajuţi! (Răzvan Codrescu, directorul Editurii Christiana)
Volum broşat, 125 pagini, format 14,5x21,5, full color

|
 Autor: Razvan Codrescu
Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită
Colecţia: "Cruciaţii secolului XX"
Editura Christiana, Bucureşti, 2012
Prima ediţie a acestei cărţi a apărut în anul 2001 în colecţia F.I.D. („Fapte, Idei, Documente”) a Editurii Vremea din Bucureşti. Sper că această a doua ediţie, în care cartea aproape că şi-a dublat dimensiunile, să-i ajute mai ales pe cei mai tineri, să separe mai lesne grîul de neghină, atît în ce priveşte trecutul, cît şi în ce priveşte prezentul lumii româneşti. Încerc şi pe această cale, să provoc o abordare onestă si destresată a unei factologii şi problematici complexe, convins fiind că legionarismul a avut şi mari păcate, dar şi destule virtuţi, şi că el este în orice caz – fie că ne place, fie că nu – inseparabil legat de istoria şi spiritualitatea românească. (Autorul)
Volum broşat, 394 pagini, format 13x20

|
|
|
|
<< Început < Anterior 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Următor > Sfârşit >>
|
JPAGE_CURRENT_OF_TOTAL |
|