FAȚA TRISTĂ A MEDICINEI CONTEMPORANE PDF Imprimare Email

Autori: Prof. Dr. Pavel Chirilă, Fizician Nicoleta Sturzu

Cartea are un titlu blând: Fața tristă a medicinei contemporane, din delicateţe şi decenţă faţă de ştiinţa şi arta vindecării. La întrebarea care se pune: „Există și un risc pro moarte în actul medical contemporan?”, putem spune că există dacă luăm în considerare milioanele de avorturi anuale, la cerere, şi miile de cazuri eutanasiate, tot la cerere. Şi mai grav decât orice este o conlucrare tristă între lumea medicilor şi lumea pacienţilor, căci împreună şi-au dat legi conform cărora persoana umană poate fi omorâtă „absolut legal”. Aceasă carte nu critică medicina, ci degradarea ei, și nu are alt scop şi sens decât de a trage un semnal de alarmă pentru a deveni conștienți de această realitate. (Prof. Dr. Pavel Chirilă)

Editura Christiana, București, 2019

Voum broșat, format 13x20, 85 pagini

 

 

 
O CRESTOMAȚIE COMENTATĂ UNICĂ LA NOI PDF Imprimare Email

La Editura Christiana

 

 

CU PROFEȚII MICI SE ÎNCHEIE
SERIA INTITULATĂ
„VECHIUL TESTAMENT”
ÎN TÎLCUIREA SFINȚILOR PĂRINȚI”


Seria de tîlcuiri verset cu verset al cărţilor Vechiului Testament, finalizată prin volumul XVIII, se întemeiază cu precădere pe marele tezaur exegetic al patristicii răsăritene, dar aducînd, de cîte ori este cazul, şi precizări istorice şi filologice de dată recentă. Autorii îmbină rigorile teologiei cu exigenţele culturii actuale, oferind un valoros instrument de lucru adresat mai ales seminariştilor şi studenţilor în Teologie, dar şi intelectualităţii creştine în general.

Urmează „Noul Testament în tîlcuirea Sfinților Părinți”. (R. C.)


Autorii și echipa redacțională dedică această împlinire editorială domnului PROF. DR. PAVEL CHIRILĂ, întemeietorul și veghetorul Christianei, căruia îi doresc sănătate și multe alte împliniri!

 
SONETE DE METOC PDF Imprimare Email

Autor: Valentin Dan

Cu un cuvânt înainte de Răzvan Codrescu

„Divulgată cu zgârcenie, abia în anii din urmă, poezia lui Valentin Dan (n. 1970) a atras atenția și a plăcut prin temeritățile ei lexicale și imagistice, prin fascinanta dinamică a ideilor și analogiilor insolite, prin înfruntarea – mai degrabă stoică decât tragică – a unei «transcendențe goale» căreia îi refuză resemnata complicitate, dar și prin elaborarea ei atentă și măiestrită, la care mai rar se ispitesc sau se încumetă poeții zilelor noastre: «ritmurile noi», rimele subtile (chiar cu riscul de a aluneca uneori în asonanțe), aliterațiile de un farmec aproape magic, dislocările topice  care duc limba – harismatica și mlădioasa limbă română! – până la limitele tranzitivității ei expresive. Din toate acestea se iscă frumusețea inefabilă a unei aventuri poetice de o stranie originalitate, căreia acest debut editorial târziu, aș zice «arghezian», nu-i este decât o îndelung pritocită arvună”. (Răzvan Codrescu)

Editura Christiana, București, 2019

Volum broșat, 106 pagini, format 13x20

 

 
DOCTORUL NICOLAE C. PAULESCU SAU ŞTIINŢA MĂRTURISITOARE PDF Imprimare Email

Ediția a treia

Crestomație, note și tablou bio-bibliografic de Răzvan Codrescu

Cu o postfață de Părintele Galeriu

Ediţia întâi a acestei cărţi a apărut la începutul anului 2002 şi a marcat încheierea “Anului Paulescu” (2001), când s-au împlinit 70 de ani de la moartea doctorului Nicolae C. Paulescu (1869-1931) şi 80 de ani de la descoperirea de către el a insulinei, propunându-şi o introducere lămuritoare şi lesne accesibilă în gândirea filosofico-ştiinţifică a marelui savant, dar şi în complexa sa biografie. A doua ediţie, revizuită şi adăugită, a marcat, în 2009, împlinirea a 140 de ani de la naşterea sa. iar această a treia ediție marchează aniversarea a 150 de ani  Volumul reprezintă o premieră, prin faptul că adună la un loc atât scrieri despre N. C. Paulescu, cât şi scrieri de N. C. Paulescu, cititorul de astăzi având astfel la îndemână acele texte care acoperă aproape integral concepţia filosofico-ştiinţifică a autorului. (Răzvan Codrescu)

 

Editura Christiana, București, 2019

Volum broșat, format 13x20, 291 pagini

 
ACATISTELE SFINȚILOR ARHANGHELI MIHAIL, GAVRIIL ȘI RAFAIL PDF Imprimare Email

Autor: Răzvan Codrescu

Cu o predoslovie despre îngeri

Pe la începutul anilor 2000, la repetatele îndemnuri ale regretatei Gabriela Moldoveanu (mai tîrziu Maica Hristofora), m-am încumetat să alcătuiesc două acatiste (care erau de lipsă la noi, pe lîngă cel al Sfîntului Arhanghel Mihail, tradus din rusește): al Sfîntului Arhanghel Rafail și al Sfîntului Arhanghel Gavriil. Pe ambele le reproduc aici în forma ultimei lor apariții (2006). Cu ajutorul lui Dumnezeu, li se adaugă acum acatistul românesc al Sfîntului Arhanghel Mihail, Arhistrategul legiunilor cerești. Dacă Acatistul Sfîntului Arhanghel Rafail este numai în proză, iar cel al  Sfîntului Arhanghel Gavriil parte în proză, parte în versuri, Acatistul Sfîntului Arhanghel Mihail este integral în versuri. „Predoslovia despre îngeri” care le însoțește în volum este o sinteză extrasă din cărțile mele O introducere în creștinism (2014) și Gîlceava dracului cu lumea... (ed. 2017). (Răzvan Codrescu)

Editura Christiana, București, 2018

Volum broșat, 89 pagini, format 13x20


 

 
Stalingrad. O poveste românească spusă de veteranul Nică Paiu PDF Imprimare Email

Autor: Sorin Berilă

Cu un cuvânt înainte de Răzvan Codrescu

Cartea de față ne provoacă la reconsiderarea unui episod major, dar controversat al istoriei noastre recente – bătălia de la Stalingrad, moment-cheie al celui de-Al Doilea Război Mondial –, pornind de la mărturia unui om care s-a identificat cu ea în viul vieții lui: veteranul de război Nică Paiu, astăzi nonagenar, trăitor simplu și autentic al vremurilor, cu fervoarea unui crez național în lipsa căruia noi tindem astăzi să pierdem atât sensul experienței personale, cât și pe cel al destinului comunitar. Meritul d-lui Sorin Berilă este că, pornind de la această mărturie emoționantă, care dă întregului demers coloana vertebrală a vieții, reface, pe baza unei documentații substanțiale, contextul unei întregi perioade de răscruce a istoriei noastre contemporane, ale cărei consecințe le resimțim până azi și din care ar fi vremea să tragem, până la capăt, cuvenitele învățături. (Răzvan Codrescu)

Editura Christiana, București, 2018

Volum broșat, 132 pagini + 24 planșe foto, format 13x20

 
Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinților Părinți. XVII: Iezechiel. Daniel PDF Imprimare Email


Autori: Pr. Ioan Sorin Usca, Pr.Valer Budiul

Volum apărut cu binecuvântarea ÎPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului

Seria de tâlcuiri verset cu verset ale cărților Vechiului Testament, continuată prin volumul de față (penultimul din serie), se întemeiază cu precădere pe marele tezaur exegetic al patristicii răsăritene (fără a o ignora nici pe cea apuseană), dar aduce, de cîte ori este cazul, și precizări istorice și filologice de dată recentă. Autorii îmbină rigorile teologiei cu exigențele culturii actuale, oferind un valoros instrument de lucru adresat mai ales seminariștilor și studenților în Teologie, dar și intelectualității creștine în general. Seria a intrat demult în bibliografia curentă a seminariilor și facultăților teologice, iar finalizarea ei ar fi posibilă, cu voia și ajutorul lui Dumnezeu, până la sfârșitul anului 2018. (Răzvan Codrescu)

Editura Christiana, București, 2018

Volum broșat, 533 pagini, format 13x20

 
Noul Testament în tâlcuirea sfinţilor părinţi: I. Matei PDF Imprimare Email

Autor: Preot Ioan Sorin Usca

Volum apărut cu binecuvântarea ÎPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului

După seria de tâlcuiri verset cu verset ale cărților Vechiului Testament (18 volume), continuăm cu cărțile Noului Testament (ce vor fi grupate în 10 volume). Preotul Ioan Sorin Usca se întemeiază cu precădere pe marele tezaur exegetic al patristicii răsăritene (fără a o ignora nici pe cea apuseană), dar aduce, de cîte ori este cazul, și precizări istorice și filologice de dată recentă. Autorul îmbină rigorile teologiei cu exigențele culturii actuale, oferind un valoros instrument de lucru adresat mai ales seminariștilor și studenților în Teologie, dar și intelectualității creștine în general. Seria a intrat demult în bibliografia curentă a seminariilor și facultăților teologice, iar finalizarea ei ar fi posibilă, cu voia și ajutorul lui Dumnezeu, în următorii 3-4 ani. (Răzvan Codrescu)

Editura Christiana, București, 2018

Volum broșat, 636 pagini, format 13x20

 
Sexualitatea PDF Imprimare Email

O privire din tinda Bisericii

Autor: Monahul Daniel Cornea

Răspunzând provocărilor tot mai perverse ale lumii de azi și mobilizând lămuritor întreaga tradiție și sensibilitate morală și duhovnicească a Ortodoxiei, Editura Christiana a publicat un triptic teologic privitor la temeiurile și menirea sexualității, abordând complexa ei problematică din trei perspective conjugate: cea a unui ortodox laic (Răzvan Codrescu, Teologia sexelor și Taina Nunții. O introducere ortodoxă în antropologia conjugală, 2002), cea a unui preot de mir (Marc-Antoine Costa de Beauregard, Teologia sexualității. Heterosexualitatea și homosexualitatea din perspectivă creștină, 2004) și cea a unui călugăr (Daniel Cornea, Sexualitatea. O privire din tinda Bisericii, 2004). Ne-am propus reeditarea lor, începând cu contribuția vrednicului de pomenire monah Daniel de la Tarcău (1972-2017), la o jumătate de an de la prea timpuria sa trecere la cele veșnice.

Ediția a doua

Editura Christiana, București, 2018

Volum broşat, 91 pagini, format 13x20

 

 
Spiritul dreptei PDF Imprimare Email

Între tradiţie şi actualitate

Autor: Răzvan Codrescu

„La capătul a cinci decenii de obscurantism roșu, ro­mânii regăsesc nădejdile îndreptării fără a avea – to­tuși – o viziune clară despre gîndirea politică a creștinis­mului. Cartea lui Răzvan Codrescu ne restituie acest volatil SPIRIT AL DREPTEI, pe care îl fixează, cu o im­pozantă competență culturală, la răscrucea (atît de rar întîlnită) dintre excelența stilului și rigoarea ideilor. Cabrate polemic, necruțătoare cu poncifurile, dîrze în afir­­marea unui Credo sobornicesc, eseurile reunite aici incomodează lenea și sporesc reflecția, precum Ade­vărul însuși. Am certitudinea că Spiritul dreptei este prima scriere a unui tînăr intelectual român (afirmat după 1989) care ar fi putut bucura duhul exigent al regre­tatului Petre Țuțea” (Teodor Baconsky). După 21 de ani, cartea mea de debut, Spiritul drep­tei (1997), reapare într-o ediție revăzută și adăugită, pe care o consider definitivă. (Răzvan Codrescu)

Ediție definitivă

Editura Christiana, București, 2018

Volum broșat, 304 pagini, format 13x20

 
<< Început < Anterior 1 2 3 4 5 6 7 8 Următor > Sfârşit >>

JPAGE_CURRENT_OF_TOTAL
 
  Copyright © 2007-2011 Editura Christiana
Webdesign  ArtGround.ro