Crucea reeducării. O istorie a "reeducărilor" în temniţele comuniste din România (1948-1964) Imprimare
Autor: Constantin I. Stan

Cu un argument editorial de Răzvan Codrescu

Colecţia: "Cruciaţii Secolului XX"

Editura Christiana, Bucureşti, 2010

Profesorul Constantin I. Stan, excelent cunoscător al literaturii de detenţie (pe care se întemeiază cu precădere), dar şi al documentelor de arhivă (atâtea câte sunt accesibile deocamdată cercetătorilor), pune acum la îndemâna publicului larg o sinteză istorică de ansamblu despre originile şi avatarurile cumplitului experiment penitenciar numit „reeducare”, al cărui trist apogeu l-a constituit „fenomenul Piteşti” (1949-1951, încheiat cu faimosul „proces al torţionarilor”, în urma căruia Eugen Ţurcanu şi principalii săi colaboratori imediaţi au fost executaţi în 1954), dar care s-a prelungit, într-o formă sau alta, până la lichidarea temniţelor politice din România (1964).
 
Volum broşat, 302 pagini, format 13x20 

         Din CUPRINS:

CAPITOLUL I

Începutul Reeducării

La Închisorile Suceava şi Târgşor

CAPITOLUL II

„Fenomenul Piteşti”

sau Apogeul Reeducării

CAPITOLUL III

Exportul Reeducării la Gherla, Aiud,

           Târgu Ocna sau Canal. Procesul

CAPITOLUL IV

Ultima Reducare: 1960-1964

Bibliografie Selectivă